Iata insa ca, sub presiunea armonizarii dreptului roman cu directivele comunitare, intra in vigoare un nou act normativ care instituie in sarcina partenerilor contractuali obligatii speciale in derularea contractului si standardizeaza modalitatile de garantare a platii pretului.

Astfel, pe data de 02.04.2013 a fost publicata in Monitorul Oficial Legea nr. 72/2013 privind masurile pentru combaterea intarzierii in executarea obligatiilor de plata a unor sume de bani rezultand din contractele incheiate intre profesionisti si intre acestia si autoritatile contractante. Actul normativ transpune Directiva 2011/7/UE din 16.02.2011 privind combaterea intarzierii in efectuarea platilor in tranzactiile comerciale.

Asa cum rezulta din chiar titlul sau, legea se aplica numai contractelor incheiate intre profesionisti (i.e. persoane fizice sau juridice care exploateaza o intreprindere cu caracter lucrativ) si intre acestia si autoritatile contractante (autoritati publice ale statului, organisme de drept public fara scop lucrativ care indeplinesc conditii particulare sau asocieri ale acestora). Actul normativ nu vizeaza contractele incheiate cu consumatorii, protejati printr-un pachet de reglementari diferite.

Desi in trecut Guvernul a sustinut, cu ocazia abrogarii Legii nr. 469/2002, faptul ca instituirea, prin lege, a unor sanctiuni pentru nerespectarea obligatiilor de plata reprezinta o limitare substantiala a libertatii contractuale, Legea nr. 72/2013 reinvie partial principiile anterioare.

Astfel, legea stabileste, printre altele:

Citeste si:

- termene-limita de plata a pretului (60 de zile, in cazul profesionistilor, si 30 de zile, in cazul autoritatilor contractante, de la acestea putandu-se deroga numai daca nu se ajunge astfel la clauze contractuale abuzive);
- aplicarea de dobanzi penalizatoare si termenele de la care acestea incep sa curga;
- daune-interese minimale de 40 de Euro;
- nulitatea absoluta a clauzelor contractuale prin care se stipuleaza un termen de emitere sau primire a facturii.

Bineinteles, legiferarea unui mecanism care sa favorizeze efectuarea cu promptitudine a platilor este de natura sa incurajeze investitorii si sa creeze un climat atractiv pentru acestia. Efectul benefic este cu atat mai puternic cu cat obligatia de a achita cu celeritate datoriile este reciproca, ea fiind impusa nu doar agentilor economici ci si autoritatilor statului. Or, dupa cum se stie, multi intreprinzatori sustin ca problemele de lichiditate cu care se confrunta sunt in principal datorate intarzierilor cu care sunt platiti de respectivele autoritati.

Reversul instituirii, prin lege, a unor reguli in acest sens este, inevitabil, limitarea libertatii contractuale, a carei protejare a fost unul dintre motivele abrogarii Legii nr. 469/2002. Cu toate acestea, nu se doreste o limitare abuziva a acestei libertati, ci tocmai o limitare a abuzurilor pe care aceasta libertate le poate naste.

Astfel, actul normativ instituie, cu caracter de noutate in relatiile vizand profesionistii si autoritatile contractante, conceptul de clauza contractuala abuziva, familiara pana acum numai domeniului protectiei consumatorilor. Legea califica drept abuzive, fara a fi necesara verificarea unor circumstante particulare, clauzele contractuale care, de exemplu, exclud posibilitatea aplicarii de dobanzi penalizatoare sau stabilesc dobanzi penalizatoare inferioare dobanzii legale penalizatoare sau care fixeaza termene de plata mai mari decat cele stipulate de lege.

Nu excludem, cel putin in viitorul apropiat, dificultati in aplicarea prevederilor legale nou publicate. Credem insa ca, inclusiv pentru faptul ca noua lege este rezultatul unei tendinte generalizate existente la nivel comunitar, soarta acestui act normativ va fi diferita de cea a Legii nr. 469/2002, a carei aplicare practica a fost quasi-inexistenta.

Anca Danilescu, autorul acestui articol, este partener in cadrul casei de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu.