Sunt avocat de inspectii fiscale de aproximativ 13 ani. Am invatat fiscalitate la fel de mult din carti, cat si din practica. Niciodata nu mi-a fost frica sa afirm ca in ANAF exista multi oameni competenti, de la care am invatat foarte multe. Cu toate acestea, din cand in cand, simt ca imi pierd directia si speranta.

Am finalizat astazi o inspectie fiscala a unui contribuabil pe o speta extrem de simpla pentru profesionistii fiscalitatii. Societatea inregistrata in scopuri de TVA achizitionase un teren intravilan construibil la munte, in vederea construirii unei pensiuni. Societatea are in obiectul de activitate activitatile de cazare turistica, restaurant si baruri, iar Planul urbanistic zonal incadra terenul in zona destinata structurilor turistice.

Datorita lipsei de finantare, pana la momentul inspectiei nu incepuse constructia pensiunii. Legislatia fiscala in vigoare prevede ca pentru a exercita dreptul de deducere, este necesar sa existe facturi fiscale corect intocmite, iar contribuabilul sa-si poata dovedi intentia de obtinere de venituri impozabile.

In acest scop, societatea a prezentat inspectiei cererea de eliberare a certificatului de urbanism, contractul cu societatea de arhitectura pentru intocmirea documentatiei urbanistice necesare si pentru obtinerea tuturor avizelor si autorizatiilor impuse de lege. Societatea a achitat un avans pentru serviciile de arhitectura si taxe la ANCPI.

Pentru a exclude orice risc de a considera ca vor fi obtinute venituri in regim de scutire de TVA, societatea a depus in timpul inspectiei si notificarea de taxare a unor eventuale operatiuni de inchiriere. Cu toate acestea, inspectorii fiscali au considerat ca nu sunt suficiente dovezi pentru a demonstra intentia de obtinere de venituri taxabile.

Desi aceasta abordare este perfect gresita, nu ea este partea cea mai dureroasa.

Afirmatiile la care astazi nu am gasit o replica pe masura si care mi-au umbrit speranta intr-un fisc profesionist si eficient au fost urmatoarele:
„Decizia Curtii Europene in cauza Rompelman este prea veche, din 70 si ceva...”
”Sa vina Curtea Europeana sa va dea TVA-ul, la noi vine Curtea de Conturi...”
„Daca exista jurisprudenta europeana inseamna ca si statele respective si-au pus problema asta; sa ne raspunda si noua la fel!”
„Nu ma intereseaza ce a hotarat Curtea de Apel Timis intr-o speta similara, noi suntem la Bucuresti!”
„Cine i-a pus sa bifeze decontul acum?”

Ii invit pe toti cei care fac teoria TVA-ului sa ofere raspunsuri la aceste intrebari. Eu m-am rezumat la o singura intrebare: la ce ne mai trebuie atata carte daca lucrurile sunt asa de simple??

Despre dreptul de deducere, asa cum ar trebui sa fie

Conform art 145 alin. (1) din Codul fiscal “dreptul de deducere a taxei pe valoarea adaugata ia nastere la momentul exigibilitatii taxei”. Conform acestui text de lege, exercitarea dreptului de deducere nu trebuie conditionata de inregistrarea imediata/concomitenta de venituri taxabile.

Aceasta regula este fundamentala pentru corecta functionare a mecanismului de TVA, conceput ca o taxa pe consum si care nu trebuie sa reprezinte in niciun moment o povara fiscala pentru o persoana impozabila:
“... Sistemul de deducere este menit sa scuteasca comerciantul in totalitate de sarcina TVA-ului datorat sau platit in desfasurarea tuturor activitatilor sale economice. Prin urmare, sistemul comun al taxei pe valoare adaugata asigura ca toate activitatile economice, indiferent de scop sau rezultate, cu conditia ca ele insele sa fie supuse TVA-ului, sa fie impozitate intr-un mod complet neutru” (a se vedea decizia ECJ in cauza C-268/83 Rompelman, citata si in normele de aplicare a Codului fiscal).

Pentru a elimina orice interpretare care ar putea limita exercitarea dreptului de deducere, art. 147^1alin. (4) din Codul fiscal prevede expres ca:

“Dreptul de deducere se exercita chiar daca nu exista o taxa colectata sau taxa de dedus este mai mare decat cea colectata pentru perioada fiscala prevazuta la alin. (1) si (2)”.

O interpretare similara rezulta si din jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, respectiv din:

- cauza C-268/83 ROMPELMAN, in care CEJ confirma faptul ca notificarea pentru taxarea operatiunilor viitoare de inchiriere si faptul ca proprietatea imobiliara este susceptibila pentru respectiva activitate (in cazul nostru, turism), sunt suficiente motive pentru justificarea intentiei de obtinere de venituri taxabile;

- cauza C-110/94 INZO, in care CEJ apreciaza ca dreptul de deducere este castigat cu titlu definitiv de la momentul primei cheltuieli in vederea derularii de activitati economice, chiar daca acestea din urma nu vor mai avea avea loc si

- cauza C-37/95 GHENT COAL, in care autoritatile fiscale au ajustat fara drept TVA-ul aferent achizitiei unui teren care nu fusese utilizat niciodata de persoana impozabila in vederea obtinerii de venituri taxabile.

In loc de concluzie

Nimeni nu ar trebui sa invoce in mod intentionat neadevaruri majore, fie ca este consultant fiscal, avocat sau functionar de stat. Evident ca ne situam pe partea cealalta a baricadei, dar nu ar fi mai bine sa fim doar pe partea cealalta a mesei? Fiecare trebuie sa isi sustina punctul de vedere, dar nu interpretand schimonosit legislatia si calcand ostentativ pe toata experienta cumulata prin stradania instantelor.

In fond si la urma urmei, si TVA-ul este un impozit, desi se numeste taxa si se calculeaza pe valoarea integrala a prestarii/livrarii, nu doar pe valoarea adaugata! Pana una-alta, ca sa pot face fata si maine unei provocari similare, sper in justitie si in puterea exemplului. Pentru ca desi la sapte ani de la Aderare ni se pare inca pretentioasa notiunea de acquis comunitar, din fericire, ea exista!

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri