Fabricile si uzinele erau niste locuri extraordinare, unde se realizau toate lucrurile bune de care ne puteam bucura in viata. Nu a trecut mult timp si niste natiuni mai destepte au ajuns la concluzia ca, de fapt, industria strica. Si strica atat de mult, incat se impune inventarea unui sistem de atragere a banilor ca sa existe posibilitatea reala de a se repara ceea ce se strica prin industrializare. Cu speranta in suflet ca planeta inca mai poate fi salvata, din 1998 pana in prezent, 192 de state au semnat si au ratificat Protocolul la Conventia - cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice, cunoscut si sub denumirea de „Protocolul de la Kyoto”.

Parte a conventiei si in urma ratificarii Protocolului respectiv, Romania poate emite in perioada 2008 - 2012 o cantitate anume de CO2. Pentru aceasta, tara noastra s-a angajat, ca si celelalte state participante, sa reduca nivelul total de emisii poluante de gaze cu efect de sera fata de cele din anul de referinta 1990. Ruina industriala din Romania de dupa 1990 a fost de mare ajutor in acest sens si a asezat Romania in pozitia privilegiata de a avea parte de mai mult aer curat decat altii sau, Protocolar vorbind, de a beneficia de un surplus de AAU-uri ce poate fi valorificat (AAU - Assigned Amount Unit - cantitate de emisii de gaze cu efect de sera exprimata in tCO2, pe care un stat o poate emite in baza prevederilor Protocolului de la Kyoto). Aceste drepturi de emisii le revin tarilor in urma protocolului de la Kyoto si pot fi tranzactionate numai de catre stat prin intermediul institutiilor statale special abilitate. Chiar daca nu exista piete foarte bine conturate pentru vanzarea AAU-urilor, la ora actuala exista state care aplica cu succes mecanismul de vanzare - cumparare a acestora, avand in vedere ca statele puternic industrializate prefera sa plateasca si sa cumpere AAU-uri pentru mentinerea nivelului actual de industrializare poluanta.

Cititi mai multe pe blogul casei de avocatura Bostina si Asociatii.