Ucraina dispune de rezerve valutare suficiente pentru a face fata obligatiilor internationale si pentru a-si plati factura de gaz catre Rusia, a declarat un purtator de cuvant al Fondului Monetar International (FMI), citat de Bloomberg.
"Opinia noastra este ca Ucraina are suficiente rezerve valutare pentru a fi la zi cu toate obligatiile externe de plata, inclusiv pentru gaz", a afirmat David Hawley, consilier la departamentul pentru relatii externe al FMI, potrivit NewsIn.
In ianuarie, rezervele de valuta si aur ale Ucrainei au scazut cu 4,6%, la 25,3 miliarde dolari (18,1 miliarde euro), dupa ce banca centrala a tarii a vandut dolari ca sa sustina moneda nationala, hrivna, si ca sa ajute compania de stat Naftogaz sa plateasca importurile de gaz din Rusia.
Ucraina a fost nevoita sa ceara finantare de la FMI in noiembrie 2008 pentru a evita incetarea platilor si a putea achita gazul rusesc, dupa ce criza mondiala a lovit exporturile tarii, in special cele de produse siderurgice, si sistemul bancar.
La finalul anului trecut, FMI a autorizat Ucraina sa foloseasca bani din rezervele valutare ale bancii centrale ca sa plateasca importurile de gaz din Rusia, insa nu a deblocat urmatoarea transa, de 3,4 miliarde dolari, din imprumutul total de 16,4 miliarde dolari deoarece parlamentul nu a adoptat bugetul pe 2010 cu reducerile de cheltuieli agreate de Fond.
Ucraina importa peste 50% din necesarul de gaz din Rusia. In ianuarie, tara a importat 2,55 miliarde metri cubi de gaz si a platit 780 milioane dolari pentru acesta, potrivit datelor oficiale.
Comenteaza articolul "FMI: Rezervele valutare ale Ucrainei sunt suficiente pentru achitarea obligatiilor"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.

Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS