Administratia Obama intentioneaza sa prelungeasca pana in octombrie 2010 programul de 700 miliarde de dolari pentru salvarea sistemului financiar, potrivit unor surse oficiale apropiate administratiei.
Unul dintre oficiali a declarat ca administratia se va angaja sa utilizeze peste 560 de miliarde de dolari din fondul special creat in ultima parte a anului trecut.

O alta sursa a aratat ca programul ar putea fi accesat pentru sprijinirea proprietarilor de locuinte care au probleme cu plata creditelor ipotecare, dar si pentru a elibera potential de credit catre micile afaceri, spre reducerea somajului, potrivit Mediafax.

Programul de salvare a sistemului financiar, cunoscut ca Troubled Asset Relief Program (TARP), a fost utilizat in principal pentru recapitalizarea bancilor, grupului de asigurari American International Group si a constructorilor auto aflati in dificultate, General Motors si Chrysler.

Initiativa a fost aprobata de Congres in octombrie 2008, dupa falimentul Lehman Brothers, la apogeul crizei financiare. In mod normal, programul ar lua sfarsit la finele acestui an.

Legea prin care a fost creat TARP lasa la discretia administratiei decizia privind o eventuala extindere a programului, insa limiteaza orice prelungire la octombrie 2010.

Secretarul general al Departamentului Trezoreriei Statelor Unite, Timothy Geithner, a declarat saptamana trecuta, in Congres, ca o mare parte din fondurile de 700 miliarde de dolari autorizate de legislativ pentru acest program nu va fi utilizata, dar ca ar fi "o greseala" ca TARP sa fie inchis in totalitate.

Republicanii, aflati in opozitie, acuza administratia ca doreste sa foloseasca ce a mai ramas din program ca pe un fond electoral de creare de locuri de munca.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri