Planul recomanda intarirea cooperarii internationale in privinta modelelor de afaceri multinationale si a schemelor de planificare fiscala aferente acestora.

CAP va incuraja autoritatile fiscale nationale sa fie mai agresive in privinta inspectiilor fiscale si va pune presiune politica pe Parlamentele nationale sa accelereze modificarile de legislatie fiscala. De asemenea, acesta pune un accent deosebit asupra principiului substantei economice ca element esential in orice schema de planificare fiscala.

„Actualele prevederi fiscale nationale si internationale vor trebui modificate pentru a urmari mai indeaproape alocarea veniturilor si activitatea economica ce genereaza acele venituri. Aceasta este o initiativa foarte curajoasa care va intampina dificultati foarte mari tinand cont de faptul ca diversele state folosesc politica fiscala pentru a stimula cresterea economica, deseori in competitie cu alte tari”, a precizat Mihaela Mitroi (foto), liderul departamentului de consultanta fiscala si juridica, PwC Romania.

Citeste si:

Realizat la solicitarea Grupului G20, Planul de Actiuni identifica 15 actiuni specifice care vor da guvernelor instrumentele de politica fiscala interna si externa necesare pentru a impiedica firmele multinationale sa evite plata taxelor prin intermediul unor structuri abuzive.

„Aceste masuri vor schimba in mod radical mediul in care opereaza companiile multinationale. Este clar ca vor exista diferente in functie de tara, industrie si de agendele politice diferite ale statelor membre G20 care au fost promotoarele acestui proces. Toate companiile operate la nivel international vor fi afectate de instrumentele propuse de OECD”, a precizat Peter de Ruiter, partener, consultanta fiscala, PwC Romania.

Preocuparile societatii civile cu privire la faptul ca societatile multinationale evita plata taxelor au atras atentia guvernelor, organizatiilor internationale si a presei, ceea ce creeaza oportunitati pentru o schimbare masiva a sistemul international de taxe.