Presedintele american Barack Obama s-a angajat sa ia "masuri puternice" pentru reducerea deficitului public al Statelor Unite, in prima zi a Forumului Economic al Tarilor din Regiunea Asia-Pacific, relateaza AFP.
"Odata cu revenirea economiei, intentionez sa iau masuri puternice pentru reducerea deficitului pe termen lung al Statelor Unite, pentru ca o crestere sustinuta prin indatorare este incompatibila cu prosperitatea durabila", a declarat Obama.

Statele Unite au inregistrat un deficit record in anul fiscal 2008-2009 incheiat in septembrie, de 1.417 miliarde dolari, echivalent cu circa 10% din Produsul Intern Brut (PIB). Acesta a fost cel mai mare nivel al deficitului inregistrat dupa 1945.

Presedintele american a facut apel la tarile asiatice sa participe la reechilibrarea economiei mondiale si sa isi reformeze modelele economice, bazate in principal pe exporturi.

"Nu putem urma aceleasi politici care au dus la o crestere dezechilibrata. Daca vom face acest lucru, vom continua sa trecem din criza in criza", a adaugat Obama.

Declaratia vine in contextul in care SUA a atins in septembrie un deficit comercial de 36,5 miliarde dolari, ceea ce indica urgenta relansarii exporturilor americane mai ales catre Asia, cu care are o balanta comerciala puternic deficitara.

Pe de alta parte, Beijingul acuza faptul ca face obiectul multor bariere vamale la export, desi China a contribuit semnificativ la iesirea economiei mondiale din recesiune.

Presedintele Barack Obama a declarat, in ziua in care s-a implinit un an de la alegeri, ca a indepartat de un an amenintarea unei "ruinari economice" si ca a lansat reformele de fond de care aveau nevoie Statele Unite.

Obama declara, la inceputul lunii, ca Statele Unite isi revin dintr-o recesiune grava si ca sute de mii de slujbe au fost create, gratie mai ales investitiilor publice masive in infrastructura, astfel ca economia "merge in directia buna".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri