Pana la judecarea eventualei contestatii fata de hotararea Judecatoriei Sectorului 4, Nastase ramane in penitenciar. Judecatoria Sectorului (JS) 4 a dezbatut, miercuri, raportul comisiei Penitenciarului Jilava prin care aceasta isi da acordul pentru eliberarea conditionata a lui Adrian Nastase, informeaza Mediafax.

Avocatii fostului premier au aratat in fata judecatorului de caz ca raportul este corect intocmit si ca Nastase a executat fractia de pedeapsa, astfel ca potrivit normelor vechiului Cod de procedura penala, acesta poate fi eliberat. Aparatorii lui Nastase au spus ca acesta a executat chiar zile in plus de inchisoare peste fractia prevazuta de lege, astfel ca nu se poate pune in discutie imposibilitatea eliberarii sale.

Totodata, avocatii au reamintit seria activitatilor pozitive ale clientului lor pe parcursul celor doua perioade de detentie, respectiv faptul ca a participat la diverse activitati culturale si educative din penitenciar, precum si faptul ca acesta a fost chiar lector la unele dintre seminarii. Astfel, au aratat avocatii, prin activitatile intelectual-culturale la care a participat sau pe care le-a sustinut in penitenciar, clientului lor ii este asigurata reinsertia sociala dupa eliberare, avandu-se in vedere si calitatea personala a lui Adrian Nastase.

Doua perioade de detentie fara mustrari

Pe de alta parte, unul dintre avocatii acestuia, Viorel Ros, a reamintit judecatorului de caz "lucrurile benefice" pe care le-a facut pentru tara politicianul Adrian Nastase, respectiv aderarea Romaniei la NATO sau infiintarea DNA. Avocatii au mai aratat ca Nastase, pe parcursul celor doua perioade de detentie, nu a primit nici macar o mustrare din partea angajatilor penitenciarului.

La randul sau, procurorul DNA prezent la sedinta a sustinut in fata judecatorului ca trebuie respinsa propunerea de eliberare conditionata, ca neintemeiata, pentru ca "imprejurarea ca persoana a indeplinit fractia nu-i confera acesteia un drept". Concret, a aratat procurorul, Adrian Nastase nu are dreptul de a fi eliberat, ci doar posibilitatea, iar conditiile eliberarii conditionate ale acestuia nu sunt pe deplin indeplinite, in opinia DNA.

Nu regasim dovezi ca sunt indeplinite cumulativ conditiile pentru eliberare conditionata

"Nu exista dovezi si documente care sa ateste indreptarea sa, timpul nu confera scopul indreptarii fata de pedepsele pentru care a fost condamnat. Sarcina probei revenea comisiei si condamnatului. Comisia a primit proces-verbal si caracterizarea acestuia, dar inscrisurile sunt pur formale. Evaluarile comisiei in domeniul social, domeniu foarte important pentru reinstertia sa sociala, sunt facute anterior de decizia privind contestatia sa impotriva hotararii instantei de fond in cazul contopirii pedepselor. Prin aceasta noua hotarare s-a stabilit o noua pedeapsa in raport cu care comisia de evaluare trebuia sa faca o analiza riguroasa dupa stabilirea definitiva a pedepsei finale, respectiv cea de patru ani si jumatate. Din actele si caracterizarea comisiei nu regasim dovezi ca sunt indeplinite cumulativ conditiile pentru eliberare conditionata. Se referea avocatul la meritele si succesul de prim-ministru al lui Adrian Nastase; noi nu le contestam, dar faptele pe care el le-a comis au fost facute tocmai prin prisma acestei functii. Comisia nu s-a preocupat pentru furnizarea de date privind acordarea recompenselor respectiv pentru ce si de ce s-au dat aceste recompense. Observam ca Adrian Nastase nu a avut un comportament deosebit, ci unul normal pentru o persoana cu gradul sau de educatie, astfel ca putem constata ca nu exista dovezi clare de indreptare, astfel ca solicitam respingera raportului comisiei", a aratat procurorul DNA, in sala de judecata.

La randul sau Adrian Nastase a aratat, in ultimul cuvant, ca ii este greu sa raspunda "pentru modul de functionare al penitenciarului" si a amintit magistratului de la JS4 ca judecatorul delegat in comisia de la Penitenciarul Jilava, coleg cu acesta, este cel care a cenzurat acest raport, motiv pentru care ar trebui sa aiba incredere in el.

"Referitor la pozitia DNA, stiu ca sarcina sa este extrem de ingrata, pentru ca mereu a incercat introducerea unui concept nou, detentia preventiva. Reeducarea, in conceptia lor, cum ca eu voi veni sa admit ca acuzatiile lor sunt adevarate, nu va avea loc niciodata, pentru ca eu nu voi admite niciodata asa ceva, nici daca cer 10 ani de inchisoare. Asa ceva nu voi spune vreodata, drept urmare ca am actiuni la CEDO. (...) Eu competitii de fotbal nu pot organiza, nu ma pricep la acest sport, am respectat pe oricine cu care am intrat in contact - fie angajati, fie condamnati. Acceptati recomandarea penitenciarului", a aratat el, in ultimul cuvant.

Membrii comisiei de la Penitenciarul Jilava au stabilit, in 3 iulie, ca Adrian Nastase poate fi propus pentru liberare conditionata, intrucat indeplineste conditiile prevazute de lege. Avocatul Ion Cazacu declara, atunci, ca membrii comisiei de la penitenciar au analizat cat anume din pedeapsa s-a executat si daca, prin activitatea depusa in penitenciar sau prin comportamentul de acolo, fostul premier poate beneficia de liberarea conditionata.

Citeste si:

Cazacu a mai spus ca, in analiza dosarului, comisia a luat in calcul, in primul rand, fractia prevazuta de lege care trebuie sa fie executata. In cazul lui Adrian Nastase, aceasta fractie este din cele doua condamnari, de patru ani si respectiv doi ani de inchisoare, care au fost contopite si la cei patru ani s-a adaugat un sport de pedeapsa de sase luni.

Ion Cazacu a precizat ca intrucat se au in vedere condamnari pentru fapte petrecute inainte de 1 februarie, ceea ce se ia in calcul este o treime din pedeapsa totala de patru ani si sase luni a lui Nastase. Avocatul a mai spus ca, la zilele pe care le-a efectuat efectiv in penitenciar, din pedeapsa vor fi scazute si "zilele castigate" daca a prestat activitati fizice, practice sau activitati intelectuale din care rezulta o lucrare stiintifica. Cazacu a precizat ca, din ceea ce stie, regulamentul actual al penitenciarului prevede ca, pentru o lucrare stiintifica, un detinut poate castiga 30 de zile, care se iau in calcul ca fiind executate.

Adrian Nastase executa o pedeapsa de patru ani si sase luni de inchisoare, dupa ce a fost condamnat in dosarele "Zambaccian" si "Trofeul calitatii. In 24 iunie, Curtea de Apel Bucuresti a decis, dupa contopirea condamnarilor primite de fostul premier in cele doua dosare, sa adauge un spor de sase luni la pedeapsa de patru ani pe care o executa fostul premier din 6 ianuarie.

Din pedeapsa lui Adrian Nastase a fost scazuta perioada in care a stat in penitenciar, respectiv din 20 iunie 2012 pana in 18 martie 2013, cand a executat pedeapsa de doi ani primita in dosarul "Trofeul calitatii" si din 6 ianuarie pana in prezent. Instanta suprema i-a condamnat in 6 ianuarie, in dosarul Zambaccian, pe Adrian Nastase la patru ani de inchisoare cu executare, pe sotia acestuia, Dana Nastase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Nastase a fost incarcerat in aceeasi zi.

Adrian Nastase primeste pedeapsa mica datorita binelui facut tarii

Adrian Nastase primeste pedeapsa mica datorita binelui facut tarii

In 20 iunie 2012, Adrian Nastase a fost condamnat definitiv, tot de instanta suprema, la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul "Trofeul calitatii". El a fost incarcerat in 26 iunie 2012 si pus in libertate la 18 martie 2013, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis cererea lui de eliberare conditionata.

In dosarul "Matusa Tamara", Adrian Nastase a fost achitat definitiv, in septembrie 2012, de Completul de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru fapte de coruptie. In acelasi dosar au fost achitati si Ioan Melinescu si Ristea Proboi, pentru complicitate la fapte de coruptie. Nastase are dreptul sa ceara liberarea conditionata dupa ispasirea unei treimi din pedeapsa dat fiind ca are peste 60 de ani si ca a fost condamnat inainte de intrarea in vigoare a noilor coduri.

Sursa foto: Mediafax Foto