Surse din randul anchetatorilor au declarat ca in acest dosar de evaziune fiscala, delapidare si spalare de bani au fost facute perchezitii si la locuinta fostului presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir, suspectat ca ar fi incasat un comision important in contextul vanzarii drepturilor de televizare a unor meciuri din liga I, scrie Mediafax.

Dumitru Dragomir a confirmat informatia, afirmand ca anchetatorii nu i-au spus insa ce cautau.

"Da, domne', au fost dimineata, acum au plecat. Nu stiu de unde erau, de la Politie, si nici nu mi-au spus ce cautau", a afirmat Dragomir.

Intrebat daca i s-a solicitat vreun document pe care il avea la domiciliu, Dragomir a raspuns: "Mi-au cerut o gagica de 18 ani, dar n-am avut de unde sa le dau".

Luni dimineata, politistii fac perchezitii la 11 adrese din Bucuresti si Ilfov, intre care si sediul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), fiind vizate sapte persoane suspectate de evaziune fiscala, delapidare si spalare de bani, cu un prejudiciu de trei milioane euro, intr-un dosar privind vanzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din liga I de fotbal.

Citeste si:

Actiunea vizeaza persoane cercetate intr-un dosar penal privind savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala, delapidare si spalare de bani, se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Capitalei.

"Din informatiile obtinute pana in acest moment, se pare ca, in perioada 2011-2013, persoanele vizate ar fi savarsit infractiuni in legatura cu vanzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din liga I de fotbal. Prejudiciul estimat este de trei milioane de euro", a precizat sursa citata.

In urma perchezitiilor ar urma sa fie puse in aplicare sapte mandate de aducere, persoanele vizate urmand sa fie audiate la sediul Politiei Capitalei.

Potrivit unor surse din Politie, una dintre perchezitii are loc la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).

Perchezitiile sunt facute de Politia Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti si cu sprijinul Serviciului Roman de Informatii.

Sursa foto: Agerpres Foto