"Pe POSDRU este aproape imposibil sa pierdem banii. Scenariul cel mai probabil este ca noi sa suferim o corectie financiara definitiva pe POSDRU. Asta inseamna ca Uniunea Europeana ar putea sa zica ca nu ne mai da decat 3 miliarde euro din cele 3,5 miliarde euro, ca urmare a neregulilor descoperite", a explicat vicepresedintele Asociatiei Consultantilor din Romania pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE).

Cel mai catastrofal scenariu ar fi o corectie de 50%, dar sansele sa se ajunga acolo sunt mici, completeaza Dobrila.

Potrivit unei declaratii facute saptamana aceasta de premierul Victor Ponta, Romania ar risca sa piarda definitiv fonduri europene de 100 milioane euro in acest an si 1,1 miliarde euro in 2013 prin POSDRU, din cauza unor grave nereguli sesizate la derularea programului in perioada 2010-2011.

Pe de alta parte, Marian Dobrila sustine ca Romania nu este nici macar la etapa corectiilor financiare, pana la suspendarea definitiva a platilor fiind inca 5 etape.

Seful Guvernului a prezentat mai multe date primite "pe cai neoficiale" dintr-un audit al POSDRU, care releva ca din totalul celor doua miliarde euro puse la dispozitie Romaniei prin acest program au fost decontate sume reprezentand doar 6% din total, fiind semnate 2.500 de contracte, existand grave probleme de evaluare a proiectelor si a modului de control.

Ce poate face politicul pentru POSDRU?

In opinia lui Dobrila, Guvernul ar putea sa aloce niste bani din asistenta tehnica pentru POSDRU, astfel incat sa se faca o analiza rapida a proiectelor suspecte de frauda si a contractelor incheiate care au intarzieri.

Citeste si:

"Trebuie sa se stabileasca ce contracte sunt viabile si care pot merge mai departe", a spus Marian Dobrila.

In plus, Guvernul ar trebui sa elibereze bani pentru proiecte noi, iar ghidurile noi sa fie diferite de cele existente, in sensul ca ar trebui sa tina cont de interesul strategic si sa fie judecate pe baza de relevanta.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a afirmat recent ca este de asteptat ca Raportul de audit al CE, care va fi facut public in cateva zile, sa prevada suspendarea pe cateva luni a rambursarilor pentru POSDRU, pana cand autoritatile romane vor face dovada ca pot remedia deficientele semnalate.

Orban a subliniat ca principala deficienta constatata de misiunile de audit ale CE este lipsa unor criterii obiective de evaluare a proiectelor si a aratat ca, printre alte nereguli, au fost decontate cheltuieli pentru instruirea de scafandri in zone din tara unde nu existau conditii pentru astfel de cursuri, au fost admise plati pentru activitati care depaseau 24 de ore pe zi sau participantii au fost platiti pentru a lua parte la cursuri oferite în proiecte POSDRU.

Citeste pe wall-street.ro si o lista a celor mai frecvente fraude cu fonduri europene.