Intrebat ce s-ar intampla daca guvernul elvetian ar impune un plafon salarial pentru directorii companiei, Brabeck a raspuns: "Acesta ar fi inceputul sfarsitului", informeaza NewsIn.

La intrebarea legata de consecintele unei astfel de masuri asupra grupului, a adaugat: "Am fi pusi in situatia de a ne intreba daca Elvetia este in continuare cel mai potrivit loc pentru sediul companiei".

Criza economica si financiara a provocat discutii aprinse legate de salariile si primele directorilor marilor companii, in special din sectorul financiar.

In ultimele saptamani, oficialii din mai multe tari industrializate au propus impunerea unui plafon pentru aceste salarii.

Pentru Brabeck, caracteristica cea mai atractiva a Elvetiei a fost "securitatea legala" pe care o oferea. In prezent, aceasta siguranta, "care era la fel de solida ca un bloc de granit, s-a degradat".

"In ultima vreme, exista presiuni din exterior asupra Elvetiei si presiuni populiste din interior si am constatat ca guvernul si parlamentul si-au aratat rapid disponibilitatea de a modifica legile", a precizat Brabeck.

"Acest lucru dauneaza tarii. Elvetia avea reputatia de a nu ceda la astfel de presiuni", a mai spus directorul Nestle.

Nestle a afisat prima scadere a profitului semestrial din ultimii sase ani, dupa reducerea participatiei in compania Alcon Inc. si din cauza diminuarii vanzarilor de apa minerala Perrier. Astfel, profitul net a scazut cu 2,8%, la 5,07 miliarde franci elvetieni (4,7 miliarde dolari), fata de nivelul de 5,12 miliarde franci inregistrat in perioada similara din 2008.

Compania Nestle este prezenta in Romania din anul 1995. In 2006, Nestle a achizitionat compania greceasca Delta Ice-Cream la nivel regional, iar filiala din Romania a devenit Nestle Ice-Cream Romania. Achizitia a inclus o unitate de productie in apropierea Bucurestiului.

Nestle, scadere a profitului semestrial pentru prima data in ultimii sase ani

Nestle, scadere a profitului semestrial pentru prima data in...