Interviu cu Cristian David, ministru delegat pentru controlul implementarii programelor cu finantare internationala si urmarirea aplicarii acquis-ului comunitar
Domnule ministru, aveti in subordine trei departamente de control. Nu sunt prea multe? Nu se calca pe picioare cei care controleaza?


Ar trebui de la bun inceput sa facem o clarificare cu privire la atributiile departamentelor pe care le am in subordine. Foarte important de subliniat e faptul ca sunt doua departamente diferite, cu atributii diferite, respectiv departamentul de lupta antrifrauda - care controleaza sesizarile cu privire la posibile fraude si nereguli in proiectele finantate cu fonduri comunitare - si cel de-al doilea departament, Autoritatea de Control a Guvernului, care are ca principal obiectiv controlul administrativ intern exercitat in primul rand asupra institutiilor aflate in subordinea Guvernului, atat la nivel central, cat si la nivel local. Plecand de la aceasta demarcatie, foarte importanta, trebuie sa fac precizarea ca in cazul controlului fondurilor comunitare vorbim de un control al posibilelor fraude, iar in cazul Autoritatii de Control vorbim de un control administrativ intern.

Mai exista si un al treilea departament, aflat in subordinea mea, care se ocupa de controlul implementarii programelor cu finantare externa, dar aici nu este, practic, un control propriu-zis, in acelasi sens ca la frauda sau la controlul administrativ. Rolul acestui departament este de a sprijini programele cu finantare externa, fie ca e vorba de fonduri europene, fie ca sunt imprumuturi de la Banca Mondiala sau Banca Europeana de Investitii. Iar acolo unde sunt identificate obstacole, blocaje in implementarea proiectelor, in general obstacole de natura administrativa, Departamentul de Implementare a Programelor de Ajustare Structurala nu face decat sa sprijine, sa identifice solutiile care sa duca la indepartarea acestor bariere.

De unde vin sesizarile care stau la baza controalelor?

De la Presedintia Romaniei, SRI, Guvern, din toate sursele, chiar si din surse deschise, facem revista presei centrale si locale.

Cati oameni sunt in cele trei departamente de control?

In total sunt 145. Un numar suficient, pentru ca noi, aici, lucram pe sesizari, nu avem nevoie de o armata de controlori, de supervizori. Oamenii lucreaza in miniechipe, pe proiecte, in functie de lucrari. Unele se pot rezolva din birou, altele necesita teren, de la caz la caz, dar faptul ca lucram pe sesizari simplifica lucrurile pentru ca nu sunt atatea sesizari simultan.

Sunt bine platiti cei care fac controale? Ii stimulati in vreun fel?

Avem bugete bine dimensionate, mai putin la nivelul Autoritatii de Control a Guvernului. Aceasta a fost creata prin transformarea fostei Autoritati Nationale de Control (ANC), care cuprindea Directia Vamilor, Inspectia Muncii, Garda Financiara. Nivelul de salarizare in ANC era cel obisnuit pentru administratia centrala, la care se adaugau stimulentele colectate de la institutiile din subordine, ceea ce se transforma intr-un venit stimulativ pentru angajatii Autoritatii. Prin restructurarea aparatului administrativ, prin trecerea Garzii si a Vamii la ANAF, a Garzii de Mediu la Ministerul Mediului, a Inspectiei Muncii la Ministerul Muncii, salarizarea a ramas, practic, in limitele uzuale pentru administratia centrala.

La nivelul de implicare si de responsabilitate pentru activitatea de control a angajatilor Autoritatii, astazi salarizarea este insuficienta, este demotivanta. Nu pot sa fiu Autoritatea de Control a Guvernului cu o competenta de control pe toata administratia centrala - asta inseamna inclusiv a intra in zonele de privatizare, postprivatizare, licitatii, achizitii publice, probleme de sistem - si sa am salarizarea inferioara celor pe care-i controlez. Macar si dintr-o buna practica ce spune ca acesti oameni ar trebui sa aiba un nivel de salarizare care sa-i stimuleze, sa-i motiveze si sa creeze premisa unui control obiectiv.

Sunteti printre putinii care ati putut intra in bucataria Regiei Autonome Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Ati vazut lucruri interesante acolo?

La RA-APPS au fost doua obiective de control in acest an. Unul a vizat Dracula Park, modul in care s-a facut asocierea in participatiune pentru realizarea obiectivului turistic si de agrement in zona Snagov, iar cel de-al doilea control a vizat modul in care au fost solutionate cererile de revendicare la nivelul RA-APPS. De ce e necesar sa corelam cele doua actiuni de control? Pentru ca, pana la urma, RA-APPS, prin natura existentei si transformarilor sale, este, probabil, cea mai mare regie cu patrimoniu imobiliar existenta in Romania la ora actuala. Este o situatie de fapt.

Evident, regia a inregistrat multe cereri de revendicare, pentru ca, la patrimoniul acesta imobiliar, alaturi de un fond funciar considerabil, a avut unitati de masura diferite atat pentru solutionarea revendicarilor, cat si pentru sustinerea si derularea unor obiective de investitii. Si aici se leaga pentru ca, pana la urma, patrimoniul de fond funciar al RA-APPS, iata, in cazul Dracula Park, a fost pus in asociere total inechitabil fata de interesul regiei. Valoarea terenului respectiv, evaluata la peste 400 milioane euro, ne arata cam cat de mare este patrimoniul regiei

Care este, de fapt, suma bunurilor acestei regii? Banuiesc ca ati rasfoit toate documentele

Nu stim, pentru ca nu are nimeni acces, nu stim cate obiective sunt si nu exista rapoarte de evaluare. Dar daca iau patrimoniul imobiliar, activele imobiliare cu destinatie de locuinte si protocol - care nu sunt doar in Bucuresti, sunt peste tot -, daca iau partea de fond funciar, terenuri raspandite prin toata tara, in locatii dintre cele mai bune, si mai iau in calcul si unitatile economice - dintre care pot mentiona Panoramic- Belvedere-Amfiteatru, intr-un singur obiectiv -, pot ghici doar ca se ridica la multe sute de milioane, daca nu cumva sare de un miliard de euro.

