"Cheltuilelile legate de plata componentei variabile a onorariului consultantului pentru privatizarea Romtelecom vor fi suportate de MSI in limitele sumelor aprobate cu aceasta destinatie in bugetul privind activitatea de privatizare al ministerului, la finalizarea procesului de vanzare a actiunilor Romtelecom, din sumele incasate din vanzarea acestora", potrivit unei ordonante de urgenta privind contractarea serviciilor de consultanta pentru privatizarea Romtelecom.

La articolul 1 din acelasi act normativ, publicat luni in Monitorul Oficial, se precizeaza ca suma de 2 milioane de lei, prevazuta prin OG 17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013, reprezinta componenta fixa si se poate angaja de la bugetul de stat prin bugetul MSI.
La finele lunii iulie, MSI a anuntat ca statul va angaja un consultant financiar specializat pentru a vinde intreaga participatie minoritara pe care o mai detine la Romtelecom, reprezentand 45,99% din capitalul social.

Optiunea principala a Guvernului este ca actiunile sa fie vandute prin listare la Bursa de Valori Bucuresti, dar asteapta si opinia consultantului financiar care urmeaza sa fie angajat, astfel incat profitul statului din aceasta operatiune sa fie cat mai mare.

O hotarare adoptata de Executiv in luna iulie prevede selectarea de catre MSI a unui consultant specializat, respectiv o banca de investitii sau un consortiu format dintr-o banca de investitii si consultant juridic, care sa aiba capacitatea de a presta si servicii de investitii financiare pe piata de capital, in vederea finalizarii privatizarii Romtelecom.