Audierea lui Georgescu in acest dosar a fost necesara pentru ca acesta, intre 1992 si 1996, a ocupat functia de ministru al Finantelor, fiind unul dintre semnatarii Hotararii de Guvern 157/1993 privind transferarea obligatiilor si drepturilor ce revin partii romane din Acordul de explorare si imbogatire a productiei in perimetrul NC - 115 Libia.

"Au fost doua acte normative. Primul este HG 157/1993, semnat in aprilie 1993, iar cel de-al doilea a fost un amendament adus acestei hotarari de Guvern, semnat in ianuarie 1995. Cele doua acte normative stabileau ca sumele incasate de partea romana, pe relatia Libia, prin explorarea si exploatarea de petrol merge la bugetul de stat. Eu am avizat doar hotararea de Guvern, pentru ca la momentul semnarii amendamentului nu eram in tara", a spus Florin Georgescu, in fata instantei.

Procurorii sustin ca, dupa ce a intrat in vigoare aceasta HG, presedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, ar fi castigat mai multe milioane de dolari de pe urma unui contract care a fost incheiat intre Romania si Libia. Urmatorul termen al acestui dosar este 27 mai.

Dosarul Rompetrol, in care omul de afaceri Dinu Patriciu este acuzat, printre altele, de delapidare si spalare de bani, a fost trimis spre solutionare, in 24 octombrie 2013, la instanta suprema, dupa ce judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti si-au declinat competenta in acest caz.

Citeste si:

Decizia a fost luata dupa ce CAB s-a autosesizat in legatura cu competenta judecarii apelului in dosarul Rompetrol, avand in vedere ca Sorin Rosca Stanescu, unul dintre inculpatii din dosar, este senator. Ulterior, in 10 ianuarie, dosarul a fost trimis inapoi la Curtea de Apel Bucuresti pentru ca judecatorii de la aceasta instanta sa dea un verdict in acest caz, informeaza Mediafax.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost achitat, la 28 august 2012, de Tribunalul Bucuresti in dosarul Rompetrol, in care procurorii au cerut pedeapsa maxima, de 20 de ani de inchisoare, pentru infractiuni printre care delapidare, spalare de bani si manipularea pietei.

Totodata, instanta i-a achitat si pe ceilalti 11 inculpati din dosar, printre care Sorin Rosca Stanescu, Sorin Pantis si Gabriela Anghelache. In septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis in judecata in dosarul Rompetrol, pentru delapidare, spalare de bani si asociere pentru savarsirea de infractiuni. El este invinuit si de manipularea pietei prin tranzactii sau ordine de tranzactionare care dau sau ar putea da semnale false sau care induc in eroare in legatura cu cererea, oferta sau pretul instrumentelor financiare si care mentin, prin actiunea uneia sau a mai multor persoane actionand impreuna, pretul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial, coroborate cu prevederile unui articol din Legea 297 din 2004 privind piata de capital. O alta infractiune imputata lui Patriciu este cea de dezvaluire de informatii privilegiate, dar si de initiere sau constituire a unui grup infractional organizat.

Alaturi de el, in acest caz mai sunt inculpati Alexandru Bucsa, Petrica Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Stefan Rosca Stanescu, Sorin Pantis, Victor Eros, Paul Gabriel Miclaus, Elena Albu si Gabriela Victoria Anghelache. Senatorul Sorin Rosca Stanescu este acuzat de utilizare a informatiei privilegiate si de aderare sau sprijinire sub orice forma a unui grup infractional organizat.

Sursa foto: AGERPRES FOTO