In evolutia oricarei crize, exista un moment critic in care preponderenta evenimentelor negative incepe sa scada, fiind inlocuita cu evenimente mai mult pozitive. Intr-o societate, ca cea americana, in care totul e masurabil si clar definit, stim de exemplu cand se termina un anume tip de criza - recesiunea. Aceasta ia sfarsit in secunda in care scaderea PIB-ului e inlocuita de cresterea acestuia. Somajul poate continua sa creasca, preturile pot continua sa scada, bursa poate sa faca ce vrea, daca PIB-ul creste atunci inseamna ca recesiunea s-a terminat.

Ar fi extraordinar ca si criza sa fie definita in prealabil pentru ca, in felul acesta, parerea mea ar putea fi impartasita mai usor de majoritatea celorlalti. Dar doar fiindca aceasta criza nu a fost definita in prealabil nu inseamna neaparat ca nu s-a terminat. Astfel, in lipsa unei definitii, ar trebui sa ne concentram pe intensitatea evenimentelor negative. In momentul in care acestea incep sa fie dominate de evenimente mai mult pozitive sunt de parere ca am trecut deja de acel moment critic, moment pe care eu il numesc sfarsitul crizei.

Intr-o discutie recenta comparam sfarsitul crizei cu iesirea unui pacient de la sectia de reanimare, incercand sa fac o paralela intre criza sistemului financiar si o situatie medicala dificila. O boala cronica se prelungeste multi ani de zile fara a pune in pericol viata pacientului, cum e de exemplu cazul unui pacient care sufera de diabet. In mod natural, nu putem spune despre acest pacient ca este perfect sanatos, dar tratamentul cu insulina poate mentine starea generala a pacientului in conditii normale pentru perioade indelungate. Intr-o astfel de situatie s-a aflat sistemul financiar global in ultimele 30 de luni.

Daca la un moment dat pacientul decide sa nu mai ia medicamentul prescris, boala cronica trece intr-o stare acuta iar sfarsitul pacientului pare iminent. Pentru un pacient, incapacitatea pancreasului de a produce insulina pe cale naturala este cuplata in acel moment cu intreruperea tratamentului adecvat. Pacientul este dus de urgenta la sectia de reanimare, unde medicii nu numai ca ii administreaza insulina dar pun intregul organism sub supraveghere.

Pentru sistemul financiar, disfunctionalitatea pietei subprime a fost cuplata in luna septembrie cu refuzul guvernului de a salva de la faliment banca de investitii Lehman Brothers. In acel moment, o mini-criza care afecta un anume segment al pietei financiare americane a devenit o criza financiara de proportii care a afectat aproape instataneu intreg sistemul financiar al planetei. Fara interventia urgenta a guvernelor lumii, sistemul financiar ar fi colapsat si insasi economia globala ar fi suferit daune enorme. Sistemul financiar ajunsese la sectia de reanimare.

Barometrul sanatatii sistemului financiar global este in mare masura bursa de la New York. Acest lucru explica corelarea semnificativa intre aceasta bursa si toate celelalte burse locale sau internationale, inclusiv cea de la Bucuresti, dupa cum pot atesta toti cei care le urmaresc indeaproape. Privind catre Wall Street, orice observator atent poate sa ia pulsul sistemului financiar global si a putut vedea deteriorarea subita a sanatatii acestuia pe data de 15 septembrie.

Dar sistemul financiar nu putea ramane la sectia de reanimare pentru o perioada indelungata, deoarece buna desfasurare a activitatilor economice contemporane e dependenta de el. In viziunea mea, iesirea de la reanimare reprezinta iesirea din criza. Nu am sugerat vreodata ca iesirea din criza ar insemna insanatosirea completa a sistemului financiar. Dimpotriva, urmeaza o perioada lunga de reabilitare, o perioada de refacere in care pacientul este cazat intr-un salon privat si continua sa fie supravegheat de medici. Va continua sa ii fie administrata insulina si sa consume alimentatie de regim. Dar a iesit din criza si colapsul organismului nu mai este iminent. Prin urmare si barometrul sanatatii acestui pacient ofera o imagine mai pozitiva decat in trecut si, cel mai important, se afla pe o panta ascendenta.

Chiar si dupa ce va iesi din spital, acest pacient va trebui sa isi continue viata pe principii noi, nu va mai putea sa manance absolut orice, sau sa plece in vacanta fara medicamente. Intr-un articol publicat aici pe data de 2 februarie, discutam motivele, inclusiv aceste principii noi, pentru care asteptam sfarsitul crizei pe Wall Street pana in martie. Le voi revizui in paragrafele urmatoare.

Remunerarea managerilor, asumarea riscurilor, tipurile de activitati posibile sunt astazi supuse unei analize fara precedent din partea opiniei publice. Principiile noi au inceput sa ia contur pe Wall Street odata cu inaugurarea administratiei Obama. Comisia de Valori Mobiliare („SEC”) pare mult mai pregatita sa intervina vehement si decisiv in orice activitati suspecte iar Federal Reserve este pe cale sa isi extinda puterea de monitorizare. Fondurile de risc („hedge funds”) si cele de investitii private („private equity”) vor fi supuse unor regulamente mult mai exigente, iar tarile care nu vor lua masuri impotriva evaziunii fiscale trans-frontaliere vor fi trecute pe lista neagra. Astazi majoritatea principiilor noi sunt in mare masura conturate si asistam la instaurarea noii ordini financiare.

Raporturile de putere pe Wall Street s-au schimbat. Institutii care pana ieri erau titanii indiscutabili ai sistemului financiar, se vad astazi confruntate cu diminuarea credibilitatii, diminuarea surselor de profit, si diminuarea atractivitatii in fata angajatilor. Conform unui articol publicat pe 12 aprilie de New York Times multe sute de bancheri de varf au parasit in ultimele luni cele mai mari banci de investitii americane optand pentru institutii care au fost afectate mult mai putin de criza. Intr-un singur exemplu, o institutie relativ necunoscuta a angajat 240 de bancheri de varf in ultimele 6 luni, iar o alta a intrat intre primii 10 la nivel global in activitatea de M&A. Cunoastem deja covarsitoarea majoritate a institutiilor care vor supravietui acestei perioade iar o lista definitiva a acestora va fi disponibila inainte de sfarsitul lunii aprilie, cand Treasury Department va publica rezultatul noilor teste de stress financiar.

Apetitul pentru risc al investitorilor si modalitatile de evaluare a riscului au fost afectate in cel mai profund sens al cuvantului. Saptamana trecuta Berkshire Hathaway, una din cele mai solide si mai bine conduse companii la nivel global al carui CEO si actionar majoritar este Warren Buffett, si-a vazut rating-ul scazut de catre agentia Moody’s. Este ironic faptul ca Berkshire Hathaway este cel mai important actionar al Moody’s, iar acest lucru denota clar faptul ca agentiile de rating au ajuns astazi in „extrema cealalta”. In viziunea mea acesta e sfarsitul de linie in ceea ce priveste reasezarea rating-urilor de risc pe fundamente complet noi.

Nu mai putin important, initiativele guvernului american au devenit cu mult mai clare pe parcursul lunilor februarie si martie. O serie de masuri noi au fost declarate, iar cele anuntate anterior au fost detaliate. Astazi avem acces la un website creat special pentru clarificarea hotararilor guvernului american in aceasta privinta si stim in mare masura la ce sa ne asteptam in viitor.

Toate aceste motive m-au facut sa cred pe 2 februarie ca ne apropiem de sfarsitul crizei. Ulterior, bursa de la New York, barometrul sistemului financiar global, a evoluat negativ pana pe 9 martie, crescand de atunci cu aproape 30% in nici 25 de sesiuni.

Sistemul financiar a iesit de la reanimare. Urmeaza o perioada lunga de reabilitare, o perioada de refacere in care sistemul financiar va fi supus unor noi teste de stress, teste al caror scop este sa ii asigure viabilitatea pe termen lung. Medicii principali ai sistemului financiar, Federal Reserve si Ministerul de Finante American, vor continua sa il tina sub supraveghere. Unele banci vor fi in pozitia de a stopa administrarea de medicamente (capitalul guvernamental cunoscut sub numele „TARP”) desi asumarea de riscuri va fi facuta sub o dieta speciala. Dieta speciala de riscuri va fi noua realitate iar viata pe Wall Street va merge inainte.

Chiar daca bursa din New York va asista cat de curand la o corectie serioasa, un lucru este cert: colapsul sistemului financiar nu mai este iminent iar barometrul acestuia se afla pe o panta ascendenta. Epoca de „Irrational exuberance” a apus; o noua era de „rational reluctance” e la orizont.

Tony A. Romani este bancher de investitii la compania americana Freeman & Co si comenteaza cele mai fierbinti stiri financiare din inima Wall Street-ului.

Criza pe Wall Street va lua sfarsit pana in martie

Criza pe Wall Street va lua sfarsit pana in martie