Banca centrala australiana a majorat dobanda cheie pentru a treia oara consecutiv, de la 3,5% la 3,75%, pe fondul dovezilor ca economia se redreseaza, in timp ce SUA si Europa se mentin la niveluri minime istorice, scrie Bloomberg.
Astfel, in frunte cu guvernatorul Glenn Stevens, boardul a decis majorarea dobanzii de referinta overnight cu un sfert de punct procentual, asa cum anticipau 19 din cei 20 de economisti chestionati de Bloomberg News. Urmatoarea intalnire a consiliului bancii centrale din Australia este in februarie, informeaza NewsIn.
Moneda australiana s-a depreciat dupa ce Stevens a sugerat ca ar urma o mentinere a dobanzii, spunand ca ajustarile facute de board costurilor de imprumut sunt suficiente pentru a mentine inflatia in intervalul tintit, intre 2 si 3%.
Totodata, oficialii australieni considera ca revigorarea increderii consumatorilor, preturile mai mari ale caselor si cererea mare de materii prime din partea Chinei vor alimenta un nou ciclu de crestere economica in urmatorii ani.
Bloomberg noteaza ca este prima data cand banca australiana majoreaza dobanda in trei intalniri consecutive, de la nivelul de 3%, care a fost cel mai scazut din ultimii 50 de ani.
Spre deosebire de Australia, SUA, Marea Britanie si Europa au mentinut dobanzile la niveluri minime istorice in acest an.
Comenteaza articolul "Banca centrala a Australiei a urcat dobanda cheie pentru a 3-a oara consecutiv"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS