Potrivit unor documente din dosarul celor patru judecatori de la Tribunalul Bucuresti, magistratul Mircea Moldovan, cel care a a deschis procedura de insolventa in cazul Otelului Galati, a facut ilegal acest demers, in contextul in care stia despre clubul controlat de omul de afaceri Dan Adamescu ca se afla pe profit.

Anchetatorii anticoruptie sustin, in documentele citate, ca judecatorul era constient de actiunile sale nelegale si ca, dupa ce a deschis procedura insolventei in acest caz, nu a mai lasat dosarul la arhiva instantei, fiindu-i teama sa nu fie studiat de reprezentanti ai presei care ar fi descoperit ca magistratul a bagat firma in faliment, desi aceasta era pe profit, scrie Mediafax.

Dosarul insolventei FC Otelul Galati a fost repartizat de Moldovan, preferential, lichidatorului judiciar Monica Borza. Potrivit procurorilor, in 10 iulie 2013, judecatorul Mircea Moldovan i-a spus Monicai Borza ca in dosarul nr. 23900/3/2013 privind insolventa FC Otelul Galati a amanat un termen de judecare pentru 4 decembrie 2013, "precizand ca va solutiona «opozitiile si problemele» ce vor aparea conform intereselor acesteia, reprezentantul Activ Lichidator reprosandu-i judecatorului sindic ca «se plange» de singurul dosar pe care i l-a repartizat".

"In scopul deschiderii ilegale a procedurii de insolventa a societatii FC Otelul, in dosarul nr. 23900/3/2013, in data de 2 septembrie 2013 judecatorul Moldovan Mircea i-a comunicat numitei Borza Monica Angela ca nu a lasat la arhiva instantei dosarul mentionat mai sus intrucat din documente ar rezulta ca societatea a inregistrat in cursul anul 2012 un profit de 27 miliarde lei vechi, ceea ce ar putea declansa un scandal de presa cu privire la faptul ca a admis deschiderea procedurii falimentului la o societate aflata pe profit. Ca atare, judecatorul Moldovan Mircea i-a solicitat practicianului in insolventa sa depuna la dosar «concluzii scrise, nu datate, ca si cum ar fi fost la termen» care sa contina aspecte de natura a sustine decizia de intrare in insolventa a societatii mentionate", mai noteaza anchetatorii.

Citeste si:

Borza a intocmit concluziile respective, sustin procurorii, dupa care a depus mentiuni scrise la dosar din care rezulta ca bilantul existent la dosarul mentionat a fost intocmit in mod eronat de catre contabilii FC Otelul. Judecatorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Roventa si Ciprian Sorin Viziru, toti de la Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a civila, acuzati ca primeau bani si bunuri pentru interventii in dosare de insolventa, au fost arestati preventiv, printr-o decizie luata marti de Curtea de Apel Bucuresti, la propunerea procurorilor anticoruptie.
Potrivit procurorilor, cei patru judecatori, personal sau prin intermediari, au pretins si primit de la practicieni in insolventa, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai intreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitata, sume de bani, bunuri sau servicii.

Magistratii ar fi cerut bani sau bunuri pentru a indeplini sau a nu indeplini ori a intarzia un act privitor la indatoririle de serviciu in legatura cu contestatiile la tabelul preliminar al creantelor, pentru a decide privind modalitatile de inscriere la masa credala cu privire la creantele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferential administratori judiciari, pentru a atribui preferential dosare de insolventa sau pentru a-si exercita influenta pe langa judecatori de la diverse instante din Bucuresti si din tara, folosind informatii detinute prin prisma atributiilor de judecator, au aratat procurorii in referatul cu propunerea de arestare.

In acest dosar, procurorii DNA au facut miercuri perchezitii la locuinta omului de afaceri Dan Adamescu si la firmele detinute de acesta. DNA a precizat ca in aceasta cauza se efectueaza urmarirea penala si fata de alte persoane, pe langa cei patru judecatori.

Surse judiciare au declarat ca perchezitiile au fost facute la locuinta omului de afaceri Dan Adamescu si la firmele detinute de acesta, existand suspiciunea ca acesta ar fi dat mita judecatorilor suspectati de coruptie de la Tribunalul Bucuresti, pentru a obtine solutii favorabile in dosare. Dan Adamescu detine, printre altele, compania Astra Asigurari, Unirea Shopping Center si clubul de fotbal din Liga I Otelul Galati.

Sursa foto: Insolventa/Shutterstock.com