Un studiu intern al retelei internationale de consultanta Nexia releva o tendinta inca rezervata a investitorilor din piata de fuziuni si achizitii (M&A) la nivel european.
Analiza mentioneaza ca exista, totusi, multe oportunitati de investitii in afaceri sanatoase pentru aceia care au rezerve de cash.

In ceea ce priveste Romania, studiul arata ca piata de M&A va fi dominata de tranzactii mici de pana in 2 milioane de euro, cresterea fiind nesemnificativa fata de anul trecut. “Cele mai multe oportunitati pentru aceasta piata se regasesc in sectoarele medical, farma si agricultura, unde tara noastra are parte de o dezvoltare fara precedent”, declara Beatrice Onica-Jarka (foto), partener Cunescu, Balaciu si Asociatii, membru Nexia Romania.

Anul trecut, cresterea proiectelor de M&A asistate de Nexia Romania a fost de 10 procente, fata anul anterior, una dintre cele mai importante achizitii asistate de Cunescu, Balaciu si Asociatii fiind vanzarea Hiparion Distribution, tranzactia anului in piata de distributie de media.
Peste jumatate dintre companiile membre Nexia care au participat la studiu au asistat in 2011 tranzactii de pana la 5 milioane de dolari, in timp ce 22 de procente au participat la deal-uri cu valori cuprinse intre 10 si 50 milioane de dolari. Nu mai putin de 22 de procente din membrii Nexia au asistat tranzactii de peste 50 milioane de dolari.

Spre comparatie, un raport de piata realizat de Capital Partners releva ca piata romaneasca de fuziuni si achizitii a crescut de circa 2,4 ori in volum in 2011 fata de anul anterior, pana la 727 milioane euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri