Dupa ce in urma cu doua saptamani Germania a dat un impuls favorabil si decisiv pentru solutionarea negocierilor europene, noul cancelar Angela Merkel, care si-a dedicat intregul timp de la numirea sa in functie acestei chestiuni, a anuntat ca este gata sa redea Germaniei rolul de ''motor al Europei''. Marea provocare cu care se va confrunta cancelaria de la Berlin va fi aceea de a relansa Uniunea Europeana dupa esecul Constitutiei comunitare din Franta si Olanda.

''Mai mult decat un rol intermediar, Germania va trebui sa il joace pe acela de lider, in conditiile in care Franta se va gasi intr-o pozitie destul de slaba pana la alegerile prezidentiale din 2007'', a declarat, pentru cotidianul francez Le Monde, Martin Koopmann, cercetator la Societatea germana de politica externa (DGAP). ''Iar Angela Merkel este constienta de aceste lucruri'', a adaugat acesta. ''De fapt, nimeni de la Berlin nu crede ca se va ajunge la o solutionare a problemelor pe termen lung ale Uniunii Europene, printre care se afla dezvoltarea si extinderea, inaintea scrutinului francez'', ce va cadea exact in perioada presedintiei germane a Uniunii, din primul semestru al anului 2007.

Pana la preluarea presedintiei, Germania pare dispusa sa joace cartea Constitutiei Europene si sa faca tot ceea ce-i sta in putinta sa o salveze. ''Aceasta Constitutie are atatea elemente bune, pozitive incat nu avem dreptul sa o abandonam pur si simplu'', a declarat recent Merkel, pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Pentru a mai da insa o sansa Constitutiei, Merkel are in vedere propunerea unui ''protocol'', care sa puna in lumina dimensiunea sociala a proiectului. Ipoteza a fost evocata de catre cancelarie pe marginea unei reuniuni a Partidului popular european, din 15 decembrie. ''Ideea este sa raspundem nemultumirii manifestate de francezi si olandezi'', a precizat Peter Hintze, secretar de stat insarcinat cu afacerile europene din cadrul Ministerului Economiei. Conform acestuia, discutiile se afla totusi intr-un stadiu preliminar, intreaga scena politica europeana asteptand cu nerabdare ''protocolul'' german.

Premierul polonez, sceptic in privinta adoptarii Constitutiei UE

Kazimierz Marcinkiewicz, primul-ministru al Poloniei, si-a exprimat, intr-o declaratie de presa - citata de Mediafax - scepticismul in legatura cu sansele Uniunii Europene de a avea o Constitutie. "Discutiile pe care le-am avut cu alti premieri, la Bruxelles, a subliniat el in context, au relevat faptul ca exista foarte putine sanse ca noua Constitutie a Uniunii sa fie adoptata". In opinia sa, "UE trebuie sa treaca printr-o reforma, dar nu neaparat printr-o integrare politica", modalitate ce a fost deja respinsa prin votul negativ exprimat in Franta si Olanda. In acest moment, a spus Marcinkiewicz, trebuie cautate mai degraba "domeniile in care este posibila aprofundarea integrarii europene", lucru posibil indeosebi in domeniile securitatii, energiei si politicii fata de vecinii din Est, precum si in aplicarea "strategiei de la Lisabona", adoptata in 2000, al carei obiectiv este de a face economia europeana, pana in 2010, cea mai competitiva din lume.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri