Scurt bilant 2012

2012 a fost din multe puncte de vedere un an foarte bun pentru sectorul energetic, in special pentru energia regenerabila.
La presiunile UE s-a adoptat noua lege a energiei, care a implementat gradual liberalizarea preturilor reglementate si a impulsionat semnificativ tranzactiile pe bursa de energie. S-a stabilizat schema suport a energiei verzi (in principal prin clarificarea supracompensarii), dandu-se un impuls binevenit investitiilor. Rezultatele nu au intarziat sa apara: investitiile in 2012 in sectorul eolian au atins un nivel record de 2,5 miliarde de euro, iar piata certificatelor verzi s-a triplat ca volum. Tranzactiile de M&A si finantari s-au intensificat in ultima perioada a anului.

Investitiile private in domeniul energiei conventionale au fost la randul lor semnificative, fie si numai daca socotim punerea in functiune de catre OMV Petrom a centralei Petrobrazi, cea mai mare investitie energetica de dupa 1989. Inclusiv domeniul prospectiunilor de resurse naturale a cunoscut dezvoltari semnificative prin descoperirea zacamintelor de gaze din Marea Neagra de catre consortiul ExxonMobil-OMV
Petrom.

In sectorul de stat, progresele au fost mai putin evidente. Astfel, desi contractele directe incheiate de Hidroelectrica pareau imposibil de inlaturat/restructurat pe alte cai decat negocierea cu beneficiarii, situatia financiara a societatii agravata de seceta ultimilor ani a permis invocarea, se pare salutara in acest caz, a insolventei. Acesta este un adevarat test al unui model de restructurare pentru sectorul public, care isi trage seva din sectorul privat. Pe de alta parte, nu s-au gasit solutii de finantare pentru proiectul Tarnita, reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, reabilitarea termocentralelor si hidrocentralelor detinute de stat. Listarea pe bursa si introducerea managementului privat la companiile energetice nu au fost inca implementate.

Bilantul anului 2012 este pe scurt urmatorul: record in materie de investitii si perspective promitatoare, dar relativ incerte.

Orizonturi 2013

Anul 2013 a debutat intr-un ton relativ pesimist alimentat de tendintele politice, daca avem in vedere cel putin doua aspecte: discutiile privind posibila reducere a schemei suport pentru energia verde si schimbari in fiscalitatea sectorului energetic (in principal taxarea veniturilor suplimentare ale producatorilor ca efect al liberalizarii preturilor, respectiv taxa de monopol aplicata distribuitorilor de energie electrica si gaze).

Ambele subiecte au generat atitudini polarizate, aproape bigote. Unii au aplaudat masurile cu fervoare, altii le-au criticat cu cerbicie. In realitate, analiza acestor fenomene trebuie pusa intr-un context nuantat, pragmatic.

Citeste si:

Pentru a se taxa veniturile suplimentare obtinute ca efect al liberalizarii preturilor trebuie sa se analizeze si defineasca cu exactitate ce venituri vor fi efectiv obtinute suplimentar si cum se poate preveni repercutarea costurilor aditionale induse de noile taxe in pretul liberalizat la consumatori. Pe de alta parte, in cazul taxei pe monopolul natural, trebuie tinut cont de faptul ca exista deja o taxa similara - redeventa datorata conform contractelor de concesiune - si sa se aiba in vedere ca tariful serviciului de distributie este reglementat de ANRE, ceea ce exclude o majorare decisa unilateral de distribuitori. Impunerea acestor taxe a parut a fi in orice caz abrupta, ceea ce le-a facut greu digerabile. In orice caz, guvernul a redus substantial nivelul taxarii gandit initial, tocmai pentru a nu afecta semnificativ companiile vizate.
In ceea ce priveste potentiala reducere a schemei suport pentru energia verde, justificarile date unei astfel de masuri au fost impactul in majorarea pretului energiei electrice, care ar depasi suportabilitatea consumatorului roman, pe de o parte, si generozitatea comparativa a schemei romanesti in raport cu schemele suport similare din alte state UE, pe de alta parte.

Prima justificare, desi tentanta, trebuie privita cu rezerva. In majorararea de 10% aprobata de ANRE cu efect de la 1 ianuarie 2013, impactul certificatelor verzi este de doar 4%, restul se datoreaza recunoasterii costurilor majorate in pretul reglementat. Oricum, pretul energiei va creste in urmatorii ani ca urmare a deplinei liberalizari a pietei astfel incat impactul certificatelor verzi pe termen mediu si lung s-ar putea sa fie in realitate mult mai mic. Pe de alta parte, volumul de certificate verzi din piata se va regla in mod automat atunci cand productia efectiva de energie din resurse regenerabile va atinge cota maxima pentru care se aplica schema suport, definita de lege pentru fiecare an pana in 2020. Certificatele in exces nu vor avea valoare economica si din acest motiv nu vor avea niciun impact in pretul energiei. Conform ANRE, este de asteptat ca acest reglaj sa se intample in mod natural pana in 2016, in cadrul sistemului actual.

A doua justificare privind generozitatea excesiva a schemei are probabil mai putina relevanta, atat timp cat actualul sistem a atras si atrage investitii substantiale in economia romaneasca fara sa afecteze fundamental pretul energiei. In definitiv, aceasta generozitate nu a facut altceva decat sa compenseze pozitiv lipsa de directie strategica, incertitudinile, instabilitatea si tergiversarile legislative.

Pentru ca suntem la capitolul critica, sunt voci care compara investitiile in eoliene cu bula imobiliara care a general criza economica din 2008, profetind o prabusire iminenta a sectorului. In realitate exista mari diferente intre cele doua domenii. Prabusirea domeniului imobiliar a fost provocata de cursa distructiva intre relaxarea creditarii si escaladarea preturilor, care a dus, in prima faza, la un grad excesiv de indatorare, provocand ulterior colapsul financiar atat al datornicilor cat si al creditorilor si o criza a increderii, ce a rezultat, la final, intr-o oferta neacoperita de cerere. Sectorul energiei verzi nu este suprafinantat de banci, cum s-a intamplat cu cel imobiliar, ba dimpotriva. Pe de alta parte, certificatele verzi nu sunt bunuri speculative precum activele imobiliare sau bursiere, ci o forma reglementata de sprijin financiar nediscriminatoriu acordat la nivel de industrie. Mai mult, schema suport determina o dimensionare fireasca a ofertei (investitiilor) la o cerere reglementata prin intermediul obligatiei furnizorilor de a achizitiona certificate corespunzator cotei maxime ce beneficiaza de schema suport (care din perspectiva furnizorilor devine cota obligatorie).

La momentul actual, capacitatea instalata cumulata a proiectelor functionale este inca relativ departe de cota maxima, ceea ce a si atras o adevarata cursa a investitiilor pe termen scurt. Sigur ca multe proiecte nu vor reusi sa devina functionale si vor aparea falimente, dar aceasta trebuie sa fie o consecinta predictibila a sistemului, la momentul inceperii, nu pe parcursul derularii unei investitii. Orice interventie brusca a statului intr-un sistem economic dependent de sprijinul statului este de natura sa perturbeze grav sistemul insusi. Aceasta este marea vulnerabilitate a oricarui sistem de sprijin in domeniul energiilor regenerabile.
Privita dintr-un alt unghi, chestiunea reducerii schemei suport pentru energia verde este si o problema de strategie a Romaniei in domeniul energetic. Energia regenerabila figureaza deja in strategia energetica aprobata de guvern in 2007 ca un obiectiv sustenabil pe termen mediu si lung. Romania a fost obligata in urma aderarii la UE sa isi fixeze tinte obligatorii in domeniul energiei regenerabile pana in 2020 (de exemplu, 38% ponderea energiei regenerabile in consumul final brut de energie), iar neindeplinirea lor ar duce la sanctiuni din partea Comisiei Europene. Actualmente, productia de energie regenerabila in Romania nu a atins cota maxima pentru care se aplica schema suport, iar atingerea tintei obligatorii de 38% pondere a energiei regenerabile necesita instalarea de noi capacitati. O reducere a schemei suport la acest moment (cu atat mai mult daca s-ar aplica abrupt si cu efect asupra investitilor deja incepute) ar descuraja instalarea de noi capacitati, periclitand atingerea tintelor obligatorii asumate in cadrul UE, si ar compromite credibilitatea investitionala a Romaniei deja subrezita de schimbarile si intarzierile in aplicarea legii energiei regenerabile nr. 220/2008. Din aceste motive, exista un optimism pragmatic printre investitori si finantatori, desi se remarca o stare generala de expectativa a pietei.

Depasind subiectul energiei regenerabile, ramane de vazut daca actualul guvern va reusi in 2013 sa demareze investitii semnificative in sectorul de stat, revitalizand mai vechile proiecte guvernamentale de producere a energiei electrice. Printre acestea, cele mai importante sunt centrala de acumulare-pompaj Tarnita-Lapuesti, care ar asigura un back-up necesar pentru energia regenerabila preluata in retea, reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, reabilitarea/inlocuirea unor termocentrale sau hidrocentrale cu durata de functionare depasita. Cu siguranta multe proiecte, mai noi sau mai vechi, vor bate pasul pe loc si anul acesta din cauza lipsei finantarii, in primul rand. Daca pentru Cernavoda situatia e mai dificila, in contextul reevaluarii de atitudine la nivel global cu privire la energia nucleara, celelalte proiecte ar putea avea o sansa daca statul ar persevera si ar reusi sa atraga investitori strategici puternici. Insa atitudinea cand ambigua, cand schimbatoare a autoritatilor romane fata de marile proiecte energetice si lipsa unei viziuni clare au descurajat in trecut marile companii de utilitati sa se implice pana la capat in astfel de investitii majore.

Asteptarile pentru 2013 includ si clarificarea strategiei guvernului privind exploatarea gazelor de sist, in legatura cu care exista mari interese economice si politice. Exista insa riscul tergiversarii unei abordari directe, similar cu Rosia Montana, datorita dozei mari de responsabilitate politica si potential juridica implicata de aceste initiative. Tot in domeniul gazelor naturale, este de urmarit evolutia planurilor de construire a unor gazoducte care sa lege Estul cu Vestul, Asia cu Europa: Nabucco, South Stream, AGRI, PEOP. Presupunand ca vor fi realizate, Romania are mare nevoie sa fie parte in macar una din aceste proiecte. Rusia deja a lansat lucrarile de constructie la South Stream. Astfel, a inceput sa prinda contur concret competitia aducerii gazelor prin conducta direct catre Europa de Vest, competitie in care fiecare stat implicat ar avea profituri substantiale atat in plan economic (taxe de tranzit) cat si strategic (diversificarea surselor de aprovizionare). Romania nu poate ramane sa priveasca de pe margine acest joc de interese.

Cosmin Stavaru este partener la casa de avocatura Bulboaca & Asociatii.