Suspendarea din Codul Insolventei a articolului privind retroactivitatea legii ridica o noua problema, si anume cea a existentei sau nu la acest moment a unei legi a insolventei care sa fie in vigoare, afirma avocatul Andrei Sarban, partener in casa de avocatura Bostina si Asociatii.

Prin Codul Insolventei, Guvernul a abrogat vechea Lege 85/2006 privind procedura insolventei si a decis, la articolul 348, ca noile prevederi cuprinse in Cod vor fi aplicate din 25 octombrie inclusiv procedurilor de prevenire a insolventei si de insolventa aflate in derulare.
Curtea Constitutionala a decis insa, marti, ca si acest articol este neconstitutional.

"Odata cu suspendarea articolului 348 se ridica o noua problema, anume a existentei sau nu la acest moment a unei legi a insolventei in vigoare. Suspendandu-se aplicarea in cauzele in derulare, dar nesuspendandu-se abrogarea Legii 85/2006, o interpretare posibila ar fi ca, la acest moment, nu mai exista o lege a insolventei in vigoare. O alta posibila interpretare este ca, suspendandu-se articolul care prevede intrarea in vigoare la data de 25 octombrie, devin aplicabile principiile generale de tehnica legislativa, ordonanta considerandu-se intrata in vigoare la data publicarii", arata avocatul, potrivit Mediafax.

El adauga insa ca, in ceea ce priveste aplicarea in cauzele aflate in derulare, din pacate exceptia lasa la latitudinea interpretarii individuale, a fiecarei instante, modul de defalcare si calificare a normelor de procedura si de drept material, cele de procedura urmand sa fie aplicate de indata, iar cele de drept material avand o situatie neclara.

Tehnica legislativa nu permite o astfel de interpretare a «dezabrogarii» indirecte".

"Deci, Legea 85/2006 se abroga la data intrarii in vigoare a cui ? Daca intrarea in vigoare este suspendata, atunci este suspendata implicit si abrogarea ? Tehnica legislativa nu permite o astfel de interpretare a «dezabrogarii» indirecte", a conchis avocatul.

Curtea Constitutionala a decis, marti, ca unele prevederi din OUG privind insolventa sunt neconstitutionale, admitand astfel sesizarea Avocatului Poporului, care a contestat articolul 81 alineatul 3, ce reglementeaza doar pentru audiovizual, si articolul 348, privind retroactivitatea legii.

Sesizarea a fost formulata de Avocatul Poporului in cazul articolului 81 alineatul 3 si a articolului 348 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, fiind invocata lipsa conformitatii unor dispozitii legale din actul normativ fata articolul 1 alineatul 5 si articolul 15 alineatul 2 din Constitutie.

Judecatorii constitutionali au admis sesizarea Avocatului Poporului, stabilind ca prevederile invocate sunt neconstitutionale.
Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului.

Ce prevede Ordonanta de urgenta

Ordonanta de urgenta privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, adoptata pe 2 octombrie de Guvern, prevede la articolul 81 ca: "In cazul in care activitatea debitorului se afla sub incidenta prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii si pana la data confirmarii planului de reorganizare se suspenda licenta audiovizuala cu incepere de la data primirii comunicarii de catre Consiliul National al Audiovizualului".

De asemenea, ordonanta prevede ca "in planul de reorganizare vor fi prevazute conditiile de exercitare a dreptului de a difuza, intr-o zona determinata, un anume serviciu de programe, conditii ce vor fi supuse aprobarii prealabile a Consiliului National al Audiovizualului".
Articolul 348 din OUG 91/2013 prevede ca actul normativ intra in vigoare la 25 octombrie si "se aplica si procedurilor de prevenire a insolventei si de insolventa aflate in derulare la data intrarii sale in vigoare, cu exceptia dispozitiilor art. 183-203, care se aplica doar cererilor introduse dupa data intrarii in vigoare a acesteia".

Adoptarea acestei OUG a fost justificata de Guvern avand in vedere actualul context economic, care impune luarea unor masuri rapide pentru crearea premiselor legislative si administrative care sa conduca la cresterea eficientei operatorilor economici, la cresterea sigurantei circuitului economic si a atractivitatii investitionale a pietei romanesti.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri