Klaus Iohannis a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca injumatatirea ratelor nu i se pare "o masura buna". "Nu mi se pare o masura buna. Nu a fost discutata in PNL, nu stiu daca a fost discutata in PSD. Dupa parerea mea, nu va da rezultate decat in talk-show. Nu cred ca este o masura buna pentru oamenii care au venituri mici, care, peste doi ani, vor trebui sa plateasca o rata considerabil mai mare decat cea pe care o platesc acum", a declarat Iohannis.

Potrivit acestuia, este "extrem de discutabil faptul ca o parte din aceste rate sa fie scutite prin neplata impozitului pe venit". "Impozitul pe venit este o sursa importanta de finantare si a statului si a administratiei locale, or sa renuntam asa usor la impozitul pe venit nu mi se pare in regula", a spus Iohannis.

Ii invatam pe oameni sa cheltuiasca putinii bani pe care ii au.

In plus, el a afirmat ca "motivatia" acestei masuri nu i se pare "buna". "Motivatia nu mi se pare buna: sa crestem economia prin stimularea consumului. Ce facem atunci? Ii invatam pe oameni sa cheltuiasca putinii bani pe care ii au, numa' asa. Eu imi imaginez ca stimulam economia creand locuri de munca unde oamenii sa castige mai bine si atunci vor cheltui mai mult", a sustinut prim-vicepresedintele liberal.

El a adaugat ca "este o situatie ciudata" si ca problema "este apucata de capatul gresit". "Noi trebuie sa crestem economia si va creste consumul, nu trebuie sa crestem consumul dintr-o situatie de economie slaba in speranta ca apoi aceasta va creste. Acum, cu o economie aproape la pamant, sa-ti imaginezi ca poti sa cresti economia scutind artificial o categorie de oameni fara venituri mari de la plata unor rate... Nu am fost convins in niciun fel de aceasta argumentatie", a spus Iohannis.

Intrebat cum comenteaza faptul ca ministrul Daniel Chitoiu si-a asumat aceasta masura, Iohannis a raspuns: "Va ramane cu ea, daca si-a asumat-o".

Iohannis a spus ca masura nu a fost discutata in PNL "decat la modul: cum am ajuns cu asta?". Miercuri seara, prim-vicepreledintele PNL, Klaus Iohannis, declara, la TVR, ca masura Guvernului privind reesalonarea creditelor la banci nu a fost discutata si agreata in PNL, mentionand ca in opinia sa nu este o masura liberala si va solicita clarificari la Delegatia Permanenta a partidului.

Sunt sceptic, ca sa nu spun altceva.

Iohannis a fost intrebat daca masura Guvernului este una liberala. "Sunt sceptic, ca sa nu spun altceva. Pe de alta parte, sunt putin surprins fiindca este o masura care - cel putin asa am inteles eu de la televizor - a fost discutata, negociata si acceptata de FMI. Surprinderea mea vine din faptul ca ea nu a fost discutata in partid. Si atunci, sigur, se pune problema daca Guvernul a avut o sansa enorma sa introduca aceasta masura in registrul masurilor discutate cu FMI si nu a mai avut rabdare sa se discute in partidele politice aceasta masura, sau daca din alte motive pe care nu le cunosc s-a omis consultarea politica. Una peste alta, aceasta masura la noi in partid nu a fost discutata, deci cert nu a putut fi agreata, cum nu a fost discutata", sustinea prim-vicepresedintele PNL.
El preciza ca, in opinia sa, "nu este o masura liberala" cea anuntata de Guvern si asumata de ministrul de Finante, Daniel Chitoiu.

Citeste si:

Iohannis preciza ca la Delegatia Permanenta a PNL de vineri va solicita clarificari in privinta modului in care s-a decis promovarea masurii, fara consultarea PNL. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a sustinut ca masura privind reesalonarea creditelor la banci nu a fost discutata in USL, declaratie sa fiind in contradictie cu aceea a premierului Victor Ponta, care a sustinut ca acest lucru s-a discutat in USL duminica seara.

"Nu s-a discutat nici in USL, nici in intalnirea PNL cu FMI", a declarat Crin Antonescu joi pentru "Gandul".
In schimb, premierul Victor Ponta a declarat, joi, ca masura privind reesalonarea creditelor a fost discutata in USL duminica seara.

"Masura privind reesalonarea creditelor a fost discutata in USL duminica seara, dupa sedinta CSAT", a precizat Ponta. Luni seara, la finalul discutiilor cu FMI, premierul Ponta a confirmat informatiile transmise anterior de Mediafax privind programul de stimulare a consumului pregatit de Guvern, care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai dupa expirarea perioadei de reesalonare.

Guvernul estimeaza ca aceasta schema de reduceri fiscale pentru populatia cu venituri sub medie si credite bancare ar putea duce la reesalonarea imprumuturilor pentru aproape un milion de romani, iar bancile ar putea reduce ratele la credite cu pana la 4 miliarde de lei in 2014.