Etica in avocatura? �Este ca si cum ai vorbi despre funie in casa spanzuratului�

Claudiu Vrinceanu, WALL-STREET.RO: Consider ca se vorbeste foarte putin despre etica avocatilor in aceasta perioada. Cum ar trebui sa abordeze acest subiect un tanar in avocat de business, aflat la inceput de drum, in opinia ta?

Madalin Niculeasa (foto sus): Avocatii sunt produsul societatii ceea ce-i face concordanti in totalitate cu specificul acesteia, atat in ceea ce priveste calitatile cat si inadecvarile aferente.

De aceea, incercarile colegilor mei de a plasa avocatii pe o treapta superioara restului societatii este un demers lipsit de adevar intrucat noi suntem perfect coroborati cu felul de a fi al societatii.

Fara a deveni purist, insa fie ca vorbim despre etica, deontologie, moralitate, corectitudine in afaceri, lucrurile sunt simple atunci cand iti asumi statutul profesional recunoscut de societate si lege pentru tine si anume acela de a fi avocat, de a proteja interesele clientilor tai, nu cu titlu gratuit, dar de a face lucrul acesta – protejarea interesului clientilor, indeplinirea misiunii pentru care ai optat – cu intaietate fata de orice alt „zgomot de fond”.

Niciun avocat care se respecta nu ar trebui sa ignore misiunea sa esentiala: protejarea cu maxima eficienta a interesului clientului pe care l-a acceptat. Din momentul in care ai acceptat un „mandat” de la un anumit client si esti in exercitiul acelui mandat, tinand seama de limitele legale bineinteles, orice alte interese trebuie ignorate. Apreciez ca intr-o astfel de relatie nici macar „obiectorul de constiinta” nu functioneaza, in sensul ca un avocat nu poate sa-i spuna unui client „pendinte” ca nu abordeaza o anumita strategie, aflata in interiorul cercului legalitatii, intrucat aceasta contravine constiintei sale.

Cum nu traim intr-o lume ideala, iar democratia profesionala in avocatura este de asemenea la inceput, cele de mai sus nu sunt totdeauna „contemplate”in activitatea profesionala si in felul acesta ajungem sa fim contemporani cu comportamente vecine cu imoralitatea, amoralitatea, ilegalitatea sau incompetenta. Astfel: avem avocati care fac trafic de influenta (unii sunt mai educati iar altii sunt mai lacomi si mai funciari); avocati care profita de lipsa de educatie juridica a clientilor exclusiv pentru a obtine notorietate si bani; avocati care ignora cu desavarsire conflictul de interese sau avocati pentru care notiunea de loialitate fata de client este atat de larga si relativa incat institutia dispare in relatia cu clientul, etc.

Bogdan Marculet: Despre etica avocatilor cred ca se vorbeste, dar mai putin de catre avocati si mai mult de catre cei care au de-a face cu avocatii. Este ca si cum ai vorbi despre funie in casa spanzuratului... Si asta datorita confuziei, care se realizeaza intre etica profesiei si notiunea de etica in sens popular.

Cred ca problema se pune aici pe mai multe planuri: raporturile avocatului cu sine insusi, iar aici problema are un fond mixt uman si profesional, raportul avocatului cu clientii sai si raportul cu restul profesionistilor si ma refer aici la alti avocati, judecatori, functionari, etc, unde problema este mai degraba de natura profesionala.

Din punctul meu de vedere, punctul de plecare il reprezinta raportul avocatului cu sine insusi, iar prin asta inteleg acceptarea misiunii pe care ai ales-o si a rolului pe care ti l-ai asumat: aceea de a reprezenta interesele unui client. Daca aceasta misiune este asumata cu sinceritate, iar aici intervine si factorul uman, atunci si raporturile cu clientul si cu restul profesionistilor se desfasoara intr-un climat etic.
De aceea, avocatii care deturneaza aceasta misiune inca din interiorul lor, ajung sa isi insele clientii, sa faca lucruri care sunt in detrimentul clientilor si in favoarea lor, sa corupa functionari sau sa se lase corupti, sa isi aroge anumite merite fictive in detrimentul colegilor prin mijloace media.

Un tanar avocat trebuie sa fie atent ca interesul lui sa nu ajunga sa fie mai important decat al clientului sau al justitiei.

George Trantea: Cu discernamant. Cred ca ceea ce caracterizeaza etica avocatilor este de fapt o diferentiere pe care ar trebui sa o faca un tanar avocat intre etica sa profesionala si etica de business a clientului sau. Cred ca fiecare avocat ar trebui sa aiba grija sa-si desfasoare activitatea cu constiinta treaza, fara insa a se transforma in judecator. Etica profesionala inseamna respectarea obligatiilor legale si deontologice specifice avocatului: confidentialitatea, conflictul de interese, consilierea clientului in socul realizarii interesului lui (daca este unul legal) si nu in scopul atingerii de catre un avocat a unui anumit scop.

Cand eram stagiar am avut un adversar, un avocat mai in varsta, mai trecut prin instante, care, la un termen a incercat sa obtina un nou termen. Nici eu, nici instanta nu intelegeam de ce avea clientul lui nevoie de acel termen. Dupa sedinta domnul avocat mi-a explicat ca exista adeseori trei interese: interesul clientului, interesul bunei administrari a justitiei si .. ultimul, dar nu cel din urma, interesul avocatului.
Cred ca un tanar avocat trebuie sa fie atent ca interesul lui sa nu ajunga sa fie mai important decat al clientului sau al justitiei. Daca nu este atent la acest lucru, incet, incet etica sa profesionala se va eroda. Prin urmare, trebuie sa aiba tot timpul discernamantul la el, pentru a cantari just gradul sau de implicare.

WALL-STREET.RO: Legat de eventualele probleme de etica (semnalate mai sus) in avocatura, care sunt cei mai influentati/afectati stake-holderi (clienti, stat, piata, judecatori, publicul larg, etc), in opinia voastra?

Madalin Niculeasa: Efectele sunt in doua planuri: directe si concrete respectiv indirecte, mediate si difuze. Cele din prima categorie se rasfrang asupra clientilor si profesiei, pentru ca cele din urma sa aiba legatura cu societatea, democratia si ideea de acces la justitie, in cele din urma . Ca profesia sufera in acest context rezulta si din studiile efectuate de organele profesiei in ceea ce priveste perceptia acesteia in societate. Eu sunt mandru ca sunt avocat insa nu stiu cati din cei peste 20.000 de colegi impartasesc acest sentiment atat catre sine cat si in exterior.

Consecintele sunt cuantificabile atat la nivel micro, prin faptul ca spre exemplu judecatorul care nu are un avocat cel putin la fel de bine pregatit ca si el respectiv un avocat loial si dedicat interesului clientului pe care-l reprezinta, in mod sigur va da o solutie care poate sa fie in litera legii dar mai niciodata in spiritul acesteia (o astfel de solutie este straina ideii de dreptate chiar si in acceptiunea contemporana), cat si la nivel macro intrucat ideea de dreptate si de justitie sociala (dar nu in sensul lui Marx ci in sensul lui Toma din Aquino) trebuie sa fie cultivata in cadrul societatii de incrancenarea pozitiva a avocatilor atunci cand apara interesele clientilor, or daca lucrul acesta nu se intampla ideea de dreptate este pervertita.

Perceptia societatii fata de ideea de dreptate este total pervertita, fiind substantializata exclusiv de mass-media si de experientele nefericite directe sau mediate cu profesia despre care vorbim. Foarte multi clienti, dupa experientele neplacute avute cu unii dintre noi, generalizeaza nefericirea atat asupra profesiei (avocatii sunt asa si asa), cat si asupra judecatorilor sau asupra legii. Or lucrurile acestea nu sunt corecte pentru majoritatea dintre cei vizati.

Bogdan Marculet (foto): In mod logic, cei mai afectati sunt clientii, sau mai pe larg spus, destinatarii serviciilor juridice. Toate problemele de etica semnalate mai sus se rasfrang asupra clientilor, ale caror interese nu mai sunt respectate.

Fie ca este vorba de avocati care urmaresc numai umplerea time-sheetului sau recunoastere sau faima, cea care are de suferit este calitatea serviciilor juridice. Or, de aici se naste un veritabil cerc vicios. Cum calitatea serviciilor juridice scade sau stagneaza, clientii, publicul larg, raman needucati din acest punct de vedere. Mai departe, un client needucat, va alege un avocat nepotrivit, iar de aici cercul continua sa se extinda.

George Trantea: Bineinteles, clientii. Apoi judecatorii. Un avocat fara etica profesionala, un avocat care cauta clienti numai pentru a-i folosi pentru a-si atinge scopurile, le va face rau, in primul rand clientilor respectivi. De multe ori clientul vine la avocat ca la doctor. Are incredere in ceea ce ii spune avocatul si ii urmeaza sfatul, fara sa inteleaga perfect, de fiecare data, de ce e mai bine asa si nu altfel. Lipsa eticii conduce la disparitia increderii, care, la randul ei, va conduce la deterioarea relatiei dintre client si avocat.

Ultimele evenimente arata cat de afectati sunt si judecatorii de lipsa eticii avocatilor. De cele mai multe ori cand un judecator este arestat, exista si un avocat retinut. Bineinteles acestea sunt cazuri extreme, insa au la baza disparitia eticii din limbajul avocatilor care, lipsindu-le increderea in propriile capacitati, vor apela la alte mijloace pentru a obtine rezultatele dorite.

WALL-STREET.RO: In acest context, putem vorbi despre concurenta neloiala in randul avocatilor? Daca da, cum sunt afectate firmele mici?

Madalin Niculeasa: Fara indoiala ca exista, insa cinismul, lacomia, arivismul profesional si material, ipocrizia sunt atat de bine impamantenite incat o astfel de situatie a devenit stare normala de lucruri.

Sigur ca vorbim de forme extrem de nuantate si de educate de concurenta neloiala, dupa cum discutam inclusiv despre forme neintalnite in economia clasica.

Clasamentele si pozitia firmelor in clasamente este cea mai „clasica” forma de concurenta neloiala in profesia noastra. Aceasta si pentru ca multe astfel de clasamente presupun criterii subiective si volatile, dar implica inclusiv intelegeri directe si imediate intre avocati pentru a desemna pe unii sau pe altii in respectivele clasamente.

Este profund imoral dar si ilegal sa convingi clientul sa te aleaga intrucat tu ai intrare la Fisc.

Interesul pentru aceste clasamente este atat de mare, orgolile relationate cu acestea atat de exacerbate incat multe firme ajung sa aloce mai mult timp unei astfel de activitati decat pentru rezolvarea problemei unui client. Clasamentele in lumea avocaturii sunt pline de mercantilism, subiectivism, misoginism in sensul cel mai clasic si pur stil, lipsa profunda de moralitate.

O forma la fel de clasica de concurenta neloiala in aceasta profesie este exploatarea relatiei avute in trecut cu una sau alta din institutiile publice cu interes pentru avocati. De la Consiliul Concurentei pana la ANAF, de la deputati sau senatori pana la ministrii, peste tot exista tendinta uneori mai evidenta alteori mai putin evidenta de a convinge potentialul client despre „capabilitatile profesionale” rezultate exclusiv din genul acesta de relatii.

Este profund imoral dar si ilegal sa convingi clientul sa te aleaga intrucat tu ai intrare la Fisc, spre exemplu, si poti obtine mai repede si mai eficient nu stiu ce interpretare.

Bogdan Marculet: Sigur ca putem vorbi despre concurenta neloiala. Cu privire la acest subiect nu ne putem preface ca nu exista, dupa cum nu trebuie nici sa cadem in pacatul de a crede ca se intampla numai la noi. De exemplu, in cartea sa, „The Lawyer Bubble”, Stephen Harper denunta practica firmelor de avocatura americane de a-si truca indicii de performanta interna pentru a obtine o pozitie mai buna in clasamentele de specialitate. Aceasta este numai una din formele concurentei neloiale, care, fara indoiala, ca exista si la noi.

Or, acest mod de a se promova dauneaza nu neaparat firmelor mici, ci profesiei insesi si culturii juridice, in general, a clientilor. Cand vom inceta sa judecam o firma dupa cifra de afaceri sau dupa dimensiune sau alte aspecte greu cuantificabile si verificabile cred ca va fi un important pas inainte. Iar asta depinde in primul rand de actorii profesiei.

George Trantea: Concurenta neloiala se manifesta si la avocati. De la forme mai rudimentare – denigrarea dintre avocati in fata clientului, furtul clientilor si al informatiilor etc. – si pana la forme mai complexe - evitarea conflictelor de interese prin utilizarea unor avocati de fatada sau existenta unor SRL-uri nesupuse reglementarilor deontologice ale avocatilor prin care sunt preluate anumite cazuri -, luptele dintre avocatii nu sunt mai putin intense decat cele dintre marile societati din alte domenii.

Firmele mici sunt afectate nu atat de concurenta neloiala ci, mai degraba, de acele acte ale firmelor mari care sunt de concurenta „loiala”. Intelegeri cu privire la impartirea pietei de servicii juridice sau utilizarea legaturilor politice pentru a atrage clientii, sunt tot atat de multe acte de concurenta pe care le numesc „loiale” pentru ca cei care le realizeaza nu sunt multi si se cunosc foarte bine intre ei.

WALL-STREET.RO: Ca tendinta, am observat cu totii anul acesta iesirea unor firme straine din piata. Pe cale de consecinta, putem discuta despre o tendinta de „coagulare” a avocatilor in forme mici spre medii?

Madalin Niculeasa: Tendinta mentionata in dispozitivul intrebarii cred ca este corecta. Fundamentele acestei tendinte sunt de doua feluri, apreciez: prima este mai generala si are in vedere specificul national, inclinat mai mult spre cele spirituale si mai putin spre cele materiale si mercantile, iar cea de-a doua are in vedere specificul firmelor de avocatura occidentale.

Mai exact, apreciez ca romanii nu au o inclinatie naturala spre business, spre afaceri, fiind mai mult „ortodoxi” si mai putin „protestanti”, dupa cum spunea si Neagu Djuvara atunci cand vorbea despre mercantilismul (constructiv) la romani. Or un astfel de specific impiedica agregari extinse inclusiv intre avocati, intrucat genul acesta de coagulari presupune un anumit cartezianism al relatiei, o rigoare organizatorica si birocratica capabila sa genereze profit in termeni matematici si imediat cuantificabili.

In ceea ce priveste cea de-a doua specificitate, exogena spatiului national, firmele de avocatura occidentale dincolo de o anumita exceptionalitate in ceea ce priveste grija fata de client, sunt construite in jurul ideii de afacere respectiv de profit imediat cuantificabil.

„Sucursalele” sau „filialele” din tara noastra se supun in totalitate cerintei relative la profit, or pentru aceasta investesc foarte mult atat in resursa umana cat si in tot ceea ce inseamna marketing astfel incat sa ramana in topurile despre care vorbeam mai sus. Sa nu-si imagineze cineva ca „firmele mari de avocatura” rezista in numitele topuri in mod inertial, exclusiv in baza activitatii profesionale pe care o desfasoara. Costurile sunt pe masura ambitiilor. Or atunci cand profitul raportat nu corespunde sumelor investite, decizia este matematica si ghidata exclusiv de termeni de operationalizare a profitului respectiv de diminuare a costurilor.

Bogdan Marculet: Aici cred ca exista doua tendinte separate. Prima este iesirea firmelor internationale de pe piata din Romania si a doua este tendinta de „spin-off” din firmele mari in general, iar nu neaparat din cele internationale.

In ce priveste prima tendinta cred ca este un pas natural al firmelor care au venit in Romania atunci cand a trecut „valul”. In al doilea rand, cred sincer ca multe firme serioase din strainatate nu s-au putut adapta standardelor locale, fie umane sau profesionale. Cred de asemenea, sincer, in faptul ca rolul acestora in dezvoltarea avocaturii din Romania a fost unul pozitiv, din perspectiva standardelor calitative pe care le-au impus.

In ce priveste cea de-a doua tendinta, aici cred ca tine mai mult de factorul uman de care am tot vorbit. Cred ca tendinta de coagulare a avocatilor in firme mici sau mijlocii e dublata si de un curent de formare a unor „colosi” ai avocaturii. Or, aceste tendinte depind fiecare de un anumit tip de cultura pe care trebuie sa ti-l asumi. Cunosc avocati care „se plang” de viata in firmele mari, visand la firme mici, precum si avocati care viseaza sa ajunga la firmele mari, denuntand inchistarea firmelor mici sau mijlocii.

Pe termen lung, cred ca firmele mici si mijlocii au de castigat, pentru ca in acestea se va concentra un grup de avocati cu valori umane si profesionale comune, in timp ce firmele mari vor avea dezavantajul eterogenitatii si a rulajului unui numar mare de avocati, aspecte care se vor reflecta in calitatea serviciului si in capacitatea de a se apropia de clienti si de a furniza serviciile mulate pe nevoile acestora.

George Trantea (foto): Piata avocaturii se coaguleaza pentru ca si mediul de business se coaguleaza in forme mici spre medii. Nu mai avem de-a face cu mari corporatii care au zeci de departamente, ci mari corporatii care externalizeaza o parte foarte mare din servicii. Prin urmare, aceste noi societati nu-si vor mai permite sa plateasca onorariile unor firme straine sau ale unor firme mari si se vor indrepta catre societati de avocatura mai mici cu care sa poata comunica mai usor, care vor fi mai flexibile in a le intelege nevoile si interesele.

WALL-STREET.RO: Care mai este rolul si locul litigiilor in strategia si businessul avocatilor din Romania, in opinia ta? Dar in ceea ce priveste gradul de incarcare?

Madalin Niculeasa: Inainte de toate litigiile sunt o moda, atat pentru formele de exercitare a profesiei cat si pentru avocati, priviti in mod individual. O astfel de realitate mondena este justificabila intr-un anumit sens intrucat perspectiva practica respectiv eficienta juridica in termeni de solutie concreta oferita clientului sunt derivate din experienta de litigii.

In zadar construiesti un contract bazandu-l pe institutii din dreptul anglo-saxon, spre exemplu, daca nu stii cum este privit un astfel de mecanism de judecator. Efectivitatea protejarii interesului clientului este accentuata de perspectiva litigatorului. „Firul ierbii” pentru interesul clientului vine de la litigator (fie ca ai fost litigator in mod temporar fie definitiv).

Aceasta realitate conceptuala a determinat alte realitati numite de mine „mondene”. Astfel, la nivel individual sunt avocati care se intalnesc cu judecatorul de 2 ori pe an si se numesc avocati de litigii. Genul acesta de avocati se si straduieste sa apara in clasamentele mentionate, investind tot ceea ce inseamna lucrul acesta. La nivel colectiv, foarte multe firme de avocatura apar ca avand departamente (nu avocati) de litigii in conditiile in care realitatea este alta.

Concluzionand, atractia spre litigii este mare atat la nivel individual cat si la nivel institutional, aceasta neinsemnand insa ca aparitia in nu stiu ce clasamente profesionale fac din respectivii avocati avocati de litigii. Inca nu am ajuns la nivelul in care marketingul (cuprins inclusiv in ierarhiile cu pricina) sa produca CV-uri temeinice si verificabile in termeni de obiectivitate pentru avocati si tertii invecinati cu profesia.

Bogdan Marculet: Este evident ca litigiile sunt inca vedeta momentului. Este la fel de evident ca toate firmele de avocatura incearca sa se alinieze acestui trend. Eu totusi asociez acestui fenomen un aspect negativ.

Sunt foarte multe firme care fac litigii doar pentru ca acest lucru este la moda sau, cu alte cuvine, aduce mai multi bani. Este si aici o forma de oportunism. Or, cred ca decizia de a face litigii trebuie asumata pana la capat. Altfel, riscam sa scadem nivelul relatiei profesionale dintre avocat si judecator. Vad din ce in ce mai multi avocati care nu fac „fata” in instanta, care sunt stingheriti de acest rol. Or, aceasta este daunator pentru actul de justitie in sine, pentru ca agaseaza judecatorul, care sesizeaza ezitarile emotionale sau tehnice ale avocatului si scade nivelul general, prin puterea exemplului si generalizare.

George Trantea: Litigiile ocupa un rol esential in strategia si businessul avocatilor. Din doua motive: i) nu vor inceta sa existe si ii) prevederile legale sunt modelate de solutiile instantelor. Niciun avocat nu se poate raporta numai la prevederile legale deoarece, de cele mai multe ori, acestea primesc interpretari diferite la instanta. Un avocat trebuie sa fie familiarizat cu instanta si cu posibilele solutii pe care aceasta le poate adopta pentru a putea raspunde interesului clientului.

Modificarile esentiale ale legislatiei civile si penale din Romania vor influenta si mai mult aceasta tendinta de asezare a interpretarii. Daca pana acum avocatii de business erau chemati sa construiasca contracte sau chiar legi, acum sunt chemati sa ajute instantele sa interpreteze acele legi/ contracte. Cred ca am trecut din perioada de constructie, in cea de exploatare a legilor.

WALL-STREET.RO: Am observat in ultimul an o dezbatere mai aprinsa despre clasificarea avocatilor: avocati de firme mari vs. Avocati de firme mici; avocati de business vs. Avocati clasici. Care este clasificarea ta preferata si cum vedeti voi aceasta dezbatere?

Madalin Niculeasa: Cred ca este o impartire artificiala si gresita. Cand mi-am schimbat forma de exercitare a profesiei si eu am fost standardizat dupa criteriile mentionate de tine.

Eu nu cred nici macar in impartirea institutionalizata in unele tari, avocati de litigii – avocati de consultanta, dar altminteri in impartirea avocati de business – avocatii clasici, etc.

Eu cred ca exista avocatul care poate sa aiba anumite experiente sau capabilitati accentuate pe anumite domenii de activitate sau ramuri de drept si atat. Ceea ce diferentiaza avocatii sunt calitatile umane si mai putin cele profesionale, intrucat de la un nivel de profesionalizare inainte informatiile juridice si comerciale dobandite sunt comparabile, insa experientele umane si profesionale, calitatile si inadecvarile umane sunt diferite si acestea fac diferenta in relatia cu clientul.

Incercand sa raspund intrebarii tale, cred ca exista avocati dedicati clientilor lor, ceea ce inseamna inclusiv o doza de sinceritate si transparenta in ceea ce priveste capabilitatile profesionale si umane, si avocati dedicati intereselor lor, ceea ce inseamna o cantitate de cinism si nesinceritate.

Mai trebuie avut in vedere si faptul ca diferentele dintre categoriile cuprinse in dispozitivul intrebarii de cele mai multe ori au la baza compatibilitatea morala sau profesionala cu anumite reguli existente in cadrul anumitor forme de exercitare a profesiei. Or, compatibilitatea sau incompatibilitatea cu ceva total strain profesiei de avocat, si mai de graba invecinat pana la suprapunere cu ideea de business, nu delocalizeaza respectiva persoana din cadrul profesiei.

Bogdan Marculet: Nu cred ca ar trebui sa cadem in capcana generalizarii unor distinctii intre avocati, de natura sa polarizeze profesia si sa-i dauneze, in cele din urma, prin starnirea de orgolii sau mici invidii. Avocatii se definesc si se clasifica dupa modul in care se raporteaza la misiunea pe care o au si pe care si-o asuma. Pot exista avocati meschini, avari, neseriosi, mediocri sau geniali si intr-o firma mica si intr-o firma mare. Succesul unui avocat sau succesul sau in profesie, de o maniera mai generala, nu trebuie cuantificat dupa dimensiunea firmei in care activeaza, dupa cum nu se apreciaza nici dupa numarul de ore pe care le factureaza. Poti sa te ratezi ca avocat intr-o firma mare sau poti sa reusesti intr-o firma mica, dupa cum poate fi si invers.

La fel, nu cred ca avocatura se mai poate dezvolta in prezent in afara ideii de business sau fara a fi la curent cu domeniul afacerilor. Dar nu mi se pare normal sa existe avocati care, de la un moment in cariera lor sa nu mai aiba nicio tangenta cu dreptul si sa fie simpli manageri. Am intalnit avocati care nu se mai ocupau decat de aspecte administrative sau de business sau care doreau sa se ocupe numai de aceste lucruri. Or, un avocat care nu mai este la curent cu dreptul, care nu mai paseste intr-o sala de judecata, sau nu mai deschide o carte atunci cand revizuieste un contract, nu mai este cu adevarat avocat.

Avocatii cu temperament coleric sau sangvin sunt mai vizibili, isi fac simtita mai mult prezenta, fie intr-o negociere, fie in fata instantei.

George Trantea: Cred ca o impartire reala a avocatilor este aceea realizata dupa temperamentul fiecaruia: colerici, melancolici, flegmatici si sangvinic. In orice forma de organizare s-ar manifesta, avocatii cu temperament coleric sau sangvin sunt mai vizibili, isi fac simtita mai mult prezenta, fie intr-o negociere, fie in fata instantei. Cei melancolici sau flegmatici vor parea mai linistiti, desi poate, pe baza experientei lor vor fi cei care dau cele mai bune solutii.

Nu cred ca forma de organizare a profesiei sau obiectul intereselor clientului pot imparti avocatii. Ei vor fi delimitati de felul lor de-a fi si acesta se va manifesta in toate situatiile.

WALL-STREET.RO: Cum se raporteaza avocatii la piata si la nevoile clientilor? Putem vorbi, pe alocuri, despre o autosuficienta a avocatilor. Cum a evoluat rolul avocatilor in societate in ultimi ani?

Madalin Niculeasa: Nu vreau sa cad in pacatul certitudinii insa in ultimul timp se observa o suficienta excesiva a avocatilor in cadrul societatii, aceasta fara temei in conditiile in care caracterul oneros al profesiei nu poate sa se constituie intr-un suport al superioritatii.
Se clameaza autosuficienta folosindu-se exclusiv criteriile materiale, cuantificabile ale profesiei, fie ca vorbim de relatiile politice, de relatiile de afaceri, de sumele din conturi, si mai putin calitatiile umane.

Sa nu uitam ca profesia noastra a avut un statut in societate, perfect concordant cu criteriile masurabile in mod obiectiv ale valorii, atunci cand s-au „vandut” calitatile umane si mai putin cele profesionale. Planeaza asupra profesiei umbra „exceptionalismului”, a „profesiei alese” in conditiile in care sunt de parere ca acum mai mult ca niciodata avocatii scriu non-profesional infinit mai putin, citesc non-juridic la fel de putin, se exprima cultural fara substanta. Banii ne-au creat impresia ca suntem stapanii lumii, ceea ce este total neadevarat.
La acest moment vorbim mult si argumentam din ce in ce mai putin. Lucrul acesta se vede si in activitatea profesionala unde retorica a inlocuit argumentarea.

Bogdan Marculet: Mi se pare relevanta in aceste sens afirmatia lui Horia Roman Patapievici, prin care evoca exasperarea lui Vasile Alecsandri, care se plangea la sfarsitul secolului XIX, ca traim intr-un secol de avocati si deputati, acestia alcatuind majoritatea actorilor intelectuali ai vremurilor respective, oamenii de cultura generala. De aici problema autosuficientei, de aici viziunea exacerbata a multor avocati asupra rolului pe care il au in societate.

Or, cred ca rolul avocatilor ar trebui redimensionat si canalizat pe ideea de specializare. As prefera sa stiu ca exista mai multi avocati specializati in drept sau in intr-un domeniu al dreptului, si mai putini avocati specializati in politica sau in afaceri sau in cultura, in general, chiar daca aceasta pare cinic.

George Trantea: Avocatii se raporteaza la nevoile clientilor dupa cum au invatat si dupa cum le e firea. Unii mai cu discernamant, altii cu mai putin, unii cu empatie, altii numai cu propriile interese. Nu cred ca ar trebui sa existe o autosuficienta profesionala a avocatilor mai ales in conditiile in care niciun avocat nu poate acoperi un numar de domenii in mod profesionist.

In Franta, exista posibilitatea unui avocat sa obtina un fel de acreditare ca specialist in anumite domenii. Exista un numar de 26 de ramuri de drept in care un avocat se poate specializa – dreptul familiei, drept fiduciar, drept fiscal, drept societar, drept medical, dreptul sportului etc.. Un avocat nu poate avea mai mult de doua astfel de specializari. Prin urmare, se limiteaza legal orice tendinta de „umflare in pene”.
Cred ca inflatia legislativa si diversificarea relatiilor umane va conduce la o intensificare a rolului avocatilor. Din ce in ce mai multe persoane vor intelege ca avocatii ii pot ajuta: unii ii vor vedea ca niste functionari (precum un notar), in timp ce altii vor intelege ca rolul unui avocat va putea fi mult mai important in activitatea lor deoarece cunoaste limitele in care aceasta se poate desfasura.

WALL-STREET.RO: Cum simtiti ca se transforma profesia de avocat in economia anului 2014? Putem vorbi despre o depersonalizare a acesteia sau, din contra, despre un proces invers?

Madalin Niculeasa: Dumnezeu stie! Zbaterile sunt atat de profunde atat in ceea ce priveste pozitia statului fata de profesie cat si in ceea ce priveste atitudinea noastra fata de profesia in care activam, incat nu as fi surprins daca la un moment dat profesia ar deveni pur comerciala, astfel cum doresc cei care vorbesc astazi despre liberalizarea publicitatii in profesie, sau din contra, ar deveni extrem de purista in termeni de business.

Nu cred ca se va mai pastra multa vreme justul echilibru intre esenta profesiei si nevoia clientilor de a avea acces la informatii complete in ceea ce priveste prestatorul de servicii juridice.

Aspectul material circumscris acestei profesii, atat in termeni de venituri generate avocatilor cat si in termeni de venituri gestionate de avocati pentru clientii lor, va atrage in curand atentia accentuata a statului. Imi este teama ca vom asista la o intrare cu „cizmele” a statului in aceasta profesie. Poate ca la un moment dat „pisica ar trebui rupta” intrucat la nivel institutional intelepciunea care ne permitea sa pastram justul echilibru mentionate, s-a imputinat.

Bogdan Marculet: Speranta mea este ca profesia de avocat sa evolueze spre un sistem de evaluare bazat pe calitate, iar nu pe cantitate sau alte aspecte putin cuantificabile.

Nu cred ca 2014 este un an fundamental de transformare a profesiei de avocat si cred ca este greu de anticipat in ce directie va evolua. Fiind insa o profesie esentialmente de formare umanista, cred ca depersonalizarea totala ar fi exclusa.

George Trantea: Procesele sunt simultane. Se depersonalizeaza pentru ca se multiplica situatiile in care se repeta o anumita speta – vezi asa zisele litigii colective in care nu exista o relatie a avocatului cu clientul. In acelasi timp, pentru situatiile care nu au un grad ridicat de repetabilitate, relatia cu avocatul se personalizeaza, factorul de decizie apropiindu-se de avocat pentru a intelege cat mai bine si a lua deciziile cele mai potrivite.

Cred ca aceste procese vor duce la o posibila noua clasificare ce ar putea face valva in piata, avocatii functionari si avocatii consilieri. In economia anului 2014 va fi probabil nevoie de ambii: pentru situatiile repetitive, probleme standard, oamenii vor apela la avocatii functionari, eficienti si rapizi pentru acea problema specifica. Pentru chestiunile care ies din tiparele problemelor clasice, care necesita coroborarea unor date si fapte, se va apela la cei care sunt dispusi sa gandeasca in afara tiparelor stabilite.

Din aceeasi serie, citeste si INTERVIU 3 in 1: O zi din viata celor mai importanti manageri din PepsiCo Romania

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Te-ar putea interesa și: