Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Braila, Gheorghe Bunea Stancu, retinut de procurori in dosarul in care este cercetat pentru abuz in serviciu si conflict de interese, fiind vizate licitatii pentru contracte pe bani publici, a fost arestat la domiciliu, vineri seara, de Tribunalul Galati. Magistratii instantei galatene au dispus masura arestului la domiciliu si pentru vicepresedintele CJ Braila, Florin Mija, retinut, joi noapte, alaturi de Bunea Stancu. De asemenea, Tribunalul Galati a decis ca functionarul public Nicolae Moisiu sa fie cercetat sub control judiciar. Decizia instantei nu este definitiva, DNA Galati facand deja recurs, potrivit Mediafax.

Seful CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu, precum si Florin Mija si Nicolae Moisiu, functionari publici, membri in comisiile de evaluare a ofertelor depuse in cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achizitii publice, au fost retinuti, joi noapte, de procurorii anticoruptie. Mija si Moisiu sunt acuzati de abuz in serviciu in forma continuata. Din ordonantele de retinere intocmite de procurori a reiesit ca, in cauza exista date si probe din care rezulta suspiciunea rezonabila potrivit careia, in perioada 2009 - 2010, inculpatii Gheorghe Bunea Stancu, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Braila (ordonator principal de credite), Mija Florin si Moisiu Nicolae si-au incalcat atributiile de serviciu, in contextul procedurilor de atribuire a unor contracte de achizitii publice, pentru realizarea unor obiective de interes local si judetean, organizate de CJ Braila.

Modul in care au fost organizate si s-au derulat licitatiile in perioada de referinta determinat ca trei societati comerciale sa detina monopolul lucrarilor licitate de CJ Braila, fiind practic singurele firme care participau si castigau contractele de achizitie publica pe plan local si judetean. In situatia in care existau si alti ofertanti, firmele agreate fie ofereau pretul cel mai mic, fie indeplineau "anumite" conditii apreciate ca esentiale de catre membrii comisiilor de analizare si evaluare a ofertelor, situatie care, in mod inevitabil, a dus la castigarea procedurilor respective, aratau procurorii DNA. De altfel, la una din firme Bunea este, in mod indirect, actionar, mai spuneau procurorii.

Citeste si:

Totodata, la aceasta situatie s-a ajuns din cauza exercitarii defectuoase a atributiilor de serviciu de catre membrii comisiei de evaluare a ofertelor, prin alegerea unor oferte financiare neprofitabile, dar si gestionarii ineficiente a bugetului local de catre presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu, care avea si calitatea de ordonator principal de credite. Potrivit DNA, urmare a indeplinirii in mod defectuos a atributiilor de serviciu de catre functionarii mentionati s-a cauzat un prejudiciu in valoare totala de 2.924.817,60 lei si vatamarea intereselor legitime ale agentilor economici care au participat la procedurile de achizitii publice si au fost descalificati in mod discriminatoriu.

Procurorii DNA au mai dispus continuarea urmaririi penale fata de suspectii Georgel Ghenea, Jenica Dumitrascu, Vasile Puia, Ionica Popescu si Ionel Pusca, functionari publici, membri in comisiile de evaluare a ofertelor depuse in cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achizitii publice, la data faptei, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu in forma continuata. De asemenea, sunt urmariti penal Vasile Soare si Cristian Catalin Stancic, administratori ai unor societati comerciale, pentru savarsirea infractiunii de instigare la abuz in serviciu in forma continuata, si Camelia Bratu, Cornel Grigore si Gheorghe Ciudatu, diriginti de santier, la data faptei, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu. Acestia din urma, in calitate de diriginti de santier, au avizat situatii de plata, in luna septembrie 2009, facand posibila plata lucrarilor, desi procesele verbale de receptie a acestora fie nu se regasesc la dosar, fie au fost incheiate in cursul anului 2010. Procurorii anticoruptie au facut, joi, patru perchezitii in judetul Braila, doua dintre acestea vizand sediul Consiliului Judetean si locuinta sefului institutiei, Gheorghe Bunea Stancu, intr-un dosar privind licitatii pentru contracte pe bani publici.