Numarul companiilor care cauta sa angajeze avocati interni (in-house) va creste in perioada urmatoare, potrivit unui recent sondaj efectuat de PwC, dupa ce o treime dintre respondenti au indicat o crestere a numarului de litigii internationale in care sunt implicate.
Sondajul, Corporate Choices in International Arbitration (IA), releva ca 35% dintre respondenti au indicat o crestere a numarului de dispute internationale in care sunt implicate companiile lor. De asemenea, cand au fost intrebati cu privire la metodele prin care aleg sa rezolve astfel de dispute, de doua ori mai multi respondenti au mentionat arbitrajul international fata de alte forme de transare a litigiilor.
In prezent, companiile au tendinta de a cere consultanta specializata de la firme de avocatura, dar in actualul climat de piata si in conditiile cresterii costurilor procedurilor juridice, multe companii se indreapta spre recrutarea de avocati in-house. In timp ce 90% dintre respondenti au un departament juridic separat, sondajul a indicat faptul ca doar 49% dintre companiile analizate au o echipa interna de avocati specializata in litigii.

Analiza, intocmita in parteneriat cu Universitatea Queen Mary din Londra, a vizat tendintele in materie de arbitraj international in mai mult de 100 de companii multinationale, cu accent pe serviciile financiare, sectorul energetic si cel de constructii.

Per ansamblu, 73% dintre respondenti au declarat ca arbitrajul international este potrivit pentru rezolvarea disputelor transfrontaliere, indeosebi participantii din sectorul energetic si cel de constructii. Cand au fost rugati sa clasifice diversele metode de transare a disputelor in functie de preferinta, 68% dintre respondentii din constructii au indicat arbitrajul drept metoda preferata de rezolvare a disputelor, in vreme ce in sectorul energetic procentul a fost de 56%. In schimb, in sectorul financiar, companiile au optat pentru procesele in instanta in proportie de 82%.

Cum vad avocatii interni arbitrajul international

In ciuda acestui fapt, mai mult de doua treimi dintre avocatii in-house din companiile de servicii financiare sunt de parere ca arbitrajul international devine o metoda potrivita de solutionare a disputelor.

“In Romania, pe baza experientei noastre de piata, arbitrajul a devenit o metoda atractiva de solutionare a disputelor, indeosebi in ultimii ani. Aceasta are doua explicatii. Pe de o parte, din cauza crizei, numarul litigiilor intre companii a crescut, pe de alta parte, disputele in instanta sunt indelungate, iar judecatoriile si judecatorii sunt supra-incarcati si poate nici nu au intotdeauna experienta in domenii tehnice sau economico-financiare legate de disputa respectiva. Ne asteptam ca numarul companiilor interesate in arbitraj sa creasca si mai mult pe viitor, indeosebi in sectoare precum cel al constructiilor si cel imobiliar”, a declarat Kemal Özmen (foto), Director, Servicii de Investigatii si Asistenta in Dispute, PwC Romania.

Multe companii apeleaza la arbitraj in disputele internationale pentru ca este un proces mai rapid si de natura privata. De obicei nu exista posibilitatea de a face apel, iar decizia finala este obligatorie, spre deosebire de cursul in cazul proceselor in instanta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri