"Inculpatul, desi avea cunostinta despre existenta unui proces penal in care este acuzat de savarsirea presupuselor infractiuni, pentru care s-a dispus trimiterea in judecata, totusi incepand cu data de 2 iulie 2014, inculpatul a incalcat, cu rea-credinta, obligatia de a nu parasi tara, precum si celelalte obligatii impuse inculpatului de catre Tribunalul Bucuresti-Sectia I Penala", potrivit motivarii deciziei de arestare. In cadrul documentului citat, judecatorul mentioneaza ca nu s-a facut dovada necesitatii ca Nicusor Constantinescu sa ramana pe teritoriul altui stat pentru a se trata, precizand ca exista posibilitatea efectuarii unui astfel de tratament si pe teritoriul Romaniei, potrivit Mediafax.

"Reaua-credinta de care a dat dovada inculpatul in incalcarea obligatiilor impuse in sarcina sa reiese, fara indoiala, din atitudinea acestuia, inculpatul nefacand nimic altceva decat sa sfideze constant organele judiciare, intelegand sa incalce in mod flagrant obligatiile impuse in sarcina sa, fara nicio justificare. (...) Se mai remarca faptul ca la dosarul cauzei nu exista vreun inscris care sa emane de la un medic, prin care sa se constate in mod neechivoc necesitatea imperativa ca inculpatul sa ramana pe teritoriul Statelor Unite ale Americii in vederea efectuarii tratamentului medical", conform motivarii instantei.

In cadrul aceluiasi document, judecatorul nu neaga gravitatea bolii de care sufera Constantinescu, insa magistratul remarca faptul ca presedintele CJ Constanta are posibilitatea de a primi ingrijiri inclusiv in reteaua spitalelor din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP). Tribunalul Bucuresti a dispus din nou, in 23 iulie, arestarea lui Nicusor Constantinescu, urmare a propunerii facute de DNA dupa mediatizarea unor imagini in care presedintele CJ Constanta fumeaza la terasa unui restaurant din New York. Decizia nu este definitiva si a fost contestata la Curtea de Apel Bucuresti. Aceasta instanta urmeaza sa ia in discutie dosarul in 5 august. Data fiind decizia luata de Tribunalul Capitalei, Politia Romana a emis un nou mandat international de arestare pe numele lui Constantinescu.

Citeste si:

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut, din nou, arestarea lui Constantinescu, dupa mediatizarea unor imagini in care presedintele CJ Constanta fumeaza la terasa unui restaurant din New York. Procurorii DNA au inaintat aceasta cerere la sfarsitul saptamanii trecute, dupa ce in presa au fost difuzate imaginile cu presedintele Consiliului Judetean Constanta, preluate de pe internet. Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat international de arestare, dupa ce acesta nu a revenit in tara in urma unei operatii facute in SUA. Masura de arestare, dispusa de Tribunalul Capitalei, nu a fost insa mentinuta de Curtea de Apel Bucuresti, motiv pentru care mandatul a fost anulat.

Intr-o alta cauza, Curtea de Apel Bucuresti a amanat in 18 iulie, pentru a patra oara, judecarea contestatiei DNA la decizia prin care s-a dispus ridicarea controlului judiciar in cazul presedintelui CJ Constanta in dosarul in care acesta este acuzat ca nu s-a supus verificarilor Curtii de Conturi. Nicusor Constantinescu a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie in trei dosare penale. Intr-unul dintre acestea este acuzat ca nu a asigurat finantarea Centrului Militar Zonal Constanta, in altul ca nu s-a supus controlului Curtii de Conturi, iar in cel de-al treilea pentru ca a atribuit nelegal terenuri. Intr-un alt dosar, seful CJ Constanta este cercetat pentru luare de mita si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, dupa ce in casa lui au fost gasite, la perchezitii, 15 cartuse de 9 milimetri.