“Aceasta masura a fost anuntata de Guvern ca un ajutor pentru firmele cu cifra de afaceri sub 500.000 euro, TVA-ul putand fi platit la incasarea facturii. De fapt este vorba de o amanare a platii cu 3 luni, acesta devenind exigibil dupa trecerea unei perioade de 90 de zile de la emiterea facturii. Asadar, “TVA-ul la incasare” este doar cu numele, fiind de fapt o amanare de plata, care devine obligatorie dupa trecerea perioadei respective. Astfel, masura este luata tot in favoarea statului”, declara Dinu Petre, partener Cunescu, Balaciu si Asociatii, membru al Nexia.

Pentru ca statul sa stie care sunt persoanele juridice la care se va aplica noul regulament de incasare a TVA-ului, firmele trebuie sa depuna la organele fiscale Declaratia 097, unde se precizeaza ca cifra de afaceri a societatii in anul precedent nu a depasit plafonul de 2.250.000 lei.

„Astazi este ultima zi de depunere a acestor declaratii, amenzile pentru nedepunere fiind cuprinse intre 1000 si 5000 lei. Daca acestea nu sunt depuse, atunci organul fiscal va inregistra societatea din oficiu, pe baza deconturilor de TVA depuse anterior. In aceste conditii, toate societatile ar fi putut fi inregistrate automat, pe baza deconturilor de TVA, care exista in bazele de date ale ANAF. Astfel, era necesar ca statul sa trimita o notificare prin posta, prin sistemul pe care il cunoastem deja cu totii. Astfel, cozile de astazi de la administratiile fiscale ar fi putut evitate”, a declarat Luminita Ristea, partener Nexia.

Un posibil efect pozitiv pentru firme, insa doar teoretic, este ca acest sistem ar putea fi un impuls pentru plata facturilor. Daca inainte se incasa decontul pe TVA fara ca facturile sa fie platite, acum posibilitatea deducerii TVA se va face doar pe baza dovezii ca factura a fost achitata.

“O alta dificultate ce vine in urma acestor modificari, va consta in urmarirea si evidenta platilor facturilor si TVA-ului. Vor fi necesare schimbari in zona de gestiune contabila, prin softuri si resurse umane suplimentare. Aceste modificari vor creste costul societatilor cu serviciile contabile, avand in vedere operatiunile suplimentare efectuate de specialisti”, a mai spus Dinu Petre.