Dreptul de preemptiune este din nou pe masa investitorilor, si nu oricum, ci cu mult mai multe valente decat in trecut. Spiritul dreptului de preemptiune a cuprins, prin prisma Noului Cod Civil, si terenurile forestiere, atat de cautate in ultima perioada de investitori pregatiti sa le puna in valoare.

Teama de nou nu echivaleaza neaparat cu o problema, atata vreme cat noul nu da el insusi nastere unor probleme. Marea incercare a noului cod asupra dreptului de preemptiune a fost, paradoxal, inlantuirea dintre prevederile legale greu interpretabile si senzatia ca ele au fost concepute pentru vanzari de mici dimensiuni. De exemplu, in cazul unor suprafete care depasesc sute de hectare, notificariea tuturor coproprietarilor pare un demers investitional greu de realizat – mai ales in contextul lipsei unei transparente totale la nivelul registrelor de publicitate, a numarului excesiv de proprietari, precum si a timpului si costurilor masive pentru aflarea identitatii titularilor.

Corectarea acestor neajunsuri prin modificari legislative nu pare sa fi contribuit la o eficientizare consistenta a procedurii, notificarea preemptorilor prin afisare la sediul primariei, spre exemplu, fiind aplicabila doar in cazuri particulare, in timp ce regula ramane notificarea individuala. Faptul ca procedura poate fi momentan desfasurata prin executori judecătoresti sau notari publici pare sa aducă totusi un plus de confort.

Asistam, deci, la incercarea conturarii unui echilibru intre interesul atragerii de investitii noi în domeniul forestier, interesul general clamat al asigurarii integritatii fondului forestier si nivelul adecvat de continuitate in gestionarea padurilor. Ramane de vazut daca practica va gira sau nu viabilitatea acestui balans.