Corpul de control al premierului va inainta DNA un raport privind verificari la Posta Romana in legatura cu unele de contracte de asociere in participatiune si un contract de prestari servicii de transport valori, in care este, invocat, printre altele, un prejudiciu de peste 6,2 milioane lei.

Controlul la Posta Romana a avut la baza solicitari transmise de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) in martie si aprilie 2013, se precizeaza in sinteza raportului, scrie Mediafax.

Verificarile au vizat imprejurarile in care au fost incheiate, puse in executare si au incetat un contract de asociere in participatiune din 2006 cu SC Smart Telecom Solutions SRL, un contract de acelasi fel din 2009 cu SC Posh Telecom Solutions SRL si unul de prestari servicii din 2006, incheiat cu SC G4S Cash Solutions SRL, se arata in documentul citat.

Despre primul dintre contracte, in raport se arata ca acesta a fost incheiat "prin invocarea unor imprejurari necorespunzatoare adevarului", cu referire la consemnarea potrivit careia firma beneficiara ar fi beneficiat de echipament tehnic adecvat si de know-how necesar operarii, gestionarii si urmaririi platilor in regim electronic.

Tot legat de contractul cu SC Smart Telecom Solutions SRL, in sinteza raportului se precizeaza ca natura acestuia a fost schimbata nejustificat in aceea de prestari servicii si ca o suma de peste 6,2 milioane lei este "paguba adusa patrimoniului Companiei Nationale Posta Romana SA", prin interpunerea nejustificata a firmei mentionate in activitatea de intermediere a platilor efectuate in regim electronic desfasurata de companie.

De asemenea, arata Corpul de control al premierului, reprezentantii companiei Posta Romana au creat conditiile ca SC Smart Telecom Solutions SRL sa solicite si sa obtina despagubiri de aproape 4,6 milioane de euro ca urmare a denuntarii unilaterale a contractului.
In privinta contractului cu SC Posh Telecom Solutions SRL, in sinteza raportului se arata ca Posta Romana a fost pagubita cu peste 1,1 milioane lei prin cooptarea nejustificata a acestei firme in activitatea companiei, ca intermediar pentru platile in regim electronic.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri