Axa, al doilea grup de asigurari din Europa in privinta capitalizarii, a inregistrat in al doilea semestru din 2009 un profit peste estimari si a anuntat ca structura bilantului contabil s-a ameliorat, pe fondul redresarii pietelor financiare, relateaza Bloomberg.
Profitul net a atins in a doua jumatate a anului trecut 2,28 miliarde euro, dupa o pierdere de 1,24 miliarde euro in aceeasi perioada din 2008, a anuntat grupul. Analistii estimau, in medie, un profit de 1,62 miliarde euro, conform NewsIn.
"Axa ar trebui sa beneficieze de tendintele favorabile din pietele de asigurari si de gestionare a activelor", in pofida incertitudinilor macroeconomice, a declarat directorul general al Axa, Henri de Castries.
Compania a revenit pe profit datorita redresarii pietelor financiare, dupa cea mai grava recesiune din ultimele decenii. Pentru a impulsiona cresterea, AXA vrea sa tripleze contributia castigurilor obtinute din pietele emergente.
Castigul operational din a doua jumatate a anului trecut, excluzand castigurile de capital, costurile unice si fluctuatiile din evaluarea activelor, a crescut cu 36%, la 1,74 miliarde euro.
Castigurile diviziei de asigurari de viata si de economii au avansat la 1,1 miliarde euro, de la 112 milioane euro in a doua jumatate a lui 2008, peste estimarea medie a analistilor, de 928 milioane euro. Profitul diviziei de asigurari de proprietati si de dezastre a scazut, in schimb, cu 46%, la 685 milioane euro.
Grupul francez Axa este prezent pe piata din Romania prin Omniasig Life, companie pe care a preluat-o in decembrie 2009 de la Vienna Insurance Group (VIG).
Comenteaza articolul "Semne bune pentru gigantul din asigurari Axa"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS