“Domeniul constructiilor, in special cel al constructiei de autostrazi si drumuri nationale ori judetene, va fi cel mai afectat in perioada urmatoare. Anul care vine nu se anunta deloc mai bun pentru industria constructiilor. Domeniul constructiilor de apartamente, insa, nu va fi afectat - se va relansa, iar acest lucru se datoreaza in principal programului Prima Casa”, sustine reprezentantul CITR intr-un interviu acordat wall-street.ro.
El apreciaza totusi ca pentru drumari exista sanse de supravietuire si numai intr-un singur mod. “Este un paradox aici. Cu toate ca lupta este extrem de grea, iar CNADNR plateste extrem de tarziu, presiunea pe costuri este extrem de ridicata iar noi deja «stam» pe cele mai scumpe autostrazi din Europa. Nu vad sanse de dezvoltare pentru companiile medii si mijlocii care activeaza in infrastructura fara o sustinere fie din partea guvernului fie printr-o asociere cu o mulinationala – intr-un consortiu”, a precizat Vizental.
In ciuda faptului ca statistica indica un volum de aproximativ 20.000 de companii cu activitate in constructii si care au suferit ca urmare a crizei, Rudolf Vizental spune ca atentia trebuie indreptata in special catre cele 3.000-4.000 de companii cu rulaje semnificative.
“Studiile nu sunt intotdeauna foarte relevante. Trebuie separat volumul mare de companii care intra in insolventa de cele cu adevarat importante, cu rulaje de peste un milion de euro. Din volumul de 20.000 de companii, aproximativ 3.000-4000 de companii sunt cu adevarat importante.Indicatorul care ingrijoreaza cel mai mult este cresterea numarului companiilor mari cu activitate in constructii si nu volumul celor cu un angajat si rulaje de cel mult 100.000 de euro”.

Principalele cauze ale intrarii constructorilor in insolventa

Potrivit managing partnerului CITR principalele cauze care duc la intrarea drumarilor in insolventa sunt cele legate de o stagnare a consumului, o lipsa a finantarii, precum si lipsa unei sustineri guvernamentale.
“Atata timp cat cele trei directii se mentin la un nivel scazut nu putem intrevedea o crestere. In 2014 nu va scadea numarul de insolvente in randul companiilor relevante, acest lucru este sigur. In plus, o alta cauza care a dus la situatia incerta din piata de constructii a fost aceea a castigarii unor licitatii in pierdere; Practic termenele de plata sunt lungi, accesul de finantare este greoi, iar cel care castiga licitatia o castiga in pierdere si o subcontracteaza mai departe fiind nevoit plateasca salarii si alte cheltuieli – supravietuirea este doar pentru 2-3 companii multinationale in domeniu”, apreciaza reprezentantul Casei de Insolventa Transilvania.
El spune ca in cazul unui eveniment negatic precum cel al Alpine, care a intrat in insolventa in Austria, “undele magnetice pe care le propaga o astfel de situatie ajung inevitabil si in Romania”.

Cat de mult sufera si bricolajul in aceasta ecuatie

La inceputul anului 2013, Casa de Insolventa Transilvania semnala ca pe parcursul anului industria DIY (bricolaj – n.r) va fi unul din cele trei sectoare afectate de criza alaturi de cel al panificatiei si sistemul medical privat.
“Bricolajul este conex sectorului de constructii – era firesc ca dupa 4-5 ani in care piata de constructii a suferit sa vina si randul pietei DIY sa fie afectata ca urmare a scaderii consumului. Vorbim de o piata care se comprima, este o piata cu nevoie continua de investitii. S-au deschis foarte multe magazine, iar competitia a devenit extrem de mare”, sustine Rudolf Vizental.
El este de parere ca marele castigator din aceasta lupta ramane Dedeman care a stiut sa se adapteze extrem de bine specificului romanesc si spune ca mutlinationalele au aplicat politici unitare pe modele de afara care nu au prins la fel de bine precum business-urile locale.
“Dedeman a ales momentul bun pentru dezvoltare. In bricolaj este loc pentru mai multi jucatori, este o piata suficienta pentru cineva care stie sa faca business”, a conchis reprezentantul CITR.
El a precizat de asemenea ca 2014 va fi un an foarte dificil pentru sectorul constructiilor.

Sursa foto: Patrick Vrabie | Wall-Street.ro