Romania ramane atractiva in ceea ce priveste costurile cu salariile pentru angajatorii din vestul Europei, datorita ratei unice de impozit de 16%, dar pierde teren la capitolul contributii sociale, mult mai ridicate fata de cele din alte tari din regiune, potrivit unui studiu realizat de Deloitte.
"In contextul nivelului ridicat al contributiilor sociale, Romania ramane atractiva mai mult pentru angajarea fortei de munca cu venituri mari, de peste 50.000 euro pe an, datorita plafonului aplicabil pentru contributia la pensie. Pentru cei cu venituri mici sau medii nu putem spune acelasi lucru in schimb, povara contributiilor sociale resimtindu-se semnificativ in buzunarul angajatorilor", a declarat Raluca Bontas, Senior Manager Deloitte Tax, conform Mediafax.

Romania ramane o tara avantajoasa pentru expati, atat din perspectiva impozitarii cat si al costului cu traiul zilnic.

Incepand din acest an, impozitarea poate deveni avantajoasa pentru straini nu numai in ceea ce priveste veniturile salariale, cat si in privinta veniturilor din alte surse, in conditiile in care, prin recentele modificari aduse legislatiei fiscale, strainii pot declara veniturile globale incepand cu cel de-al doilea an de rezidenta fiscala. Anterior, acest lucru era posibil doar dupa al treilea an de sedere in Romania.

"In cazul cetatenilor straini care se stabilesc in Romania, chiar si pentru o perioada limitata de timp, dreptul de impozitare asupra veniturilor acestora poate reveni Romaniei in anumite conditii. Acest lucru inseamna pe de o parte faptul ca strainii vor beneficia de un impozit de 16%, de multe ori mult mai avantajos fata de alte tari unde veniturile se impoziteaza progresiv (rata de impozit putand ajunge chiar si la 50%) si pe de cealalta parte statul roman ar putea incasa mai multi bani la buget. Un pas urmator necesar pentru o buna administrare si colectare a acestor venituri va presupune debirocratizarea procesului de declarare a acestora pentru a asigura un grad de conformare voluntara cat mai ridicat", a mai spus Bontas.

Deloitte a publicat recent a doua editie a studiului anual European Salary Survey, care analizeaza costul salarial in 11 tari din Uniunea Europeana. Studiul prezinta regimul fiscal aplicabil veniturilor salariale si realizeaza in acelasi timp un clasament al eficientei fiscale in contextul economic actual.

Raportul a fost realizat de catre biroul Deloitte din Bruxelles, incluzand tari din Europa Occidentala (Belgia, Germania, Franta, Olanda, Irlanda, Marea Britanie), sudul si nordul continentului (Italia, Spania, Suedia), precum si doua state din Europa Centrala (Cehia si Polonia).

Studiul se bazeaza pe o analiza comparativa a trei componente - salariul net, costurile angajatorului si raportul dintre castigul net si costul salarial, plecand de la acelasi salariu brut platit unui angajat. Calculele sunt realizate pe mai multe scenarii - angajat necasatorit, casatorit cu familie de doi copii etc.

Belgia se plaseaza pe primul loc la capitolul "cele mai mari costuri salariale ale angajatorului" la categoria blue collars (angajati cu studii medii), urmata de Franta. Totodata, Belgia se afla pe primul loc la categoria "cel mai mare salariu net" dintre tarile din Europa de Vest.
In cazul angajatilor white collars, situatia este diferita - pe masura ce salariul brut creste, gradul de impozitare creste, Belgia plasandu-se pe ultimul loc in clasament in ceea ce priveste nivelul salariului net.

"Un lucru surprinzator rezultat din analiza este ca in majoritatea statelor povara fiscala creste semnificativ pentru persoanele necasatorite fata de cele casatorite, cu familie cu doi copii, diferenta de salariu net ajungand in Belgia la 4.000 de euro pe an. Diferente de salariu net intre cele doua scenarii se inregistreaza si in celelalte state, in timp ce in Suedia si Marea Britanie nu exista diferente de tratament fiscal in functie de situatia familiala a individului, ci numai in functie de nivelul de venit", se mentioneaza in comunicat.

La capitolul rata de impozitare, Suedia este pe primul loc, cu o rata de impozit marginala (cota maxima de impozitare care se aplica veniturilor inregistrate peste un anumit plafon) de 57%, aplicabila asupra veniturilor anuale care depasesc suma de 58.755 euro. Pe locurile doi si trei se afla Belgia si Olanda, cu o rata marginala de 53,5%, respectiv 52%, iar pe ultimul loc se afla Cehia, cu o rata unica de impozit de 15%.

De asemenea, in ceea ce priveste costul vietii, Polonia si Cehia raman cele mai ieftine tari, in timp ce Olanda, Marea Britanie si Franta sunt cele mai costisitoare la capitolul cheltuieli cu traiul zilnic.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri