Vicepresedintele ASF Corneliu Moldoveanu (foto) si avocatul Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Nastase, sunt urmariti in dosarul "Carpatica", pentru sprijinirea unui grup infractional organizat si folosirea influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite, respectiv complicitate la aceasta infractiune.

Corneliu Silviu Moldoveanu, vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara - conducatorul Sectorului Asigurari, este cercetat pentru infractiunile de folosirea influentei de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere in cadrul unei persane juridice fara scop patrimonial, in scopul obtinerii pentru altul de foloase necuvenite si constituirea unui grup infractional organizat (sub forma sprijinirii), arata vineri Directia Nationala Anticoruptie (DNA), intr-un comunicat de presa.

Dan Odobescu, avocat suspendat de drept in cadrul Baroului Bucuresti, este urmarit penal, in acelasi dosar, pentru complicitate la folosirea influentei de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere in cadrul unei persane juridice fara scop patrimonial, in scopul obtinerii pentru altul de foloase necuvenite si constituirea unui grup infractional organizat (sub forma sprijinirii), potrivit Mediafax.

De asemenea, procurorii DNA au extins urmarirea penale fata de fostul presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), Dan Radu Rusanu, arestat preventiv, pentru infractiunea de folosire a influentei de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, in scopul obtinerii pentru altul de foloase necuvenite, pe langa infractiunile retinute anterior in sarcina sa, respectiv constituirea unui grup infractional organizat, complicitate la abuz in serviciu, favorizarea faptuitorului si influentarea declaratiilor.

Anchetatorii au mai dispus schimbarea incadrarii juridice in cazul lui Rusanu, din favorizarea faptuitorului in favorizare a faptuitorului, in forma continuata (39 acte materiale), precum si schimbarea incadrarii juridice, din infractiunea de influentarea declaratiilor, in 11 infractiuni de influentarea declaratiilor, aflate in concurs real.

Din ordonanta de extindere a cercetarilor penale, schimbarea incadrarii juridice si inceperea urmaririi penale intocmita de procurori a rezultat ca exista date si indicii potrivit carora, incepand din 28 ianuarie, dupa efectuarea unor perchezitii la cele trei sedii ale ASF din Bucuresti si in contextul in care devenise notorie, ca urmare a comunicatelor oficiale ale DNA, punerea sub acuzare a Laurei Chitoiu, director al Directiei Avizari din ASF, a lui Marian Mirzac, membru neexecutiv in cadrul Consiliului ASF, si a lui Georgel Calin, secretar general al ASF, pentru infractiuni de coruptie si infractiuni de serviciu, Dan Radu Rusanu, la acea data presedinte al ASF, a impus, prin intermediul directiei resurse umane din cadrul autoritatii, aflata in subordonarea lui nemijlocita, semnarea unor angajamente de confidentialitate de catre o parte semnificativa a salariatilor institutiei.

"Potrivit acestor angajamente, angajatii ASF erau obligati sa respecte o procedura de furnizare a informatiilor cu caracter confidential. Transmiterea acestor informatii, de interes pentru o procedura judiciara, solicitate prin dispozitia procurorului sau a instantelor, a fost conditionata de obtinerea acordului scris al presedintelui ASF", au precizat procurorii, in documentul citat.

Potrivit anchetatorilor, in intervalul 28-31 ianuarie, au fost luate angajamente de la 39 de angajati ASF, iar din 1 februarie au fost luate alte 11 asemenea angajamente. "Conform acestor angajamente, divulgarea unor date organelor de urmarire penala sau instantei de judecata fara aprobarea presedintelui ASF, putea fi sanctionata cu desfacerea contractului de munca, constituind abatere disciplinara", au aratat procurorii.

Totodata, potrivit DNA, cunoscand ca Marian Mirzac, membru al Consiliului ASF si fost director general al SC Carpatica Asig SA, proteja interesele financiare ale firmei, Rusanu a intreprins demersuri pentru inlaturarea, din cadrul Consiliului Autoritatii de Supraveghere Financiara, a lui Daniel George Tudor, care detinea functia de vicepresedinte pe sectorul de supraveghere a asigurarilor, si inlocuirea acestuia cu Mirzac.

"In acest fel, Rusanu Radu Dan a acceptat implicit protejarea frauduloasa a intereselor SC Carpatica Asig SA. In acest context, acceptand perpetuarea situatiei de favorizare a SC Carpatica Asig SA si urmarind, pe de o parte impunerea in cadrul consiliului ASF a unor persoane obediente, iar, pe de alta parte, intarirea propriei puteri decizionale prin preluarea, in integralitate, a atributiilor de a dispune controale asupra societatilor de asigurari, exclusiv de catre presedintele ASF, inculpatul Rusanu Radu Dan a efectuat demersuri pentru adoptarea unei ordonante de urgenta de catre Guvernul Romaniei, care sa dea caracter normativ si obligatoriu a intereselor sale personale si de grup", au precizat procurorii.

Probele administrate in cauza au mai relevat ca, in cursul lunii decembrie 2013, Rusanu a exercitat presiuni, in calitate de presedinte al ASF, asupra mai multor societati de asigurari, urmarind si reusind impunerea lui Radu Mustatea, membru al Consiliului de administratie al SC Carpatica Asig, la conducerea Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR), asociatie profesionala formata din toate societatile de asigurari din Romania, autorizate sa practice asigurari de raspundere civila auto obligatorii si mandatate sa elibereze documente de asigurare de raspunde civila auto Carte verde.

"Astfel, la solicitarea formulata de catre inculpatul Mustatea Radu, atat direct, cat si indirect, prin intermediul inculpatului Mirzac Marian, in intervalul 11-17 decembrie 2013, inculpatul Rusanu Radu Dan «l-a mandatat» pe vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara - conducatorul Sectorului Asigurari, suspectul Moldoveanu Corneliu Silviu, sa contacteze asiguratorii din Romania, cu drept de vot, pentru a-i determina ca la alegerile din 19 decembrie 2013, acestia sa atribuie voturile lor lui Mustatea Radu, in detrimentul contracandidatului sau", sustin procurorii.

In 16 decembrie 2013, conformandu-se acestei solicitari, Moldoveanu Corneliu Silviu i-a cerut lui Odobescu Dan, avocat suspendat de drept in cadrul Baroului Bucuresti si proprietar al unei societati de asigurari, sa intervina pe langa diversi asiguratori, astfel incat sa le schimbe intentia de vot in favoarea lui Mustatea Radu, au mai aratat procurorii.

"In baza acestei intelegeri infractionale, Odobescu Dan s-a angajat efectiv sa determine persoanele imputernicite reprezentand trei societati de asigurari sa il voteze pe Mustatea Radu. Din probele administrate pana in prezent, a rezultat ca, urmare a acestei intelegeri frauduloase, dar si a influentei exercitate de Rusanu Radu Dan si de Moldoveanu Corneliu Silviu, au fost deturnate si directionate, in favoarea inculpatului Mustatea Radu, un numar total de 91 voturi. Activitatea infractionala a condus la alegerea, ca presedinte al BAAR, a inculpatului Mustatea Radu, cu un numar total de voturi de 270 voturi, fata de 139 voturi cat a obtinut contracandidatul sau", potrivit anchetatorilor.

Procurorii le-au adus la cunostinta lui Corneliu Moldovean si Dan Odobescu acuzatiile si calitatea procesuala, iar Dan Radu Rusanu a fost informat despre extinderea urmaririi penale.

Sursa foto: Mediafax foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri