Prin Decizia nr. 389 din 2 Iulie 2014 instanta constitutionala a stabilit doua aspecte cu relevanta esentiala pentru viata politica si democratia constitutionala romaneasca. Primul aspect priveste asumarea faptului ca procedura de contencios constitutional cuprinde inclusiv un control concret, raportat la fapte, documente si nu doar un control abstract relationat exclusiv la aplicabilitatea si interpretarea textelor de lege. Iar cel de-al doilea aspect are legatura cu asumarea de catre instanta constitutionala a rolului de cenzor al criteriilor obiective stabilite de lege (lato sensu) pentru numirea in diferite functii publice. In legatura cu acest din urma aspect, trebuie tinut seama de faptul ca instanta constitutionala a extras criteriile obiective din prevederile unei Ordonante de Urgenta dandu-le acestora o valenta constitutionala.

Pe logica mai sus mentionata trebuie asumat faptul ca pot fi supuse controlului de constitutionalitate inclusiv acele institutii pentru ocuparea carora legea fundamentala nu stabileste criterii obiective dar legea sau ordonantele Guvernului stabilesc criterii obiective si cenzurabile juridic. Intra in aceasta categorie, atat calitate de membru al Parlamentului cat si calitatea de Prim-Ministru sau de Presedinte al Republicii.

Dincolo de consecintele juridice ale celor doua aspecte mai sus mentionate (probe, exceptii, etc.), in mod practic trebuie retinuta in special consecinta care are legatura cu ceea ce spuneam si anterior: nu exista numiri politice atunci cand legea stabileste criterii obiective ce trebuie indeplinite pentru ca o persoana sa poata accede la o functie publica. Viata politica, intr-o democratie constitutionala, nu este suverana, dincolo de orice cenzura juridica, fie ca aceasta este realizata de instanta constitutionala sau de instanta judecatoreasca, nefiind astfel dincolo de criterii si reguli juridice, astfel cum des ni se spune in ultimul timp.

Dar mai presus de instaurarea controlului exercitat de instanta constitutionala asupra modalitatii in care sunt indeplinite criteriile obiective stabilite de lege in cadrul functionarii politice a institutiilor, apreciem ca acesta poate fi extins si pentru alte situatii echipolente, una dintre acestea fiind chiar modalitatea de dobandire a calitatii de judecator in cadrul Curtii Constitutionale. In acest sens, art. 143 din Constitutie dispune ca „Judecatorii Curtii Constitutionale trebuie sa aiba pregatire juridica superioara, inalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior.” Criteriile stabilite de Constitutie pentru numirea unei persoane in cadrul instantei constitutionale sunt deopotriva de obiective si de decelabile cantitativ, in sensul ca pot fi analizate in mod concret, pe baza de probe, pentru fiecare caz, eventual dedus judecatii.

Constitutia, raportat la acest aspect, foloseste 3 criterii: criteriul educatiei sau al studiilor – pregatire juridica superioara, criteriul experientei sau al vechimii – cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul superior precum si criteriul competentei – inalta competenta profesionala. Fiecare dintre aceste 3 criterii poate fi dovedit cu inscrisuri, respectiv analizat in mod obiectiv, dincolo de patima politica.
Criteriul educatiei se dovedeste cu diploma de licenta.

Criteriul experientei trebuie sa se dovedeasca cu inscrisuri din care sa rezulte ca respectiva persoana a petrecut cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul superior. O problema de interpretare se va ridica aici cu privire la ce inseamna activitate juridica, insa plecand de la legile de organizare a instantelor judecatoresti, apreciem ca aceasta institutie – activitate juridica – desi pare relativa poate fi circumstantiata in mod exact. Esentializand demersul, apreciem ca activitatea juridica este aceea care are la baza in mod fundamental licenta de drept, adica capacitatea de aplicare si interpretare a legii. Apreciem de asemenea ca legea fundamentala nu a avut in vedere prin acest criteriu aspectul formal al licentei sau al diplomei ci a avut in vedere activitatea juridica, adica practicarea si exercitarea respectivei activitati juridice timp de cel putin 18 ani, conditie care nu credem ca este indeplinita atunci cand ai calitatea de politician, spre exemplu, chiar daca esti membru in Comisia Juridica a uneia dintre camerele Parlamentului. Oricum, dincolo de orice discutie care se poate face pe acest aspect, relevant si mai presus de orice discutie este faptul ca acest criteriu are in vedere un aspect substantial si nu unul formal.

Citeste si:

In ceea ce priveste criteriul competentei in conditiile in care legea fundamentala subliniaza in mod expres gradul de competenta si anume inalta competenta profesionala este evident ca asemenea celorlalte 2 criterii si indeplinirea acestuia din urma trebuie sa fie dovedita cu probe obiective, cu articole si carti de specialitate publicate, recunoasterea profesionala a lumiii juridice, etc. Legea a inteles sa distinga intre vechimea de 18 ani si inalta calificare profesionala ceea ce inseamna ca desi criteriile sunt cumulative acestea nu decurg unul din altul, in sensul ca dovedirea vechimii asuma in mod implicit si indeplinirea criteriului de inalta competenta profesionala. Din moment ce legiuitorul a diferentiat criteriile este evident ca a dorit ca acestea sa fie analizate in mod independent.

Oricate discutii s-ar putea face cu privire la criteriile de mai sus, in niciun caz nu se poate spune ca acestea nu sunt obiective, iar pe logica instantei constitutionale cuprinse in Decizia din cazul Marian Sarbu, ca nu ar putea fi analizate sub aspectul indeplinirii de catre instanta competenta.

Sub aspectul instantei competente problema care se pune este cine este indrituit sa analizeze modalitatea in care actualii membri ai instantei constitutionale au indeplinit la numirea in respectivele pozitii criteriile stabilite de art. 143 din Constitutie, spre exemplu. Exista 3 categorii de acte juridice prin care se procedeaza la numirea in calitatea de judecator la Curtea Constitutionala: Hotararea Camerei Deputatilor, Hotararea Senatului si Decretul Presedintelui Romaniei.

Daca in ceea ce priveste Hotararea Camerei Deputatilor si Hotararea Senatului dispozitiile cuprinse in legea de organizare a Curtii Constitutionale sunt exprese si lamuritoare stabilind competenta in favoarea instantei constitutionale, in schimb o discutie se poate face in ceea ce priveste Decretul Presedintelui Romaniei. Or in acest sens, in conditiile in care discutia este una exclusiv tehnica, care trebuie sa tina seama de jurisprudenta instantelor judecatoresti respectiv a instantei constitutionale in aceasta materie, la acest moment ne rezumam doar in a mentiona problema.

Din perspectiva democratiei constitutionale o astfel de cenzura este mai mult decat binevenita, intruca asumarea de catre instanta constitutionala a rolului de gardian al modalitatii de indeplinire a conditiilor legale pentru numirea in anumite functii publice, contribuie in mod semnificativ la disciplinarea vietii politice. Ramane de vazut in ce masura instanta constitutionala va continua aceasta practica pentru a o transforma in jurisprudenta, dand dovada de obiectivitate inclusiv atunci cand interesele sale institutionale sunt puse in discutie.

Articol scris de catre avocatul Madalin Niculeasa (foto), partener in cadrul Niculeasa Law Office.