In luna aprilie un numar de 2.089 de firme au intrat in insolventa, fata de 2.115 in martie, 2.631 in februarie si 2.054 in ianuarie, arata datele ONRC. In Bucuresti, Bihor si Prahova au fost inregistrate cele mai multe insolvente in primele patru luni ale anului - 1.566 (in crestere cu 7,04% fata de 2013), 565 (cu 12,1% mai multe decat in ianuarie-aprilie anul trecut), respectiv 455 firme (+63,08%).

La nivel national, in 27 de judete au fost inregistrate scaderi ale numarului de insolvente, cu procentaje de la 5,31% la 74,18%. In Calarasi, Neamt si Salaj au fost raportate cele mai putine firme care au intrat in insolventa in primele patru luni - 35, 57 si, respectiv, 52 cazuri, potrivit Mediafax.

Cele mai multe societati cu dificultati financiare sunt in continuare cele din domeniul comertului, 3.353 intrand in insolventa, in scadere de la 3.625 in 2013, dar si cele din constructii - 1.181, comparativ cu 1.447 in primele patru luni ale anului trecut, si din industria prelucratoare - 953, in scadere de la 1.162.

Citeste si:

Anul trecut au intrat in insolventa peste 29.500 de companii, astfel ca de la declansarea crizei circa 130.000 de firme au ajuns in incapacitatea de a-si plati datoriile. De asemenea, in primele patru luni a fost suspendata activitatea pentru 6.361 de firme, cu 28,58% mai putine decat in intervalul similar din 2013.

Pe de alta parte, infiintarile de noi firme s-au redus cu 10,86%, la 38.109. Cele mai multe firme inmatriculate in ianuarie-aprilie sunt in domeniul comertului, respectiv 12.850, in scadere cu 6,2% fata de anul trecut. Un numar mare de inmatriculari de firme a fost consemnat si in domeniul activitatilor profesionale, stiintifice si tehnice (4.044) si constructiilor (3.089). La finalul lunii aprilie erau active circa un milion de firme.