Totodata, instanşt a dispus, potrivit Mediafax, majorarea pedepsei in cazul fostului judecator Florin Costiniu, de la trei la patru ani de inchisoare cu suspendare, instanta stabilind un termen de incercare de noua ani.

In cazul omului de afaceri Marius Locic, pedeapsa a ramas la patru ani de inchisoare cu executare, dispusa in iunie 2012.

In cazul lui Costel Casuneanu, instanta a mentinut pedeapsa de patru ani de inchisoare cu suspendare, dar a majorat termenul de incercare la noua ani.

Completul de cinci judecatori a reluat luni dezbaterea recursurilor facute de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) si de Catalin Voicu, Florin Costiniu, Costel Casuneanu si Marius Locic, condamnati in dosarul de coruptie la pedepse cu inchisoarea, cu executare sau cu suspendare.

Procurorul a sustinut in fata celor cinci judecatori ca instanta de fond a aplicat in acest dosar pedepse prea blande fata de unii dintre inculpati. El a cerut instantei sa il condamne pe fostul senator Catalin Voicu la noua ani de inchisoare cu executare, pentru ca este exponentul cel mai de sus in acest caz.

Citeste si:

Acesta a sustinut ca Voicu trebuie condamnat la o pedeapsa mai aspra pentru modul in care a facut faptele, avand in vedere si functia pe care acesta a avut-o, pentru atitudinea nesincera si modul disimulat si conspirat in care a actionat. Totodata, procurorul a aratat ca Voicu a incercat influentarea unui martor.

In cazul fostului judecator Florin Costiniu, procurorul DNA a cerut condamnarea la sase ani de inchisoare cu executare, pentru ca a primejduit prestigiul justitiei. El a precizat ca pedeapsa de trei ani de inchisoare cu suspendare dispusa de instanta de fond in cazul lui Costiniu este o condamnare prea blanda.

Inainte de pledoariile finale, avocatii lui Catalin Voicu au cerut instantei sa amane judecarea cauzei pe motiv ca acesta ar fi internat, luni, la Spitalul Floreasca, din cauza unor probleme cardiace. Totodata, avocatii au prezentat instantei si mai multe documente medicale din care ar rezulta ca Voicu a mai fost spitalizat si zilele trecute, intr-o clinica privata.

Fostul senator Catalin Voicu trebuia sa se prezinte luni la instanta suprema pentru a fi audiat, intrucat la termenul anterior nu a putut da declaratii pentru ca i s-a facut rau la instanta, fiind transportat cu ambulanta la spital.