"Totalul daunelor-interese care urmeaza a fi acordate (...) se stabileste in conformitate cu prevederile legale. In aplicarea prezentului regulament se fixeaza pentru fiecare calator o limita maxima in lei a echivalentului de 190.000 euro in suma globala sau sub forma de renta anuala corespunzatoare acestei sume globale", se arata intr-un proiect de OUG pentru modificarea regulamentului privind transportul pe caile ferate, aprobat printr-o ordonanta a Guvernului din 2005.

Sumele sunt acordate persoanelor care raman lipsite de sustinator in urma decesului calatorului si fata de care acesta avea sau ar fi avut obligatia de intretinere.

Suma prevazuta in prezent este de 75.000 euro.

"Avand in vedere dosarul EU Pilot 4398/12/MOVE, cu privire la solicitarea de informatii suplimentare, din partea Comisiei Europeane, referitoare la o posibila incalcare a Regulamentului (CE) nr. 1371/2007 al Parlamentului European si al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile si obligatiile calatorilor din transportul feroviar de catre CFR Calatori, Romania nu ar fi indeplinit obligatiile ce ii revin ca stat membru al Uniunii Europene", se arata in textul proiectului de act normativ.
Un raport de evaluare a Regulamentului 1371/2007, publicat anul trecut, recomanda ca in cazul accidentelor feroviare cuantumul despagubirilor sa fie de 190.000 euro/calator.
Tot la solicitarea Comisiei Europene, Ministerul Transporturilor propune printr-un alt proiect de act normativ si modificarea si completarea HG 1476/2009, care stabileste masuri pentru crearea cadrului de aplicare a Regulamentului CE privind drepturile si obligatiile calatorilor din transportul feroviar.
"Prin proiectul de act normativ se propune modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.476/2009 privind stabilirea penalitatilor pentru incalcarea tuturor articolelor regulamentului si introducerea unui nou paragraf care sa stabileasca explicit compensarea pentru pierderea sau deteriorarea echipamentelor de mobilitate pentru indeplinirea solicitarilor Comisiei Europene", se arata in nota de fundamentare a proiectului de modificare a HG 1476/2009.
Astfel, noul proiect prevede sanctiuni, printre altele, pentru companiile feroviare care nu permit calatorilor sa-si aduca bicicletele la bordul trenului (amenda de la 1.000 lei la 3.000 lei), care nu furnizeaza informatii privind intreruperea serviciilor feroviare (de la 1.000 la 5.000 lei) sau care nu asigura diverse tipuri de asistenta calatorilor in caz de intarzieri (de la 1.000 lei la 3.000 lei).