Statisticile facute publice in ultima perioada, cu diferite ocazii, arata ca in ultimii 5 ani au intrat in insolventa 100.000 de firme. Si ca dovada a faptului ca in Romania insolventa nu mai este demult procedura prin intermediul careia o afacere ajunsa in impas poate sa-si gaseasca redresarea, ci doar modalitatea prin care se sterg datoriile pe care asociatii/actionarii nu mai vor sa le achite, sta procentul de 5-6% din firmele intrate in insolventa cu sanse de redresare reala a activitatii.

Beneficiile intrarii in procedura de insolventa nu trebuie ignorate. Recunoasterea incapacitatii de plata sau a iminentei intrarii in incapacitate de plata prin formularea unei cereri de deschidere a procedurii intr-un moment la care situatia financiara a companiei nu a trecut deja intr-o forma de cancer netratabil, poate fi benefica. Nu aceeasi este situatia intrarii in insolventa la momentul la care compania este stoarsa deja de puteri si lichiditati. La acest moment deschiderea procedurii are alte motivatii, intentia din spatele formularii acestor cereri nefiind aceea a resuscitarii, ci aceea a evitarii momentului la care trebuie achitate creantele exigibile. Nu exista alta explictie, decat aceea a incercarii de eliminare a obligatiilor de plata, pentru firmele care asteapta promovarea unei actiuni pana in ultimul moment. O administrare diligenta cunoaste exact situatia financiara si cash-flow-ul, iar momentele de colaps sunt in 99% din cazuri previzibile. Exista un caz celebru in care o mare companie de electronice si electrocasnice din piata a promovat cerere de intrare in insolventa in dimineata urmatoare zilei in care banca incepuse executarea silita. Fara comentarii.

Ce este si mai grav, e ca, in foarte multe situatii, desi la momentul promovarii cererii in instanta se declara ca intentia este aceea de reorganizare a activitatii, in realitate aceasta intentie nici macar nu exista, este doar modalitate de a castiga timp si eventual de a ocoli anumite momente cheie din cadrul procedurii. Creditorii, carora li se insufla speranta ca vor putea sa-si recupereze macar o parte din creanta, devin ceva mai maleabili, mai toleranti, iar planul de reorganizare, de obicei aprobat in forma pe care debitorul o propune. Iar forma planului de reorganizare presupune in cele mai multe situatii recuperarea creantelor de catre creditori intr-un procent foarte mare.

Nu voi face teoria procedurii insolventei, nu acesta ar fi subiectul de analiza, am facut mentiuni adiacente doar pentru a sublinia caracterul inechitabil, chiar neetic al modului in care procedura este utilizata in practica la acest moment, caci din punctul meu de vedere a promova o astfel de cerere, declarand public ca intentionezi reorganizarea, in conditiile in care actiunile adiacente sunt pro intrare in faliment, reprezinta o reala inselaciune.

Adevarat, greu de probat aceasta intentie, dar ce mai conteaza proba, cand proprietarii afacerilor care actioneaza in acest fel ar trebui sa aiba constiinta! Din ce in ce mai des clienti din portofoliul nostru solicita servicii de verificare a partenerilor de afaceri. O politica buna, recomandata si in cele mai multe situatii cu efect. Insa la acest moment modul de verificare al potentialilor parteneri de afaceri s-a extins. In anii anteriori verificarea situatiei potentialilor parteneri se limita la verificarea situatiei persoanei juridice, la acest moment verificam inclusiv in ce alte firme au participatii asociatii/actionarii firmei respective, caci a descoperii ca acestia sunt parteneri in societati aflate in proceduri de insolventa, ridica alte probleme! Acum integeti de ce....

Ceea ce devine insa extrem de important e faptul ca din toate aceste scheme si inovatii financiar-juridice, marii perdanti nu sunt debitorii intrati in insolventa, asa cum ar fi etic si echitabil. Prima transa de pagubiti e reprezentata de creditori, printre care si bugetul de stat, caci in toate cazurile exista si datorii de acest fel. Aceasta e pierderea directa, caci neincasarea creantelor de catre toti ceilalti creditori se reflecta indirect tot in pierderi la bugetul statului, fie prin faptul ca nu se mai incaseaza TVA-ul, fie prin diminuarea impozitului pe profit. Urmatoarea transa de pierdere vine din incetarea activitatii si stoparea pe viitor a veniturilor la bugetul de stat (TVA, impozit pe profit, asigurari sociale etc. ), dar si prin faptul ca e posibil ca fostii angajati sa devina someri, incarcand obligatiile statului. Statul. Adica noi toti!

Citeste si:

Si totusi, desi derularea unei proceduri de reorganizare a activitatii, reprezinta o mare pierdere pe foarte multe planuri si pentru toti partenerii implicati, cazurile in care se reuseste punerea in aplicare a unui plan de reorganizare sunt prezentate ca niste mari succese! Oare pentru cine? Singurii care au de castigat sunt actionarii care au reusit sa scape de un mare procent din datorii si pot sa continue activitatea in acelasi mod - de obicei - si pe aceleasi strategii.

De ce ar merge de data asta? Datorita ajustarilor aduse strategiei adoptate, se sustine in general. In realitate nu prea exista ajustari spectaculoase. Singurele diferente se fac in legatura cu politica de preturi versus politica de cheltuieli/investitii. Ceea ce inseamna ca nu modelul de business in sine a fost gresit prima oara, ci politica de cheltuieli si/sau investitii, evident, imprudente. In acest context intrarea in faliment pe spatele si cu pierderile creditorilor, pentru orice considerente si in vederea prevenirii oricaror alte efecte, devine realmente imorala!

Intrebarea care se pune este una logica: cum putem opri acest fenomen? Cred ca orice solutii s-ar adopta, se va gasi o modalitate de eludare. O lunga perioada credeam ca solutia ar fi aceea de a limita posibilitatea persoanelor care au fost asociate/actionare in societati care au intrat in faliment, de a mai deveni asociat/actionar intr-o alta societate.

Tot eu am gasit o lunga serie de metode ocolitoare a unei astfel de norme legale. Mai mult decat atat, o astfel de solutie, este si usor neconstitutionala. Si totusi, solutie cred ca exista, si aceasta se refera la modificarea conditiilor si situatiilor in care se poate antrena raspunderea persoanelor care au indus starea de insolventa a debitorului. Actualmente, Legea 85/2006 prevede intr-un singur articol, sapte situatii exprese in care poate fi angrenata raspunderea conducerii debitoarei, situatii de care nu se mai sperie nimeni la cest moment. Solutia ar fi introducerea raspunderii pentru culpa cea mai mica, inclusiv pentru neglijenta. Daca organele din conducerea societatii ar avea reprezentarea si raspunderea concreta a tutror deciziilor adoptate si a efectelor actiunilor exercitate asupra societatii, sunt convinsa ca insolventa s-ar transforma din sport national, in solutie juridica la care s-ar apela doar in cazuri bine justificate si la momente care sa permita reala redresare a activitatii.

Mihaela Badescu este partener fondator si avocat coordonator in cadrul SCA Cladoveanu, Badescu & Asociatii. Cu o experienta de 15 ani in avocatura, Mihaela Badescu desfasoara atat activitati de consultanta, cat si de asistenta si reprezentare in instanta.