Casa de avocatura Bostina si Asociatii si-a intarit rechipa de avocati specializati in ariile de practica „litigii si executari silite” si „energie, petrol si gaze”, Raluca Dontu si, rescpectiv, Adrian Uscov alaturandu-se celor peste 130 de avocati si consultanti.
"Primele trei luni ale lui 2012 ne anunta un an extrem de dinamic si plin de proiecte care necesita avocati cu experienta dovedita in cadrul unor echipe mari, determinandu-ne sa fim extrem de selectivi in alegerea noilor avocati si sa-i alegem doar pe cei care se potrivesc perfect cu planurile noastre de viitor ", spune avocatul coordonator Doru Catalin Bostina (foto).

Raluca Dontu a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti, in anul 2007. A urmat cursurile Colegiului Juridic Franco-Roman de Studii Europene si a absolvit cursurile Institutului National de Pregatire si Perfectionare a Avocatilor, obtinand titlul de avocat definitiv in anul 2011. Este membra a Baroului Bucuresti. Aria ei de expertiza se circumscrie litigiilor, arbitrajului international si domeniului fuziunilor si achizitiilor. Raluca vorbeste fluent engleza si franceza.

Inainte de a se alatura echipei de la „Bostina si Asociatii”, ea a fost avocat colaborator in cadrul casei de avocatura „Musat si Asociatii”.

Adrian Uscov a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Constanta, in anul 2006, devenind avocat definitiv in anul 2006 si este membru al Baroului Bucuresti. De-a lungul anilor, a publicat mai multe articole de specialitate in Martindale Hubbell - Law Digest, precum si in reviste de drept din Romania. Ariile de expertiza ale lui Adrian Uscov acopera zonele de energie, petrol si gaze, real estate, corporate, fuziuni si achizitii, precum si zona de penal economic.

Inainte de a se alatura echipei Bostina si Asociatii, Adrian Uscov a fost avocat colaborator in cadrul caselor de avocatura „Nastrut, Serban, Enache, Cioclei si Asociatii”, „Mateut, Budusan si Asociatii” si Salans.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri