In ultimele doua saptamani, o avalansa de stiri care mai de care mai negative despre Europa de Est au luat cu asalt pietele de capital ale lumii. Rapoartele alarmante ale agentiilor de rating Moody’s si S&P despre bancile cu filiale in estul continentului au generat un val de panica care s-a raspandit rapid in vestul Europei. Acestea au fost urmate de declaratii panicoase ale Bancii Reglementarilor Internationale si ale analistilor de la banci globale de investitii.
Temerile pietelor de capital sunt cu siguranta justificate atunci cand vine vorba despre grupurile bancare reprezentate in regiune, dar nu sunt tocmai potrivite atunci cand ne referim la subsidiarele acestora sau oricare dintre economiile nationale in care acestea actioneaza. Intr-un comentariu publicat imediat dupa raportul Moody’s de acum 3 saptamani imi exprimam parerea ca acel raport este deopotriva tardiv si incomplet, pierzand din vedere diferentele intre tarile din Estul Europei si profilul diferit al fiecarei subsidiare bancare locale.
Tema raportului Moody’s era situatia precara a creditelor contractate de toate bancile din regiune. In timp ce performanta creditelor poate fi pusa sub semnul intrebarii cel putin partial, o serie de aspecte caracteristice estului Europei fac ca aceste credite neperformante sa aiba un efect diferit asupra fiecareia din economiile locale.
Aspectele mentionate mai jos difera de la o tara la alta, dar ele sunt valabile in majoritatea pietelor din regiune:
1. Lipsa legislatiei care sa permita falimentul personal al debitorilor persoane fizice
2. Procentajul relativ mare (in comparatie cu tarile dezvoltate) al activelor imobiliare neipotecate care sunt detinute de cei care locuiesc in ele
3. Rezervele constituite la bancile nationale sunt mai mari decat in tarile dezvoltate
4. Dobanzile ridicate cerute de banci, atat in monedele locale, cat si in cele straine au reprezentat o platosa importanta impotriva riscurilor
5. Lipsa unor surse de informatii de incredere previne caderea rapida a preturilor activelor imobiliare
6. Surse de finantare care provin in mare parte din afara economiilor locale
7. Transferul celor mai neperformante credite de pe balanta filialelor locale pe balanta unor entitati fantoma din cadrul grupurilor bancare respective in tari precum Luxemburg, Cipru sau Olanda
In cele ce urmeaza voi discuta fiecare din cele 7 puncte de mai sus.
Primul aspect de pe lista se refera legislatia care sa permita falimentul personal. Aceasta legislatie, prezenta in mai toate tarile dezvoltate, permite in esenta stergerea datoriilor directe ale unei persoane. Creditele care fac cel mai des obiectul acestor falimente sunt cele de nevoi personale, cele asociate cu cartile de credit, creditele pentru studii si pentru cheltuielile medicale.
In Romania de exemplu, unde aceasta legislatie nu exista, creditorii au posibilitatea sa urmareasca debitorii oricat pana la recuperarea creditelor si nu sunt expusi la riscuri la fel de mari ca cei din Vest. In plus debitorii se simt mult mai constransi sa returneze creditul.
Al doilea aspect are in vedere faptul ca majoritatea activelor imobiliare in estul Europei sunt detinute de locatarii acestora, in urma repartizarilor care au avut loc la caderea comunismului. In Romania procentul proprietarilor locatari este apreciat ca fiind 95% din total, in timp ce in Statele Unite acesta este de 70%. In plus, acei 70% care sunt proprietari in Statele Unite au imprumuturi ipotecare medii de circa 50% din valoarea casei in care locuiesc, in timp ce in Romania acest procent este minuscul. Tari din Europa cu procente comparabile cu cele din Statele Unite sunt Irlanda, Spania, Marea Britanie.
Desi trebuie recunoscut ca toate creditele imobiliare prezinta un risc major pentru bancile din estul Europei, stoparea acestor credite nu afecteaza economia atat de mult cat o face in tari dezvoltate. Dimpotriva, stoparea acestor credite a dus la scaderea preturilor activelor imobiliare permitand astfel intrarea pe piata a celor care au refuzat sa plateasca preturi exagerate. In ciuda faptului ca stoparea creditelor afecteaza proiectele imobiliare, acestea nu vor disparea nicidecum in acelasi ritm in care au disparut in tarile din Vest, iar efectul lor asupra somajului este cu mult mai mic aici decat in alte parti.
Al treilea aspect se refera la rezervele constituite la bancile nationale. In timp ce in Statele Unite rezervele constituite la banca nationala sunt de circa 10% din depunerile la o banca, in Romania sunt de 18% la lei si de 40% la valuta. Aceste rezerve dau o marja de siguranta mult mai mare Bancii Nationale atat prin scaderea riscurilor pe care o banca si le poate asuma si prin accelerarea momentului la care Banca Nationala poate interveni in caz de insolventa.
Pe locul patru se afla dobanzile ridicate percepute de bancile din regiune atat in monede liber convertibile cat si in monede locale. Aceste dobanzi au avut un rol dublu: pe de o parte de a micsora ponderea creditului atunci cand au existat alte surse de capital, pe de alta parte de a largi marja de profit a bancii. Cu cat ponderea creditului intr-un proiect este mai mica, cu atat mai mult este protejata banca care a oferit creditul. In 2008 marja crescuta de profit a bancilor a permis atat inregistrarea unor profituri record cat si alocarea unor sume importante pentru provizioane.
Spre edificare, trebuie mentionat ca ratele scazute ale dobanzilor in emisfera vestica in perioada premergatoare crizei au fost un element important in explozia care a urmat. Unii emitenti de carti de credit, cum ar fi Discover, au ajuns atat de departe incat sa ofere in 2005 linii de credit cu dobanda 0% pe termen nelimitat.
Al cincilea aspect pe lista de mai sus - lipsa unor surse de informatii credibile in privinta preturilor pietei imobiliare previne scaderea rapida a preturilor activelor. Un aspect important al pietelor dezvoltate este multitudinea surselor de informatii. In Statele Unite s-au conturat in ultimele decenii fluxuri de informatii din zeci de surse, atat private cat si guvernamentale, care prezinta in mod detaliat diverse componente ale pietei imobiliare si de constructii. Inarmat cu aceste date vinzatorul unei case poate aproxima cu o oarecare acuratete pretul pe care piata il poate accepta in acea zona si in acel moment. Astfel, diferenta dintre pretul cerut si cel oferit devine o chestiune negociabila.
In Romania, ca si in restul tarilor din regiune, aceasta diferenta este momentan atat de mare incat previne orice tentativa de negociere. Desi in esenta este de preferat ca aceste informatii sa existe in orice piata, lipsa lor previne o volatilitate foarte mare a preturilor, iar o volatilitate mai temperata protejeaza bancile impotriva necesitatii unei recapitalizari subite.
Al saselea aspect il reprezinta sursele de finantare care se afla in mare parte in afara economiilor locale. Un component important in efectul de domino caracteristic crizei actuale il reprezinta faptul ca jucatorii cei mai expusi crizei, precum Lehman Brothers, AIG sau Citigroup au fost la randul capitalizati de un numar foarte mare de jucatori secundari de pe aceeasi piata. Cand jucatorii secundari au fost antrenati in acest vartej descendent, acestia au atras dupa ei tot restul pietei.
Falimentul unor filiale locale ale Societe Generale, Erste sau Raiffeisen ar reprezenta o problema serioasa in economiile est europene deoarece ar zdruncina increderea in sistemul bancar si pot atrage retrageri masive, dar economiile locale sunt obisnuite cu numerar si exista alternative precum CEC sau Eximbank care pot prelua responsabilitatile bancilor private disparute. Un efect cu mult mai dezastruos va fi simtit de bancile mama si de investitorii acestora, iar pierderile suferite pot zdruncina insasi sistemul financiar european.
In final, un aspect interesant dar foarte putin cunoscut pe piata este faptul ca mai toate subsidiarele trusturilor bancare europene au implementat in ultimul an o serie de transferuri menite sa excluda anumite credite neperformante din portofoliul lor. In teorie, un portofoliu de credite neperformante este „vandut” unei vehicul financiar special aflat in proprietatea aceluiasi trust, vehicul creat doar pentru acest scop intr-una din jurisdictiile cu regulamente libertine din Europa: Cipru, Olanda sau Luxemburg. Riscul pentru aceste credite este astfel mutat de pe balanta subsidiarei locale, cu scopul de a limita accesul bancii centrale locale la aceste credite si pentru a evita impunerea unor provizioane mult prea mari, desi subsidiara ramane agentul care administreaza acel credit in relatia cu debitorul. Odata vandute, aceste credite nu mai pot afecta performanta subsidiarei, dar la nivel de trust riscul ramane acelasi. Cu alte cuvinte, riscul este transferat din ograda unei banci nationale est europene in ograda unei banci nationale din vest.
Sper ca trecerea in revista a celor 7 aspecte sa incurajeze o abordare diferita a impactului crizei in aceasta zona a lumii si in special in Romania. Departe de a sustine ca economia sau sistemul bancar al Romaniei sunt lipsite de riscuri, am incercat sa prezint aspecte care sunt deseori omise atunci cand un analist din vest incearca sa isi dea cu parerea despre sanatatea bancilor din regiune. In timp ce Ungaria si Ucraina au apelat deja la fondurile FMI, facand-o insa din motive foarte diferite, Romania discuta un imprumut cu fondul mai mult din motive de prudenta decat din motive de necesitate. Voi reveni asupra acestor motive intr-un comentariu viitor.
In ciuda titlurilor alarmante din presa financiara a ultimelor saptamani, economistul sef al BERD a remis publicatiei Financial Times o scrisoare care scoate in evidenta lipsa de informare si interpretarea eronata a situatiei din estul Europei de catre analistii din Londra si New York.
Fie ca reprezinta agentii de rating sau banci de investitii, acesti analisti se multumesc sa publice analize en-gros ale sistemului financiar din estul Europei. De la a intelege ca o regiune se confrunta cu riscuri pana la a intelege implicatiile reale ale acelor riscuri e o cale lunga, o cale uneori inaccesibila chiar si celor mai proeminente institutii ale lumii financiare. Insa pentru analistii care au dorinta si capacitatea de a privi in mod independent situatia „din teren” aceste perioade de panica sunt indiscutabil perioade de oportunitati rar-intalnite.
Tony A. Romani este bancher de investitii la compania americana Freeman & Co si comenteaza cele mai fierbinti stiri financiare din inima Wall Street-ului.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