Era cineva care derula afaceri in interiorul acestei regii? Erau alte interese?

Nu pot, practic, decat sa constat ca nu a fost folosita nici aceeasi unitate de masura cu privire la solutionarea revendicarilor si nici nu au existat sustineri cu fundament economic pentru derularea unor obiective de investitii. Pentru mine este inexplicabil un astfel de comportament: sa ai in patrimoniu hotelurile Amfiteatru, Belvedere, Panoramic si sa nu investesti nimic, sa nu faci nimic cu aceste trei obiective, in conditiile in care se discuta despre relansarea turismului romanesc, despre competitia dintre litoralul bulgaresc si cel romanesc. Sa ai cele mai bune trei active - cu toti ne amintim ce inainte asta era crema litoralului, erai in Olimp, in mijloc Astea erau obiective care inainte de 1989 chiar faceau diferenta. Si pe care acum le lasi intr-o stare de degradare inacceptabila, inexplicabila. Singurul raspuns pe care il pot imagina este ca trebuia sa le cumpere cineva si nu trebuia sa le ia scump Trebuia sa le cumpere ieftin si, degradandu-le anual, pretul lor de activ net contabil le facea atractive

Imi puteti spune cam cate dintre dosarele aflate in lucru, pe baza sesizarilor primite, se duc catre DNA?

In zona de control administrativ, cam o treime. Daca vorbim de dosarele DLAF, mai mult de jumatate, aproape 60% se duc la DNA. De la bun inceput trebuie spus insa ca obiectivele de control sunt diferite. La DLAF se pleaca pe o sesizare ce ar trebui sa contina elemente de natura fraudei si indicii, iar in cazul controlului administrativ intern nu pleci pe un aspect penal. Daca ar fi existat un aspect penal, n-am fi noi cei sesizati. Ar fi fost sesizat Parchetul. Noi nu avem competenta penala de control, noua nu ne trimite nimeni o sesizare directa cu privire la un aspect penal. Doar daca intamplator, analizand un control administrativ intern, identificam astfel de elemente, le trimitem la Parchet.

Care sunt cele mai complexe dosare la care lucrati astazi?

Probabil ca singurul caz de natura complexa mai interesant este determinat de controlul modului in care au fost cheltuite alocatiile pentru refacerea infrastructurii dupa inundatii. Data fiind complexitatea acestui program intersectorial national, nu avem inca toate elementele... Dar sunt suspiciuni cu privire la modul in care au fost folosite sumele atat in cazul infrastructurii afectate de inundatii, cat si in cazul gripei aviare. Fiind vorba de situatii de criza, de exceptii de la regulile obisnuite ale achizitiilor publice prin licitatii sau concurs de oferte, exista o vulnerabilitate a unui sistem in criza care genereaza premisa unor dirijari. Si acest lucru va fi cat de curand semnalat. Noi trebuie sa inchidem acest exercitiu pentru ca, pana la urma, este corect sa spunem ca banii pentru inundatii si pentru gripa aviara au fost corect utilizati sau, in anumite cazuri, au fost gasite nereguli. E un volum foarte mare de munca, atat la nivelul administratiei centrale, cat si la nivelul administratiei locale.

Cat de echidistanta este institutia pe care o conduceti?

Pana la urma, echidistanta noastra se masoara prin solutiile pe care le dau Parchetele. Sau prin valorificarea de catre ministerele responsabile a propunerilor noastre. Daca propunerile noastre nu sunt intemeiate, ele nu sunt in mod necesar si obligatoriu de pus in practica pentru un ministru. Parchetul, daca va solutiona cu inceperea urmaririi penale dosarul trimis de noi, inseamna ca noi nu ne-am inselat. Si atunci, criteriul de obiectivitate nu este unul de raportare politica, ci unul usor cuantificabil.

Ati avut in lucru si cazuri cu politicieni din coalitie?

Nu am avut, dar asta nu inseamna ca acest lucru ar fi exclus. Orice sesizare are, de la bun inceput, o dirijare catre o persoana politica. In general, toate actiunile de control urmaresc realizarea unor obiective investitionale, de cele mai multe ori de catre autoritati locale sau firme. Mergand mai departe pe fir, se ajunge si la factorul de influenta, de cele mai multe ori, demn de luat in considerare. Repet insa: nu este exclus si noi nu vom face o actiunde de control dirijata, care sa menajeze sau sa evite sa puna degetul pe rana atunci cand va fi cazul. Iar daca va fi de aratat ca exista carente administrative in cursul actualului ciclu de guvernare, nu va fi niciun fel de problema sa admitem asta. Pana la urma, astfel de lucruri ies oricum la iveala, e doar o chestiune de timp, si cred ca dam dovada de responsabilitate daca vom corecta lucrurile acestea in timp util.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Interviuri »


Setari Cookie-uri