"Guvernul sarb a decis (...) sa depuna candidatura la UE. Asteptam acum ca Suedia (tara aflata la presedintia UE pana la 31 decembrie - n.r.) sa ne spuna cand va putea fi depusa oficial aceasta candidatura", a declarat Tvetkovici.

O tara care isi depune candidatura la UE transmite aceasta cerere tarii care asigura presedintia UE. Aceasta, la randul ei, o transmite statelor membre ale Uniunii, care vor decide in decursul de timp pe care il doresc si in unanimite, sa o transmita pentru avizare Comisiei Europene. De la 1 ianuarie 2010, presedintia semestriala a UE va fi preluata de Spania.

Potrivit ziarelor sarbe de sambata, presedintele sarb, Boris Tadici, s-ar putea duce la Stockholm la inceputul saptamanii viitoare.

Consiliul sarb pentru Integrare Europeana, ce ii reuneste pe responsabilii care se ocupa de perspectivele europene ale tarii, a recomandat sambata Guvernului sarb sa depuna pana la sfarsitul anului candidatura tarii pentru aderarea la UE.
Boris Tadici a spus ca depunerea candidaturii a fost discutata cu reprezentantii celor 27 de tari membre UE.

"O mare majoritate a partenerilor nostri europeni ne-au sustinut pentru a ne depune candidatura", a subliniat presedintele sarb.

Mai multe tari, intre care Olanda, avertizasera Serbia in ultimele zile in privinta unei candidaturi premature, subliniind ca ea risca sa fie pusa pe lista de asteptare pentru o durata lunga de timp.