Tribunalul Bucuresti a amanat decizia in dosarul Loteria I, in care George Copos a fost acuzat de evaziune fiscala de peste 1 milion de euro, prin vanzarea unor spatii ale firmei Ana Electronic catre Loteria Romana. Urmatorul termen de judecata a fost stabilit pentru 25 august.

Instanta a amanat pentru a treia oara pronuntarea deciziei in dosarul Loteria I, care a avut ultimul termen de judecata in 7 iulie. In acest dosar, George Copos a fost condamnat, in 29 ianuarie, de Judecatoria Sectorului 2, la patru ani de inchisoare cu executare.

Instanta i-a condamnat atunci la cate patru ani de inchisoare pe Gilio Giuzepe Roza si Stelian Ioan Ratiu, pentru evaziune fiscala, si pe Nicolae Cristea, fost director general al Loteriei Romane, pentru complicitate la evaziune fiscala, iar Gabriel Rogoveanu a primit o pedeapsa de trei ani de inchisoare, pentru complicitate la evaziune fiscala.

Sentinta a fost atacata cu apel la Tribunalul Bucuresti, care va da o decizie definitiva. George Copos si ceilalti patru inculpati au fost trimisi in judecata in iunie 2006. Potrivit anchetatorilor, in perioada iulie-decembrie 2004, Copos, in calitate de asociat si presedinte al Consiliului de administratie in cadrul Ana Electronic, impreuna cu Roza si cu sprijinul lui Cristea si Rogoveanu, s-ar fi sustras de la plata obligatiilor fiscale, aducand bugetului de stat un prejudiciu de 39.461.121.820 de lei (peste un milion de euro, la valoarea cursului de schimb de la acea data).

Evaziune fiscala prin "afaceri privilegiate"

Folosind mecanismul interpunerii de noi proprietari in procesul de vanzare-cumparare, respectiv SC Romtur GM Impex SRL, Niculaie Ghinea si Ion Matei, inculpatii ar fi ascuns sursa impozabila cu ocazia vanzarii unui asa-zis "pachet" de 38 de spatii comerciale, proprietate a firmei Ana Electronic, catre Compania Nationala Loteria Romana, sustin anchetatorii. Acelasi mecanism ar fi fost folosit, potrivit DNA, si la achizitia de catre Loterie a spatiului comercial din Cluj-Napoca de la SC Transilvania Oil, prin intermediul lui Stelian Ioan Ratiu.

In rechizitoriu se mai arata ca Nicolae Cristea - fost director general si presedinte al Consiliului de Administratie in cadrul Companiei Nationale Loteria Romana - ar fi platit 800.000 de dolari clubului de fotbal Rapid, ca sponzorizari si publicitate, in perioada 1996-1999. In plus, in 2002, Loteria Nationala a inchiriat pentru cinci ani, de la clubul Rapid, un panou publicitar in afara stadionului Giulesti pentru suma de 175.000 de dolari pe an, pret de patru ori mai mare decat cel al pietei, au mai aratat procurorii. In privinta acestor sponsorizari, procurorii au mentionat, in dosar, ca nu au dispus inceperea anchetei, ci doar au vrut sa sublinieze relatiile stranse dintre Copos si Cristea.

Procurorii au mentionat ca relatia de "afaceri privilegiate" dintre Copos si Cristea a inceput cu mult timp in urma, cand Loteria a inceput sa dea ca premii televizoare de la Ana Electronic, unde Copos este actionar.
George Copos este incarcerat la Penitenciarul Rahova, unde executa pedeapsa de trei ani si opt luni de inchisoare primita in dosarul transferurilor de jucatori.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri