Cererea pentru dobandirea calitatii de executor judecatoresc, insotita de actele doveditoare necesare, a trebuit depusa la Ministerul Justitiei in termen de trei luni (16 decembrie 2011 - 19 martie 2012) de la data intrarii in vigoare legii mentionate. In cerere trebuia mentionata, de asemenea, si circumscriptia judecatoriei in care se solicita numirea ca executor judecatoresc.

Potrivit acestei legi, toti executorii bancari si executorii IFN, adica cei de la banci si firme de leasing, care fac obiectul legii, vor deveni executori judecatoresti, sau dupa caz, executori judecatoresti stagiari. Cei care la data intrarii in vigoare a legii aveau sub doi ani vechime, devin stagiari si angajati la executori judecatori, iar cei care au peste doi ani vechime, devin executori judecatoresti definitivi. Executorii care nu erau inregistrati pana la data de 31 mai 2011, ci au fost angajati dupa aceasta data, nu fac obiectul legii 287/2011, la fel si cei care la data intrarii in vigoare, nu mai aveau calitatea de executor IFN sau bancar. Acestia, ori pleaca din sistem, ori raman pe post de consilier juridic.

Drept consecinta, societatile de leasing si bancile mai pot folosi executori din ograda proprie, pana la 19 mai, cat le mai da voie legea si probabil executorii bancari si IFN care nu fac obiectul legii.

„Pe termen mediu si lung aceasta lege este binevenita. Insa, pe termen scurt insa nu este foarte benefica. De ce? Pentru ca atunci cand erai executor bancar sau IFN stiai ca ai un salariu fix. Acum, nu mai ai asa ceva. Trebuie sa faci rost de clienti si sa incasezi onorarii. Orice inceput este mai dificil. Este firesc. Dar, dificultatea apare si din prisma faptului ca sunt fosti angajati ai bancilor, care in virtutea relatiilor foarte bune pe care le-au avut cu aceasta, este posibil ca banca respectiva sa le dea dosarele lor. Desi nu exclud ca din obisnuinta ca banca sa lucreze tot cu executorii judecatoresti cu care a lucrat pana atunci”, a declarat executorul judecatoresc Balaciu Costel-Cristian.

Executorii cu o vechime mai mare de doi ani sunt numiti in functia de executor judecatoresc sau, dupa caz, dobandesc calitatea de executor judecatoresc stagiar fara concurs sau examen de admitere in profesie si fara indeplinirea conditiilor privind plata taxelor de admitere in profesie.

La Camera Executorilor Judecatoresti Bucuresti erau inregistrati un numar de 92 de executori judecatoresti, la finalul anului trecut, la care potrivit lui Balaciu Costel-Cristian se vor adauga alti aproximativ 100 de executori bancari si IFN, care si-au schimbat calitatea juridica, confrom Legii 287/2011. Comparativ numarul de avocati numai pe Bucuresti este de aproximativ 13.000.

Citeste si:

Daca inainte societatile financiare apelau la executorii proprii pentru carora le plateau un salariu, acum bancile, de exemplu, achita un avans de cateva sute de lei (400-1.000 de lei), chiar daca ea are de recuperat sute de milioane de lei, urmand ca executorii judecatoresti sa incaseze onorariul de la debitor. "Avansul trebuie propriu-zis sa acopere cheltuielile de executare. In schimb, onorariul este in functie de valoarea debitului. De exemplu, pana la 50.000 de lei, onorariul maxim poate fi de 10%", afirma Balaciu Costel-Cristian.

El a daugat ca in prezent lucreaza la cateva dosare, dar spera ca pe masura ce trece timpul numarul acestora sa creasca. „Piata este una destul de mare, pentru ca majoritatea firmelor de leasing si a bancilor s-au aglomerat in Capitala. Dar, un executor nu se axeaza doar pe contracte de leasing sau credit bancar. Incidente intre persoane fizice au fost dintotdeauna, se judeca, au o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila si dupa investire vin cu ea la executor. Desi, prefer sa lucrez cu firme de leasing si banci, fireste voi lucra si cu persoane fizice"

De altfel, pentru banca sau compania de leasing, faptul ca apeleaza la un executor judecatoresc reprezinta un beneficiu, chiar daca a platit avansul executorului, dar debitorul nu are bunuri urmaribile. Asadar, in acest caz executorul judecatoresc incheie un proces verbal de insolvabilitate a debitorului in care mentioneaza ca debitorul nu are bunuri ce pot fi urmaribile. In baza acestui proces verbal, creditorul poate sa storneze anumite facturi prin care poate sa-si recupereze TVA-ul.

„Nu in ultimul rand, cred ca prin acest lucru ne-am aliniat unor practici europene si implicit din Romania. In mod normal executorul judecatoresc trebuie sa fie impartial. Unde ar fi impartialitatea executorului daca este angajat al creditorului. Acest lucru a si fost un punct de plecare pentru care s-a avut in vedere aceasta lege”, conchide executorul Balaciu Costel-Cristian.

Executorul Judecatoresc Balaciu Costel-Cristian, fost executor IFN la Capital Leasing IFN SA, a fost numit in functie prin Ordinul Ministrului Justitiei, nr. 692/C din 17 februarie 2012, in urma noii legi. Biroul executorului judecatoresc Balaciu Costel-Cristian a fost inregistrat la pozitia nr. 143 / E / 2012 in Registrul Executorilor Judecatoresti, detinut la Curtea de Apel Bucuresti.