Consiliul de directori al Bulgarian Energy Holding (BEH) a decis vineri sa aloce 1,345 milioane de euro pentru a suplimenta capitalul consortiului Nabucco.
Suma este proportionala cu participatia companiei bulgare Bulgargaz, subsidiara a BEH, in consortiu.

Din consortiul Nabucco fac parte, cu cate o parte egala de 16,67%, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (Romania), Botas (Turcia) si RWE (Germania). Azerbaidjanul, Georgia, Turcia si Egiptul au semnat in luna mai un acord privind grabirea constructiei de conducte din zona, inclusiv Nabucco, iar UE este dispusa sa aloce acestui proiect cateva milioane de euro.

In iunie 2009, seful consortiului le-a cerut partenerilor sa faca doua depozite consecutive pentru a creste capitalul companiei.

BEH a facut primul depozit, de 1,972 de milioane de euro in august 2009, cand capitalul consortiului a ajuns la 773,8 milioane de euro. Acesta va creste cu opt milioane de euro dupa al doilea depozit al partnerilor, relateaza Sofia News Agency, citata de NewsIn.

Nabucco, proiect lansat in 2002, ar urma sa intre in functiune in 2014, iar costul sau este estimat la 7,9 miliarde de euro, insa specialistii sunt de parere ca banii vor fi greu de gasit, din cauza crizei financiare globale. Nabucco este contracarat si de eforturile Federatiei Ruse de a construi, la randul ei, South Stream, gazoduct proiectat sa lege Rusia de Europa pe sub Marea Neagra, ocolind Ucraina.

Potrivit planurilor initiale ale consortiului Nabucco, gazoductul ar urma sa aiba ca tari furnizoare, intr-o prima faza, Azerbaidjanul, Turkmenistanul si Kazahstanul, iar mai tarziu sa fie luate in considerare si Iranul sau Irakul, pentru a atinge capacitatea de 31 de miliarde de metri cubi.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri