Wall-Street:Povestiti-ne pentru inceput despre trecutul dvs. profesional.........

Sunt absolvent al Facultatii de Inginerie Mecanica din cadrul Institului Politehnic Bucuresti, in 1994. Din perspectiva profesionala, mi-am inceput cariera in 1990 la Pan American Airways. In anul 1991 compania a fost preluata de catre Delta Airlines, o alta companie aviatica americana. Pana in 1998 am activat in acest domeniu, aceasta reprezentand o perioada extraordinara pentru mine. Faceam acest lucru in paralel cu studentia, fiind astfel foarte importanta pentru formarea mea profesionala, dar si cea individuala.

In 1998, Delta Airlines si-a retras operatiunile din Europa de Est, avand apoi oportunitatea de a ma angaja in cadrul companiei Austrian Airlines. De data aceasta, am facut o schimbare importanta, trecand de la segmentul de transporturi pentru pasageri la segmentul de transport marfa. Dupa doi ani petrecuti in cadrul companiei Austrian Airlines in care m-am familiarizat cu ceea ce inseamna transportul aerian de marfuri, mi s-a propus sa lucrez in cadrul compniei TNT, care era atunci la inceput pe piata autohtona. Operatiunile din tara nu erau foarte dezvoltate la momentul respectiv. Pentru inceput, m-am ocupat de dezvoltarea oficiilor TNT din zona de est a tarii. In 2002, am primit oferta de a ma ocupa de vanzarile la nivel national, pe partea de sales&marketing. Am stat pe aceasta pozitie pana in anul 2005, iar de la finele anului trecut sunt country manager al companiei.

Wall-Street:V-a fost greu sa faceti aceste schimbari in cariera dvs?

Nu cred ca mi-a fost greu. Practic, fiind foarte tanar si intrand direct intr-un sistem orientat catre client, am fost educat in sensul asta, iar adaptarea la fiecare nou loc de munca nu s-a produs cu greutate.

V-ati propus de la inceput sa ajungeti intr- o astfel de pozitie?

Sincer, in 1990 la 21 de ani nu mi-am propus acest lucru, scopul meu era acela de a creste din punct de vedere profesional. Imi place in general sa castig, stiu sa pierd, iar din pierdere nu creez un nivel de demotivare atat de mare incat sa ma opresc. Sunt adeptul expresiei “Keep Walking”, iar esecurile nu ma descurajeaza.

Wall-Street:Care au fost motivatiile care v-au apropiat de compania TNT?

In primul rand complexitatea afacerii. Practic, in momentul in care m-am mutat in TNT, compania facuse deja pasul de la traditionalul transportator de colete mici la transportul de marfa in tip conditionat si catre solutii mult mai complexe.

Wall-Street:Este clar ca experianta anterioara v-a ajutat foarte mult. Credeti ca ati avut un avantaj fata de colegii dvs.?

Indiscutabil. Cred ca cel mai solid element al dezvoltarii mele profesionale in cadrul celor doua companii a fost educatia cu aceste rigori si cu o disciplina corporatista. Exista o corelatie stransa din punct de vedere tehnic intre ce faceam la Austrian Airlines si ce fac aici, pentru ca este vorba tot despre transport de marfa.

Wall-Street:Care credeti ca sunt calitatile unui bun manager intr-o industrie precum cea de curierat?

Imi este greu sa vorbesc despre mine, insa vom vorbi despre niste parametri generali.In primul rand trebuie delimitata clar distinctia dintre manager si lider.Cred eu ca managementul poate fi invatat, in timp ce leadershipul reprezinta o chestiune nativa. Vorbim despre acei parametri cu care trebuie sa te nasti si care sa te ajute sa influentezi oamenii sa te urmeze. Aceasta este definitia liderului. Aceste lucruri nu pot fi invatate: sa respecti oamenii, sa-i motivezi prin exemplul personal. Pentru a reusi in cariera este esential sa fii modest, ferm si sa respecti oamenii alaturi de care lucrezi.

Wall-Street:Ce cautati la oamenii pe care ii angajati?

In primul rand trebuie mentionat ca pe piata locurilor de munca noi nu concuram numai cu firmele de profil. Cautam la viitorii angajati ai companiei noastre sa se integreze in cultura noastra bazata pe incredere si respect. Am nenumarate exemple din cadrul organizatiei noastre care au plecat de la nivelul de curier si acum au ajuns sa gestioneze zone masive de vanzari.

Wall-Street:Faceti parte dintr-o organizatie internationala. Imi imaginez ca ati avut contacte cu mediul de business din Olanda si nu numai. Ce ati invatat de la cultura de business olandeza?

Cred ca Olanda este o tara oarecum o tara favorizata din punct de vedere geografic datorita accesului la mare. In acealsi timp, aceasta tarisoara si-a consolidat atat de mult pozitia economica incat este privita cu invidie de multe alte state mai mari. Ce am invatat de la ei? Cred ca spiritul antreprenorial temerar. Au foarte mult curaj oamenii de afaceri olandezi. De asemenea, am observat la ei o alta caracteristica esentiala: pragmatismul.

Wall-Street:Vorbeati despre metafora pomului de Craciun comparandu-l cu viata unui om. Sunteti dispus sa mai adaugati si alte podoabe la pomul dvs.?

Exact. Acest pom trebuie impodobit cat traiesti. Sa inveti toata viata si a incerca sa pui in acest pom alte podoabe. Acest pom trebuie sa fie calitativ impodobit.

Wall-Street:In mod concret, unde va vedeti peste 5 sau 10 ani?

Cred ca in acest moment trebuie sa continui in consolidarea cunostintelor manageriale. Cred eu ca sunt la inceputul unui drum plin de provocari si sunt convins ca ceea ce imi doresc este sa ne mentinem lideri de piata. Cred ca este de datoria mea sa creez brandul TNT ca un pol a ceea ce inseamna prestigiul pe piata romaneasca. Probabil o provocare de tipul managementului regional sau preluarea unei afaceri de tip greenfield m-ar atrage. Nu ma vad vesnic in scaunul acesta.