Bineinteles, cea mai buna dovada va fi ca in 2005 inflatia se va inscrie in previziunea de 8,1-8,3%. Cifrele vor vorbi de la sine. Insa anul viitor nu mai sunt atat de sigur ca vom putea continua procesul de dezinflatie daca vom asista, mai departe, la o crestere necontrolata a cererii. Spuneati ca s-a creat impresia ca incercam sa dam vina pe altii. Nu-i deloc asa. Inflatia poate fi asemuita cu lichidul care se strange intr-un bazin alimentat de patru robinete: preturile administrate, politica salariala, deficitul bugetar, respectiv politica monetara si de creditare.

Din enumerarea de mai sus se observa ca Banca Nationala controleaza in mod direct numai unul dintre aceste robinete. De aceea este important sa se inteleaga faptul ca reducerea in continuare a inflatiei este un proces care presupune efortul tuturor actorilor implicati: guvern, sindicate, banci comerciale etc.

Al doilea aspect demn de subliniat este ca fiecare dintre cele patru robinete, luat separat, are deplina justificare sa deverseze apa in bazin. Salariatii au temei sa ceara venituri majorate, bancherii sa satisfaca mai rapid cererea de noi credite, guvernul sa-si doreasca un deficit bugetar mai mare pentru a moderniza infrastructura. Pericolul este insa ca, prin deschiderea tuturor acestor robinete, nivelul inflatiei poate sa creasca in loc sa scada. Iata de ce e necesara o abordare de ansamblu a problemei.

Gazele, un robinet din care scumpirile vor continua sa curga

E deja mai clar ce se intampla, dar cred ca ar fi bine sa analizam fiecare problema in parte - „robinet“ cu „robinet“ - si atunci cu siguranta nu va mai exista nici un dubiu…

Hai sa vedem ce intra sub incidenta preturilor administrate: energia, transportul de calatori, serviciile de posta si telecomunicatii etc. In scaderea modesta a indicelui preturilor de consum inregistrata de la inceputul anului si pana in octombrie, un impact negativ major au avut atat scumpirea energiei termice, electrice, a gazului, transportului urban, serviciilor de posta si telecomunicatii, cat si asa-numitele preturi volatile (legume, fructe, oua, benzina si motorina). Acestea din urma au crescut pe ultimele 12 luni cu peste 13 procente din cauza anului agricol slab, ca si a conjuncturii nefavorabile de pe piata petrolului. Dar, chiar eliminand din prognoza anilor viitori aceste influente ale preturilor volatile (presupunand ani agricoli normali si un pret stabil la titei), ramane influenta exercitata de preturile administrate, care si ele s-au majorat, in medie, cu 12,5%. Mai concret, in trimestrul III 2005, fata de perioada similara a anului anterior, gazele naturale cunoscusera o crestere cu 45,3%, energia termica - 12%, apa si salubritatea - 27,5%, transportul urban - 25,9%.

Avem aici doua tipuri de probleme. Pe de o parte, se vad servicii publice la care pretul se afla sub cost (transportul pe calea ferata) si unde e necesara diminuarea pierderilor. De cealalta parte, avem produse la care costul e acoperit de pret (cum ar fi gazele naturale), dar la care, urmare a tratatelor internationale si a contractelor comerciale incheiate, pretul e prevazut sa se mareasca pana la nivelul mondial.

De exemplu, pretul gazului natural extras intern era, in 2004, de 61 de dolari pe mia de metri cubi, nivel care acoperea costul de productie, iar pretul international se situa la circa 150 de dolari. Intrucat Romania s-a angajat in negocierile cu Uniunea Europeana ca pana la data aderarii sa-si alinieze pretul intern de extractie la cel international, pretul gazului a crescut la 110 dolari in 2005. Numai ca, din pacate, limita la care trebuia sa se uniformizeze in 2007 s-a modificat - pretul international a „explodat“, ajungand la 250 de dolari. Astfel, va fi nevoie, probabil, de renegocierea unei perioade de tranzitie post-aderare, in care pretul intern sa evolueze spre cel mondial.

Conchid spunand ca, indiferent daca vorbim de preturi administrate care cresc pentru a acoperi costurile ori de cele care se maresc pentru a onora niste obligatii asumate, acest robinet va continua sa curga in urma-torii ani la fel de puternic ca si pana acum, ceea ce inseamna ca reducerea inflatiei se va putea face numai pe seama celorlalte trei robinete.

Deficitul fiscal influenteaza inflatia de trei ori mai mult decat In Polonia
Am ajuns deci la salarii, motivul pentru care demonstreaza sindicatele.
Exact, numai ca aici se vede ca majorarea anuala a salariului mediu brut s-a situat, in Romania, intre 22,5% in 2004 si 48,9% in 2001, in timp ce in Bulgaria, Croatia, Macedonia, Polonia ori Slovacia nu a depasit 12% anual. Acest lucru poate fi corelat cu rata so-majului, care a variat intre 6,2 si 8,8%, in timp ce toate celelalte tari au un nivel al somajului de peste 12,7%. Chiar scazand rata inflatiei - mai mare in Romania decat in oricare dintre statele analizate -, rezulta cresteri salariale in termeni reali mult peste ceilalti.

Daca luam in calcul intervalul octombrie 2004-octombrie 2005, perioada in care multe sectoare bugetare au beneficiat de patru majorari salariale (doua acordate de fostul guvern, doua de cel actual), cei 133.000 de functio-nari publici au avut salarii majorate cu 54%, cei 340.000 de profesori din invatamantul preuniversitar au beneficiat de cresteri salariale de 37%, la fel ca si cei 105.000 de politisti si agenti de paza.

Citeste si:

Al treilea robinet este, dupa cum am zis, deficitul fiscal. Daca guvernul va reusi sa-l mentina la 0,5% din PIB, putem considera ca va contribui marginal la reducerea inflatiei. Spun marginal pentru ca in primele zece luni ale acestui an bugetul s-a situat, de fapt, pe surplus si numai in ultimele doua luni e de presupus sa ajunga la un deficit de 1% din PIB.

In acest context, solicitarile unei parti a mediului de afaceri pentru deficite mai mari nu tin seama de pericolul inflationist, care in Romania este mai mare decat in Cehia, Polonia, Ungaria. Motivul? Monetizarea economiei romanesti (raportul dintre masa monetara si PIB) se gaseste la numai o treime din monetizarea economiilor central-europene mentionate si orice procent suplimentar de deficit se transpune intr-o presiune inflationista de trei ori mai mare. Asa se explica de ce noii membri UE isi pot permite deficite mai mari fara sa afecteze inflatia, si noi nu.

Instrumentele monetare - utilizate in exces

Ce ne puteti spune despre ultimul robinet adus in discutie: politica monetara? Teoretic, daca el este controlat direct de catre BNR, n-ar trebui sa fie probleme.

Lucrurile sunt mai complicate. Parghiile de politica monetara propriu-zisa (rata dobanzii si cursul de schimb) au fost utilizate masiv pana in prezent si nu ne mai putem astepta din partea lor sa mai genereze puternice efecte antiinflationiste. In schimb, in ceea ce priveste politica de creditare, aceasta ar trebui sa fie domolita, deoarece ritmul actual de crestere a creditului neguvernamental, de circa 40% pe an, este nesustenabil atata timp cat oferta interna nu creste pentru a-l absorbi.

Si totusi, Romania are cea mai redusa intermediere financiara din regiune. Ce facem, dupa ce e scazuta ii mai punem si frana?
Este adevarat, avem cea mai scazuta pondere a creditului raportat la PIB (18,4%), dupa cum si una dintre cele mai reduse ponderi ale depozite-lor (24,1% din PIB), ceea ce pe drept cuvant incita bancile comerciale la o creditare agresiva. Dar problema e din nou una de ritm. Poti merge de la Bucuresti la Brasov cu 100 km/ora si sa ajungi nevatamat, dupa cum poti incerca sa cresti viteza la 200 km/ora, insa iti asumi riscurile aferente.

Asa cum am aratat, problema reducerii nivelului apei din bazin s-ar putea regla, teoretic, prin largirea gurii de evacuare, chiar atunci cand robinetele curg la maximum. In termeni economici, aceasta ar insemna cresterea semnificativa a ofertei interne, care sa absoarba lichiditatea creata, dar acest fenomen nu se constata si este riscant sa ne bazam pe el.

Apel la cumpatare

Bine, si atunci la ce concluzie ajungem? In lipsa reformelor care sa largeasca gura de evacuare si cu instrumente de politica monetara supracapacitate, un derapaj economic la nivelul inflatiei e iminent in 2006? Se va indeplini astfel profetia FMI?

Din punctul de vedere al Bancii Nationale, cu cat dezinflatia e mai rapida, cu atat e mai bine. Scenariul numarul unu (optimal) ar fi ca inflatia sa scada la 5% in 2006 si la 3% in 2007, pentru ca atunci ar scadea si dobanzile interne, iar capitalul speculativ ar fi descurajat, nemaifiind necesare interventii costisitoare de sterilizare. Un al doilea scenariu, suboptimal, dar totusi acceptabil, consta intr-o dezinflatie mai lenta, in conditiile in care unele dintre robinetele amintite se inchid mai incet.

Costul acestui scenariu ar fi suportat de intreaga societate, iar banca centrala s-ar confrunta in continuare cu cheltuieli masive de sterilizare. Nu este insa inutil de amintit un al treilea scenariu, inacceptabil, in care inflatia ar lua-o in sus. Acest fenomen s-ar putea petrece daca unul sau mai multe dintre robinete s-ar deschide mai tare decat in prezent. In definitiv, ceea ce se cere atat sindicatelor, cat si bancherilor nu este o strangere a curelei, ci o crestere moderata a salariilor si a creditelor. Asadar nu vorbim de sacrificii, ci de cumpatare.