Cea mai tanara divizie de specialitate a Tuca Zbarcea & Asociatii, firma de consultanta fiscala Tuca Zbarcea & Asociatii Tax, a anuntat extinderea echipei de management prin promovarea lui Alin Chitu in functia de tax partner. El detine o experienta profesionala de 9 ani in cadrul unor companii precum Deloitte si KPMG. Alin Chitu va coordona, alaturi de Alexandru Cristea, activitatile de procedura fiscala derulate de entitatea afiliata firmei de avocatura si va colabora indeaproape cu avocatii departamentului de litigii specializati in contencios fiscal.

„Decizia este una fireasca, Alin a facut parte din echipa de start-up a Tuca Zbarcea & Asociatii Tax si a contribuit semnificativ la atingerea obiectivelor de dezvoltare a business-ului in ultimele 12 luni. Am fost umar langa umar de la inceput iar aceasta promovare este o recunoastere a aportului sau la consolidarea practicii noastre pe piata serviciilor de consultanta fiscala”, a declarat Alexandru Cristea, Tax Partner al Tuca Zbarcea & Asociatii Tax.

Potrivit reprezentantilor firmei, activitatea s-a derulat anul trecut in linie cu asteptarile si estimarile de la momentul infiintarii Tuca Zbarcea & Asociatii Tax, in martie 2012. Serviciile s-au axat pe diverse proiecte de eficientizare fiscala, dar si pe consultanta operationala in domeniul taxelor directe si indirecte, precum si pe implicarea punctuala in proiecte de fuziuni si achizitii, restructurari de afaceri ori divizari.

In 2012, echipa de consultanti fiscali si-a adus o contributie importanta la finalizarea privatizarii Automobile Craiova cu gigantul american Ford Motor Co. Mandatul a presupus o analiza amanuntita a tuturor implicatiilor fiscale si financiare aferente acestei ultime etape a contractului de privatizare si s-a incheiat cu virarea sumei de 38 milioane de euro de catre compania americana la bugetul de stat.

Pentru 2013, Tuca Zbarcea & Asociatii Tax isi propune o crestere a afacerilor de cel putin 20%-25%, mizand atat pe recomandarile venite prin intermediul firmei de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii, cat si pe potentialul de dezvoltare a propriului portofoliu de clienti.

„Anul acesta vrem sa crestem practica in zona de compliance – este o arie buna, ce asigura venituri constante, noi pana acum axandu-ne pe servicii de consultanta, si atat. De asemenea, mizam pe venituri si din proiectele pe care le derulam in sectoare precum energie, agricultura, imobiliar, bancar, dar si din tranzactii – fuziuni si achizitii, divizari si privatizari”, a adaugat Alin Chitu, Tax Partner al Tuca Zbarcea & Asociatii.

Citeste si:

Constituita in martie 2012, Tuca Zbarcea & Asociatii Tax s-a lansat pe piata serviciilor de consultanta fiscala cu specialisti din Big4 si Ministerul Finantelor Publice, printre care se numara si Ion Capdefier, fost Director General in Ministerul Finantelor Publice si ANAF timp de 17 ani.

Echipa Tuca Zbarcea & Asociatii Tax include in prezent sase consultanti fiscali „full-time”, carora li se adauga expertii in contencios fiscal ai firmei de avocatura, in total mizand pe o echipa de 13 profesionisti. Pentru anul in curs, se are in vedere recrutarea a cel putin trei consultanti fiscali.

Portofoliul Tuca Zbarcea & Asociatii Tax cuprinde cateva zeci de clienti, printre care Alstom Transport, ArcelorMittal Roman, Autoritatea Nationala pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), CEZ, Carrefour Romania, Ericsson Telecommunications Romania, Stabilus Romania.

Coordonatorii practicii de consultanta fiscala sunt Alexandru Cristea, tax partner, Alin Chitu, tax partner in cadrul Tuca Zbarcea & Asociatii Tax si Razvan Gheorghiu-Testa, avocat asociat in cadrul Tuca Zbarcea & Asociatii.

Cu o echipa formata din 100 de avocati dintre care 20 parteneri in cadrul biroului din Bucuresti, Tuca Zbarcea & Asociatii opereaza un sediu secundar in Cluj-Napoca, care functioneaza in asociere cu Nistorescu, Somlea & Asociatii, cat si un birou de reprezentanta in Madrid, Spania. Totodata, firma a stabilit o colaborare strategica pe principiul „best friend” cu firma de avocatura Turcan Cazac, liderul pietei de avocatura de business din Chisinau, Republica Moldova.