Curtea de Apel Bucuresti i-a condamnat definitiv, in 8 august, in dosarul ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de inchisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la 8 ani, si pe Sorin Pantis, fost ministru, la 7 ani de inchisoare. Instanta a stabilit un prejudiciu de aproximativ 60 de milioane de euro si a dispus confiscarea mai multor imobile apatinand inculpatilor, libere de orice sarcina, printre care sediile posturilor de televiziune Antena si ale companiei Grivco, care erau gajate in favoarea Raiffeisen Bank.

Potrivit unor surse din piata avocaturii, Raiffeisen a solicitat o opinie in acest sens casei de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, care urmeaza sa stabileasca daca exista cale de atac impotriva acestei decizii. Reprezentantii Raiffeisen au afirmat ca banca nu a luat nici o decizie in acest sens, informeaza Mediafax.

Ion Nestor, co-managing partner la NNDKP a transmis: "Din cate stiu, colegii mei discuta cu banca pe aceasta tema, dar nu exista inca un mandat". Potrivit Codului Civil, in lipsa unor altfel de prevederi contractuale, ipoteca urmeaza bunul gajat, adica un activ ramane sub ipoteca indiferent daca i se schimba proprietarul. Problema bancii este insa ca instanta a decis ca bunurile sa fie confiscate si trecute in patrimoniu statului libere de orice sarcina, ceea ce inseamna ca nu vor ramane ipotecate.

Daca banca va pierde bunurile ipotecate, va avea optiunea, cel mai probabil, sa ceara firmelor debitoare rambursarea anticipata a creditelor sau sa provizioneze integral sumele acordate. Pe langa confiscarea sediului posturilor Antena si cel al grupului de firme Grivco, si al terenurilor aferente, magistratii de la CAB au decis sa ii confiste lui Dan Voiculescu si penthouse-ul din Soseaua Kisseleff, cu o valoare estimata de 250.000 de euro.

Sentinta "musca" din averea lui Voiculescu: Sediile Antena si Grivco, confiscate

Sentinta "musca" din averea lui Voiculescu: Sediile Antena si...

Imobile de birouri, terenuri si sume de bani, confiscate pentru recuperarea prejudiciului

De asemenea, instanta a decis confiscarea sumei de 3.515.756,4 dolari plus TVA aferent, ce reprezinta chiria pe care a incasat-o in baza contractului de inchiriere a spatiului Grivco de catre Romtelecom. Pentru recuperarea acestei sume, instanta a dispus confiscarea bunurilor mobile si imobile si a banilor din conturile firmelor la care Voiculescu figureaza ca imputernicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate in tara sau in strainatate. Curtea de Apel a mai dispus, in cazul lui Voiculescu, confiscarea unor sume de bani pe care le are in conturi pana la concurenta sumei de 15 milioane de lei, la BRD, si pana la concurenta sumei de 5 milioane de lei, la RBS Bank.

Citeste si:

Seful DNA impreuna cu ANAF si alte institutii competente urmeaza sa stabileasca modul concret in care vor fi recuperate aceste sume. Astfel cele doua institutii vor puta colabora cu: Biroul pentru prevenirea criminalitatii din cadrul Ministerului Justitiei, BNR, Oficiul National al Registrului Comertului, Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, Autoritatea Nationala a Vamilor, Politia Romana, Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara.

Judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti au mai dispus si sesizarea Biroului pentru prevenirea criminalitatii si de cooperare cu oficiile de recuperare a creantelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justitiei. Aceasta institutie trebuie sa faca verificari pentru identificarea bunurilor mobile si imobile ale lui Dan Voiculescu si a fiicelor sale, inclusiv a conturilor societatilor comerciale la care acestia figureaza ca imputerniciti, beneficiari reali, asociati, directori sau administratori, situate in tara sau in strainatate.

Odata cu cererea adresata de reprezentatii biroului indreptata catre Reteaua Interagentii Camden de Recuperare a Creantelor (CARIN) se va specifica ca este necesara si identificarea conturilor deschise pe numele unor persoane fizicesau juridice care cei trei sunt imputerniciti, beneficiari reali, asociati, directori sau administratori, identificarea rulajului conturilor mentionate in anexa in vederea stabilirii beneficiarilor reali.

Potrivit procedurii, Biroul va informa de indata Curtea de Apel Bucuresti in legatura cu rezultatele verificarilor. Dupa identificarea bunurilor, Curtea de Apel Bucuresti va completa, dupa caz, un certificat de indisponibilizare privind executarea in Uniunea Europeana a ordinelor de inghetare a bunurilor sau a probelor.