"S-ar parea ca, daca se mentine aceeasi evolutie, ar fi cazul unor noi masuri", a afirmat Bernanke la o conferinta organizata de filiala din Boston a Fed, informeaza Mediafax.

O perioada prelungita de somaj ridicat ar putea reprezenta un risc pentru sustenabilitatea recuperarii economice, iar nivelul redus al inflatiei ar cauza pericolul unui declin al preturilor mai mare decat se doreste, a adaugat el.

Conducerea Fed analizeaza cat de agresive ar trebui sa fie eventualele masuri de relaxare monetara, a spus Bernanke.

Dolarul s-a depreciat fata de euro si yen dupa remarcile sefului Fed, iar actiunile au revenit pe crestere.

Dupa ce recuperarea economica a SUA a inceput sa arate semne de incetinire in aceasta vara, asteptarile ca Fed sa reia programul de achizitie de active la scara larga au crescut constant.

Majoritatea economistilor anticipeaza masuri de relaxare monetara de la Fed cu impact de aproximtiv 500 de miliarde de dolari pana la sfarsitul anului, potrivit unui sondaj Reuters.

Citeste si:

Chiar daca a coborat dobanda de politica monetara aproape de zero in decembrie 2008, Fed dispune de instrumente pentru relaxarea conditiilor financiare, insa trebuie sa actioneze cu precautie, a afirmat Bernanke.

"Politicile neconventionale au costuri si limitari care trebuie luate in calcul la o analiza privind oportunitatea utilizarii lor si gradul de agresivitate", a declarat seful Fed.

Precedentul program de achizitii de instrumente financiare al Fed si-a indeplinit scopul de a reduce costurile creditarii, dar cresterea portofoliului de active al institutiei comporta riscuri, iar calibrarea unor viitoare achizitii este dificila, a adaugat el.

Chiar daca recesiunea SUA s-a incheiat in iunie 2009, somajul se mentine la un nivel ridicat, de 9,6%, iar inflatia de baza a coborat la 1,4%.