Primarul Constantei, Radu Mazare, a fost citat sa se prezinte, miercuri, la DNA Constanta, pentru a da declaratii intr-un dosar in care se fac cercetari prvind presupuse fapte de coruptie, potrivit Mediafax.

Secretariatul Primariei Constanta a anuntat ca Radu Mazare va merge la DNA miercuri la ora 12.00, institutia nefacand alte precizari. Seful DNA Constanta, Serban Constantinescu, a confirmat ca primarul Radu Mazare a fost chemat la audieri. El nu a vrut sa precizeze despre ce dosar este vorba, spunand insa ca nu este un dosar nou.

Primarul Radu Mazare a fost trimis in judecata de DNA in 28 octombrie 2008, alaturi de 36 de persoane, intre care presedintele CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, fosti si actuali functionari din Primaria Constanta si Oficiul de Cadastru, mandatari si notari publici, in dosarul privind atribuirea nelegala a unor terenuri.

Prejudiciul in aceasta cauza a fost estimat la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezinta prejudiciu in dauna statului si 36,16 milioane de euro in dauna municipiului Constanta, potrivit DNA.
Cele 37 de persoane sunt acuzate ca au incalcat Legea 10/2001 privind persoanele indreptatite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile in natura, competenta de solutionare a cererilor de restituire, intinderea suprafetei revendicate.

"Avantajele patrimoniale dobandite ilegal se regasesc in proprietatea inculpatilor sau a firmelor controlate de acestia, dupa cum urmeaza: Mazare Radu Stefan (prin firmele Nisipuri SA), mama si fratele acestuia (prin firma APV Media Turism), Giurgiucanu Georgica, Savulescu Emil Dragos, Borcea Cristian, Ionescu Valentin George (prin firma Habitat si Ambient SA), Camboianu Mihai, Popa Basarab (prin firmele Pomacost SA si Aqualand SA), Sandu Bogdan Gabriel (prin firma Holland Develompment Group SA), Ceacireanu Mihai Sergiu (ca persoana fizica si prin firma sa New Home Construct SA), Serban Alexandru Octavian, Barbu Paraschiva, Puscasi Marius si Puscasi Carmen", preciza DNA.

Acest dosar se judeca la Curtea de Apel Bucuresti. In mai 2013, primarul Constantei, Radu Mazare, a intrat din nou in vizorul procurorilor DNA referitor la banii cheltuiti pentru realizarea videoclipului de promovare a statiunii Mamaia.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri